Guvernul României a transmis, luni, un mesaj despre raționalizarea alimentelor, după ce premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu miniștrii Energiei, Finanțelor și Agriculturii. Autoritățile vor evalua situația creșterii prețurilor la gaze și energie electrică în țară.
La întâlnirea premierului cu miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Finanțelor, Adrian Câciu, și Agriculturii, Adrian Chesnoiu, au participat și Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.
„În cadrul reuniunii a fost analizat impactul măsurilor adoptate de Guvern în domeniile economic și energiei pentru protejarea populației și a mediului de afaceri.
Reprezentanții Guvernului vor continua evaluarea situației generate de creșterea prețurilor la gaze naturale și energie electrică, Executivul fiind decis să consolideze efectele măsurilor stabilite pentru a ajuta consumatorii casnici și a asigura funcționarea în condiții optime a serviciilor publice și a economiei”, a transmis Executivul.
În cadrul evaluărilor, participanții au precizat că analiza specialiștilor a arătat că nu se impune raționalizarea alimentelor în țară. România nu este afectată de o astfel de perspectivă.
De altfel, anterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că raționalizarea alimentelor n-a fost niciodată luată în calcul. Oficialul a spus că speculațiile cu privire la obținerea alimentelor pe cartelă, ca în comunism, nu sunt întemeiate.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii, care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă.
Se discută, se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic. În rest, că sunt şase, că sunt 8, că sunt 10, că sunt 15 sau 20, la finalul analizei, cu siguranţă vă vom prezenta aceste date”, a declarat ministrul duminică, într-o conferinţă de presă.
Oficialul a precizat că Guvernul ar putea face „intervenții echilibrate” în contextul în care uneori producătorii de alimente spun că retailerii nu acceptă renegocieri de preţuri, deși cresc tarifele din magazinele lor.
La rândul lui, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre posibilă plafonare a prețurilor la alimentele de bază. De cealaltă parte, producătorii au spus că o asemenea măsură nu poate fi implementată decât dacă statul ar acoperi diferența dintre costul de producție și prețul la raft. În Ungaria, această plafonare a dus la raționalizare.