Greșeala pe care mulți părinți o fac când cumpără jucării pentru Sărbători. Avertismentul ANPC înainte de Moș Nicolae

Ana Anitoiu 02.12.2022, 13:09
Greșeala pe care mulți părinți o fac când cumpără jucării pentru Sărbători. Avertismentul ANPC înainte de Moș Nicolae

Mulți părinți fac o greșeală atunci când cumpără jucării pentru Sărbători. Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a tras un semnal de alarmă, cu câteva zile înainte de Moș Nicolae.

ANPC, avertisment înainte de Moș Nicolae

Directorul general al ANPC le-a recomandat părinţilor să cumpere dulciuri şi jucării doar din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, astfel încât să poată proba tranzacţia în cazul unor reclamaţii legate de calitatea sau siguranţa produselor.

„Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei; trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unor grupe de vârstă specifice pot să îi rănească”, a scris Paul Anghel, vineri, pe Facebook.

De asemenea, directorul ANPC le-a recomandat părinților să verifice dacă jucăriile au marcate într-un mod vizibil, lizibil şi durabil: coordonatele producătorului şi importatorului; numărul unic de identificare a jucăriei și marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură. În cazul jucăriilor mici, aceste elemente sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care le însoţeşte.

Directorul ANPC, avertisment pentru părinți înainte de Moș Nicolae

La ce trebuie să mai fie atenți părinții atunci când cumpără jucării

Paul Anghel a mai scris că atunci când le cumpără jucării copiilor, părinții trebuie să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii referitoare la precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Aceste informații trebuie să fie traduse în limba română şi să fie respectate.

Totodată, directorul ANPC le-a recomandat părinților să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii mai mici de trei ani, pentru că există riscul ca aceștia să se înece cu ele.

Directorul ANPC, avertisment în privința dulciurilor

Paul Anghel i-a mai avertizat pe părinți că este bine să cumpere dulciuri doar din locuri autorizate, nu de la vânzători ambulanți, chiar dacă aceștia le vând cu prețuri mai mici. În plus, aceștia trebuie să verifice starea ambalajelor și termenul de valabilitate, precum și existența datelor de identificare și informare în limba română, în cazul produselor din import.

Directorul ANPC a mai scris că în cazul ciocolatelor și produselor din ciocolată trebuie să fie menționat pe ambalaje conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente. Mai trebuie să existe menționate pe ambalaje adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depăşeşte 1% din masa produsului.

„Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă”, a atras atenția Paul Anghel.

Directorul ANPC a mai scris că părinții trebuie să fie foarte atenţi dacă pe eticheta produselor există informaţii cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”.

„Dacă spun asta, iar o să mă înjure”
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...