EXCLUSIV

Greşeala pe care a făcut-o Monica Pop când a aflat de boala cruntă care o macină. „Dacă eu ca medic spun asta, ce pretenţii să am de la pacienţi?” EXCLUSIV

Alexandru Catalan 23.06.2022, 23:40
Greşeala pe care a făcut-o Monica Pop când a aflat de boala cruntă care o macină. „Dacă eu ca medic spun asta, ce pretenţii să am de la pacienţi?” EXCLUSIV

În săptămâna în care a împlinit 69 de ani, Monica Pop, cunoscutul medic oftamolog, a suportat a cincea operație împotriva cancerului la colon, boală severă cu care se luptă din 2013 încoace. Ea a precizat pentru impact.ro că s-a externat marți seara, adică în preziua aniversării sale, iar starea sa de sănătate, dar și de spirit, sunt „bune”.

Ce a făcut Monica Pop când a aflat despre boala cu care se confruntă

Monica Pop a discutat cu impact.ro pe tema modului în care se poartă lupta cu o boală severă, de genul cancerului.

„Am adoptat o tehnică de viață, specială și în același timp banală, pe care o recomand tuturor celor care trec ca și mine prin situații dificile în bătălia dusă cu boala sa! Pe scurt, nu trebuie să cedezi în fața bolii! În urmă cu nouă ani, când a început totul, nu am șțiut de la bun început diagnosticul. Mircea Beuran, chirurgul care m-a operat, fostul meu coleg de an, nu mi-a spus de ce sufăr.

Aveam o bănuială, dar am refuzat să o accept. Abia când am văzut fișa medicală, am înțeles despre ce e vorba. Iar prima mea reacție a fost una descumpănitoare. Am decis că nu voi face nimic! Însă m-am certat cu mine însămi pe tema asta și mi-am reproșat îngăduința inițială.

‘Dacă eu, care sunt medic, am o asemenea atitudine, fac asta, atunci ce pretenții pot avea de la alții, de la pacienții mei?’, mi-am spus și mi-am și schimbat optica. Ca atare, de atunci încoace dau mereu credit părerii medicului cu care colaborez”, a rememorat ea pentru impact.ro amintirea clipelor în care a descoperit cu ce adversar avea să se lupte de atunci încoace pentru propria viață.

Monica Pop
Monica Pop, un medic foarte cunoscut transformat de boală într-un banal pacient care se luptă de nouă ani, cu strășnicie, cu cancerul la colon

„Trebuie să și lupți cu boala!”

Iar pledoaria sa pentru o luptă continuă cu boala se bazează pe argumente puternice:

„Nu doar că nu trebuie să cedezi, dar trebuie să și lupți cu boala! Recomand cu tărie ca toți să încerce să-și continue viața la fel de normal ca și înainte. Adică, să mergeți la muncă, așa cum făceați și până atunci. La mine, la spital, suntem cinci colegi într-o asemenea situație, și toți continuăm să ne vedem de cele ale profesiei noastre. Avem și suportul colegilor, și asta nu e puțin lucru!

În paralel, trebuie urmat tratamentul, cu cea mai mare seriozitate. Și pentru nimic în lume să nu dați crezare nu știu căror sfaturi incredibile de pe Internet! Sau nu știu căror leacuri-minune care au făcut și au dres. Niciodată, dar niciodată să nu aplecați urechea la așa ceva! Tot ceea ce contează pentru dumneavoastră este și va trebui să fie părerea medicului. El știe cel mai bine!”

Cunoscutul medic mai spune că trebuie evitate și discuțiile lungi pe tema bolii purtate în sânul familiei.

„A-ți plânge de milă, a discuta la nesfârșit pe seama bolii, a te chinui cu tot felul de gânduri, e o altă prostie. Nu faceți greșeala asta! Nu vă descurajați! Și, mai ales, nu creați în propria familie o anume stare de lucruri, descurajantă. Fiindcă ea nu folosește nimănui! În plus, mai e ceva!

Cancerul a devenit în ultimii ani o boală tratabilă! Da, e o boală severă, dar se poate lupta eficient împotriva sa. Eu merg la tratament de ceva ani la aceeași clinică oncologică, cam o data pe lună, și pot să dau mărturie că de când merg acolo doar doi sau trei pacienți au pierdut lupta cu moartea! Deci, există semne bune!”, conchide aceeași Monica Pop.

Medicul admite că ia în calcul, în ciuda bolii, și posibile planuri de vacanță pentru această vară, însă materializarea lor va depinde de mai mulți factori, personali și profesionali.

Urmăriți Impact.ro și pe