Google este acuzată că a șters complet o țară de pe hartă. Cum s-a ajuns aici

Andrei Cezar 21.07.2020, 13:19
Google este acuzată că a șters complet o țară de pe hartă. Cum s-a ajuns aici

Decizie fără precedent luată de Google și Apple. Cei doi giganți ai tehnologiei sunt acuzați că au exclus Palestina de pe hărțile lor, iar în locul țării există doar teritoriile delimitate ale Fâșiei Gaza și Cisiordaniei. Această decizie vine în contextul unor declarații complicate ale premierului israelian, Benjamin Netanyahu, în care promitea anexarea teritoriilor ocupate pe malul vestic al Iordanului.

Google și Apple, acuzate că au șters complet o țară de pe hartă

Relațiile dintre Palestina și Israel sunt de foarte mult timp tensionate. Primele semne evidente ale conflictului au apărut după Primul Război Mondial, după ce O.N.U. adoptase Rezoluția cu privire la înființarea a două state pe teritoriul Palestinei istorice, Statul Israel și Statul Palestina.

De-a lungul deceniilor, între cele două state au avut loc nenumărate conflicte armate în Cisiordania și Fâșia Gaza, disputându-și teritoriile.

Recent, Google și Apple au decis să scoată denumirea Palestina de pe hărțile lor. Astfel, la o simplă cautare în Maps a statului palestinian, se găsește doar conturul celor două teritorii Cisiordania și Gaza, fără a exista o ectichetă specifică pentru Palestina, potrivit Descoperă.ro, care citează The Independent.

Descoperirea a fost făcută de un internaut care a acuzat, într-o postare pe Instagram, cei doi giganți ai tehnologiei că au „eliminat în mod oficial” Palestina de pe hărțile lor. La scurt timp, moderatorii rețelei sociale au etichetat postarea drept ”informație falsă”. Însă știrea s-a propagat repede în mediul online, iar Apple și Google au fost acuzate că sprijină ocupația israeliană.

Google este acuzată că a șters complet o țară de pe hartă. Cum s-a ajuns aici
Google este acuzată că a șters complet o țară de pe hartă. Cum s-a ajuns aici

Premierul Israelian, declarații de război

Deși Google nu a răspuns acuzațiilor legate de poziția sa asupra situației Palestinei, pe site-ul companiei, la secțiunea dedicată teritoriilor disputate este scris: „Frontierele contestate sunt afișate sub forma unei linii întrerupte, de culoare gri. Locațiile implicate nu au căzut de acord în privința frontierei”, scrie sursa citată.

Această controversă a apărut în contextul în care premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis anexarea teritoriilor ocupate pe malul vestic al Iordanului. Declarațiile au înfierbântat atmosfera pe Bătrânul Continent, iar 1.000 de parlamentari din Europa au semnat o scrisoare comună în care trag un semnal de alarmă, spunând că o astfel de acțiune ar duce la destabilizarea regiunii și la încălcare principiilor dreptului internațional.

 

Urmăriți Impact.ro și pe