Ghinion mare pentru trei zodii în a doua parte a verii. Vor avea parte numai de supărări

Antonia Iacobescu 23.07.2021, 15:09
Ghinion mare pentru trei zodii în a doua parte a verii. Vor avea parte numai de supărări

În a doua parte a verii, trei semne zodiacale vor avea de suferit, astfel că vor încheia anotimpul cald cu amărăciune în suflet. Cele mai multe fenomene astrologice se vor întâmpla la finalul verii, atunci când unele zodii vor avea parte numai de suferință.

Cele trei zodii vor avea parte numai de rele pe plan personal, bani și carieră. Nici la capitolul sănătate nu vor sta prea bine. Iată care sunt acestea și dacă te numeri printre ghinioniștii zodiacului.

LEU

Pentru persoanele născute în zodia Leu, vara aceasta vine cu schimbări majore. Majoritatea leilor vor pune capăt unei relații îndelungate din cauza faptului că au o atitudine diferită față de viață. Povestea de dragoste nu-i mai împlinește, iar iubirea ajunge la final.

Nativii se vor simți singuri și vor fi cuprinși de tristețe. În plus, leii vor avea probleme și pe plan financiar din a doua parte a verii. Deși câștigă suficient, aceștia vor cheltui în neștire. Curând banii vor ajunge să fie o problemă, iar acest lucru îți va strica și vacanța.

SCORPION

Pentru nativii din Scorpion, a doua parte a verii va aduce foarte multe oportunități pe plan profesional, însă va fi și o perioadă aglomerată. La muncă, scorpionii vor pune mare preț pe modul în care îi percepe soțul, așa că se vor axa mult pe proiectele personale.

Din păcate, nativii din zodia Scorpion nu vor fi apreciați și nici nu li se va crește salariul. Dimpotrivă, aceștia au muncit pe brânci și nu au avut timp deloc pentru relaxare, ceea ce îi va umple de amărăciune.

Nici cu partenerul de viață, situația nu e tocmai roz. Scorpionilor și se reproșează că nu mai acordă atenție în viața de cuplu, așa că își vor răsfrânge toate frustrările acumulate.

SĂGETĂTOR

Nici săgetătorii nu stau prea bine în a doua parte a verii. Stresul va pune stăpânire pe ei, iar escapadele din iulie și august nu le vor aduce nicio plăcere.

Îi așteaptă o perioadă în care vor totul la îndoială, mai ales fidelitatea partenerului de viață sau propria fericire. Săgetătorii sunt siguri că partenerii lor flirtează sau chiar îi înșală cu alte persoane. Își bombardează partenerii cu reproșuri deși știu, în adâncul sufletului, că exagerează. Vor ajunge chiar să pună punct unei relații care nu îi mai aduce nimic.

Care nativi vor performa în luna august pe toate planurile

Pentru trei nativi ai zodiacului, luna august va fi una benefică și plină de surprize la care nu se așteptau. Zodiile de Pământ sunt, Taurul, Fecioara și Capricornul. Cei trei nativi care pun de cele mai multe ori accentul pe rațiune, logică și gândire, vor performa în luna ce va urma. Iată horoscopul zodiilor de pământ.

TAUR

În luna august, Taurii vor avea parte de chimbări neașteptate în viața personală. După o perioadă în care majoritatea nativilor s-au plâns de singurătate, iată că pentru ei situația se va schimba. Taurii vor avea șansa să cunoască adevărata dragoste, după ce mai mult timp s-au plâns de lipsa ei.

FECIOARA

Pentru Fecioară, luna august este una dintre cele mai bune din acest an. Vor avea motive de bucurie, iar lucrurile se vor așeza pe făgașul lor normal. Nativii de pământ vor lua taurul de coarne și bine fac, pentru că vor avea parte de schimbări radicale.

Fecioarele aprofundează anumite teme care pot părea tabu sau sunt greu de înțeles pentru cei din jur. Prima jumătate a lunii august poate fi dedicată descoperirilor de tot felul.

A doua jumătate a lunii august va fi una perfecta din punct de vedere financiar. Reușesc să își facă ordine în viață și se vor pune în sfârșit pe picioare spre bucuria membrilor din familie.

CAPRICORN

În luna august, pofta Capricornilor de a face lucruri uriașe va crește.  Îi vor surprinde pe toți cu ideile lor îndrăznețe.

În prima parte a lunii, acești nativi vor avea parte de adrenalină, ceea ce le-a cam lipsit în ultima vreme. Primele 15 zile din august sunt benefice pentru  acești nativi în primul rând din punct de vedere financiar. Unii Capricorni recuperează anumite sume restante pe care alții le aveau datorie la ei.

Luna aceasta, Capricornii sunt dispuși să facă anumite compromise, pentru a-și vedea interesul și le merge din plin. Dacă până acum au preferat să stea deoparte, de data asta situația se va schimba.