Gheorghe Gheorghiu s-a însurat în SUA, la 67 de ani. Cum s-a îmbrăcat mireasa. VIDEO EXCLUSIV

Ana Anitoiu 14.11.2021, 23:07

Gheorghe Gheorghiu s-a însurat, duminică, la vârsta de 67 de ani. Impact.ro a obținut în exclusivitate imagini video de la nunta solistului, care i-a avut nași pe Maria Dragomiroiu și Alexandru Mihu, într-o biserică a comunității române din Statele Unite ale Americii. Iată cum s-a îmbrăcat mireasa, despre care artistul a dezvăluit anterior că a hotărât să nu poarte o rochie tradițională.

Cum a fost îmbrăcată mireasa lui Gheorghe Gheorghiu la nuntă

Nunta religioasă a lui Gheorghe Gheorghiu și a partenerei sale, Gabriela Băncescu, a avut loc la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din New York. Pe invitația de nuntă a fost scris și titlul șlagărului ”Unde dragoste nu e, nimic nu e” interpretat de artist, alături de precizarea ”două suflete pereche”.

După cum se vede în imaginile video obținute în exclusivitate de Impact.ro, Gheorghe Gheorghiu și partenera lui au mers umăr la umăr către altar. Mireasa a fost îmbrăcată cu rochie albă lungă, simplă, cu mâneci trei sferturi și cu câteva detalii negre brodate, sclipitoare. Gabriela și-a purtat părul până la umeri liber, ondulat, și a avut un buchet de flori albe, cu un detaliu lila.

“Gabriela a ales să nu poartă o rochie de mireasă, aşa cum tradiţional se face în asemenea ocazii. A fost alegerea ei, iar eu am respectat-o. De fapt, la vârsta noastră, nu va fi chiar o nuntă tradiţională, dintre acelea cu volănaşe şi tot felul de teme, dar va fi o nuntă mare, cu probabil 600 de invitaţi”, a spus Gheorghe Gheorghiu cu câteva luni înainte de nuntă.

Așa cum a anunțat înainte de eveniment, Gheorghe Gheorghiu a purtat un costum simplu, negru, ”fără briz-brizuri”, despre care a spus că l-a găsit la Brăila. Artistul a avut la piept o floare albă.

Gheorghe Gheorghiu s-a insurat in SUA, la 67 de ani. Cum s-a imbracat mireasa. VIDEO EXCLUSIV
Imagini de la nunta lui Gheorghe Gheorghiu

Ce le-a spus un preot lui Gheorghe Gheorghiu și miresei lui, la nuntă

Unul dintre preoții care au oficiat slujba de căsătorie a ținut să le adreseze câteva cuvinte lui Gheorghe Gheorghiu și miresei lui. Acesta le-a atras atenția că nunta lor a avut loc într-o zi importantă.

”Bine ați venit la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ne bucurăm că sunteți împreună, că aveți așa de mulți prieteni care vă celebrează, ne bucurăm că începeți un nou drum al vieții și mai ales că Dumnezeu a vrut să coincidă ceremonia nunții și căsătoriei dumneavoastră cu începutul postului Nașterii Domnului. Cu alte cuvinte, Nașterea Domnului vă va fi un fel de patron al noii vieți pe care o începeți împreună”

Înainte de eveniment, Gheorghe Gheorghiu a anunțat că la nunta sa vor participa atât familii din România, cât și din Statele Unite ale Americii, dintre care multe sunt formate din români și americani sau români şi italieni, chinezi, francezi sau persoane de alte naționalități. Artistul a menționat că soția lui s-a ocupat de toată organizarea. Nunta religioasă a fost urmată de o petrecere la un restaurant.

Gheorghe Gheorghiu s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în anul 2015 și cântă în fiecare weekend împreună cu trupa Amor de la Chișinău într-un restaurant cu specific românesc ce a fost deschis chiar de soția lui.

Gabriela Băncescu este una dintre cele mai stimate femei de afaceri din comunitatea românească din New York, unde este stabilită din anul 1995. Ea și artistul se cunosc din copilărie, amândoi fiind brașoveni.