INTERVIU

Gheorghe Dincă se teme pentru viaţa sa în puşcărie. Ce a ajuns să facă la închisoare EXCLUSIV

Alexandru Catalan 13.12.2021, 15:20
Gheorghe Dincă se teme pentru viaţa sa în puşcărie. Ce a ajuns să facă la închisoare EXCLUSIV

Gheorghe Dincă a trimis Justiției două memorii pe această temă, adăugând și niște plicuri cu prafuri neindentificate, ce i-ar fi fost trimise chiar în închisoare. Primul dintre memorii i-a fost adresat chiar judecătoarei cazului său, Diana Cotoi. Al doilea, președintelui Curții de Apel Craiova, care a decis să retrimită actul la dosarul procesului celui inculpate.

Lui Gheorghe Dincă îi este frică să nu fie asasinat în închisoare

Gheorghe Dincă, 69 de ani, supranumit și ”Monstrul din Caracal” din vara anului 2019, atunci când a devenit cunoscut unei țări întregi în urma implicării sale în dispariția și cel mai probabil moartea a două adolescente, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, se teme mai nou să nu fie asasinat în închisoare, acolo unde se află din vara anului 2019. El a trimis recent două memorii, ambele aflate la dosarul procesului său ce se desfășoară la Slatina. În ambele memorii, Dincă susține că viața îi este amenințată și că se teme pentru securitatea sa personală. Gheorghe Dincă a trimis instanței ca argumente în favoarea afirmațiilor sale și câteva plicuri cu substanțe neindentificate, care i-ar fi fost trimise chiar în pușcărie.

Se teme de avocata familiei Melencu

Primul dintre memorii a fost trimis chiar judecătoarei cazului său, Diana Cotoi. Al doilea, președintelui Curții de Apel Craiova, care a decis să retrimită actul la dosarul procesului celui inculpat într-un caz fără precedent pentru istoria post-decembristă a României. Potrivit celui de-al doilea memoriu, Dincă susține că una dintre persoanele de care se teme cel mai mult în acest caz este nimeni alta decât avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu. În opinia sa, avocata Carmen Obârșanu ”i-ar dori moartea”, însă nu sunt adăugate sau nu se cunosc motivele invocate de către acesta. Pe de altă parte, Gheorghe Dincă a lăudat-o pe judecătoarea cazului, Diana Cotoi, care potrivit celor scrise de acesta ”ar avea un suflet bun, aducându-i în sala de judecată un scaun, pe care acesta ulterior să se așeze pentru a asista la desfășurarea procesului”.

Gheorghe Dincă se teme pentru viaţa sa în puşcărie. Ce a ajuns să facă la închisoare EXCLUSIV
Ce face Gheorghe Dincă în inchisoare.

Dincă trimite scrisori anonime din penitenciar?

Contactată de impact.ro, avocata Carmen Obârșanu a evitat să comenteze pe larg subiectul în cauză.

Ce poți să comentezi la asemenea afirmații? El nu a făcut un prea mare secret din povestea asta și mai strigă tot felul de lucruri prin sala de judecată, după cum îi mai trece prin cap!”, a indicat Carmen Obârșanu.

Ea a precizat că din informațiile sale, Gheorghe Dincă trimite, în ciuda faptului că se află închis în Pentenciarul din Craiova, scrisori anonime sub diferite pseudononime unor persoane care îi scriu și care vor să afle adevărul din spatele evenimentelor.

El trimite scrisori în care nu de puține ori înjură persoanele respective. Când i-a pus judecătoarea una dintre aceste scrisoari în față, Dincă a susținut candid că nu el a trimis scrisoarea”, a spus avocata familiei Luizei Melencu, una dintre cele două tinere victime, dispărută fără urme în aprilie 2019.

Ce spune avocata familiei Melencu

Carmen Obârșanu recunoaște că a discutat în câteva rânduri cu Gheorghe Dincă, inclusiv la ”vorbitor”, la Penitenciarul din Craiova, însă menționează că de fiecare data a făcut-o doar pentru ”a afla lucruri legate de proces”. Potrivit propriilor afirmații, în niciun moment nu au existat ”cuvinte sau gesturi din partea mea de amenințare, la adresa inculpatului Gheorghe Dincă”. Carmen Obârșanu mai crede că Gheorghe Dincă trăiește încă cu senzația că cineva îl va salva în ultima clipă, înaintea condamnării sale.

Gheorghe Dincă pare genul de om sigur că va reuși să scape de acuzele ce i se aduc, și anume două cazuri de omor, profanare de cadavre, răpire și trafic de persoane. Sunt capete de acuzare mai mult decât apăsătoare. Ei bine, cu toate acestea, Dincă se comportă de parcă  ar urma să fie salvat în ultimul moment, că printr-un înger păzitor sau nu știu cum altfel, încadrarea sa juridică, extrem de dificilă în prezent, ar urma să fie schimbată, iar el ar urma să scape. După mine, nu se va întâmpla asta, fiindcă Dincă joacă, și pare că a început să înțeleagă și el mai nou asta, rolul lui Popa Prostu!”, conchide aceeași Carmen Obârșanu.

Cel ce a mărturist și apoi a retractat răpirea și uciderea a două adolescente, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, în aprilie și iulie 2019, e aproape sigur pe faptul că având peste 60 de ani, la data condamnării, va evita o condamnare la închisoare pe viață. El se află închis din 27 iulie 2019.

Urmăriți Impact.ro și pe