Gheorghe Dincă a transformat cazul Caracal într-o afacere. Suma uriașă pe care o cere pentru un interviu în exclusivitate

Redacția IMPACT 11.12.2019, 16:37
Gheorghe Dincă a transformat cazul Caracal într-o afacere. Suma uriașă pe care o cere pentru un interviu în exclusivitate

O declarație mai mult decât șocantă a apărut în mass media despre Gheorghe Dincă, presupusul criminal al Luizei Melencu și al Alexandrei Măceșanu, tânerele dispărute din Caracal de mai bine de șase luni.
Cel supranumit „Monstrul din Caracal” a anunțat astăzi, prin avocatul său că este dispus să facă declarații în fața presei. Acest lucru nu se va întâmpla oricum, ci doar în schimbul unei mari sume de bani.

Grotescul situației: Gheorghe Dincă cere bani ca să vorbească

Cazul din Caracal se apropie deja de un scenariu mai mult decât absurd. Bărbatul care a recunoscut că a abuzat-o pe Luiza Melencu, adolescenta din Caracal pe care a transportat-o cu mașina la ocazie în primăvara trecută vrea să își spună acum povestea în întregime în fața lumii, însă nu oricum. Mecanicul auto în vârstă de 66 de ani, lansează, prin avocatul său, Claudiu Lascoschi o invitație către televiziunile și publicațiile din România care ar fi dispuse să discute cu el, în schimbul unei sume de mii de euro.
Interviul cu Gheorghe Dincă ar fi unul complet atipic, pentru că el a anunțat că dorește să primească întrebările dinainte și că nu va răspunde decât la cele la care va dori și care îi convin, transmite libertatea.ro.

„Dacă sunt mai multe televiziuni care vor filma acele declarații, suma e mai mică. 2000 de euro, de pildă, dacă sunt cinci televiziuni. Cine vrea exlusivitate, ar trebui să plătească toată suma: 10.000 de euro”, a declarat avocatul Lascoschi, potrivit aceleiași surse.

Claudiu Lasconi transmite că nu este prima cerință de acest gen a inculpatului. „Însă acum este decis, nu există posibilitatea ca el să se răzgândească”, adaugă avocatul.

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă. Foto: stirilekanald.ro
Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă. Foto: stirilekanald.ro

Reamintim În data de 14 aprilie 2019, Gheorghe Dincă ar fi luat-o cu mașina pe Luiza Melencu, o tânără care aștepta la ocazie și a răpit-o prin constrângere cu acte de violență. Tânăra de 18 ani a fost dusă forțat la domiciliul mecanicului în vârstă de 66 de ani din Caracal și abuzată în casa acestuia împreună cu vecinul și bunul său prieten Ștefan Risipiceanu.

Urmăriți Impact.ro și pe