Gheorghe Dincă a recunoscut totul. „Monstrul din Caracal’’ a spus unde sunt cele două fete: „Lucrurile au scăpat de sub control”

Andra Daoud 13.08.2022, 16:02
Gheorghe Dincă a recunoscut totul. „Monstrul din Caracal’’ a spus unde sunt cele două fete: „Lucrurile au scăpat de sub control”

La trei ani de când a fost arestat, fiind suspectat că a răpit și ucis două adolescente, Gheorghe Dincă a dat un interviu din închisoare. Cel supranumit „monstrul din Caracal” a dat detalii despre cum a decurs ancheta, dar și despre ce s-a întâmplat cu cele două fete după ce „lucrurile au scăpat de sub control”, așa cum afirmă el.

Gheorghe Dincă a recunoscut totul, la trei ani de când a fost arestat

În urmă cu trei ani, o crimă oribilă șoca opinia publică din România. Gheorghe Dincă, cel supranumit „monstrul din Caracal”, era acuzat că a răpit-o, abuzat-o și ucis-o pe Alexandra Măceșanu, o adolescentă pe care a luat-o în mașină la ocazie.

Ulterior, cazul Alexandrei a fost legat de o altă dispariție a unei tinere din zonă, pe nume Luiza Melencu. Dincă a fost arestat atunci, iar poliția a început o amplă anchetă, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu cele două adolescente.

La trei ani de când se află în arest, Dincă a dat un interviu pentru publicația Gândul, în care a povestit cum au stat lucrurile din perspectiva sa. El a relatat ce s-a întâmplat în curtea în care au avut loc ororile și cum au decurs lucrurile începând din dimineața în care polițiștii au ajuns la el acasă.

În interviul acordat din închisoare, Dincă spune că a recunoscut crimele, după ce ar fi fost torturat de oamenii legii. Dincă a spus că ar fi fost amenințat cu moartea și supus unor chinuri, pentru a recunoaște cele două crime.

Gheorghe Dinca a recunoscut totul. Monstrul din Caracal a spus unde sunt cele doua fete 1
Gheorghe Dinca se afla in inchisoare de trei ani

„Treaba a degenerat şi atunci am luat-o cu forţa”

Interviul este structurat în două părți, iar în partea a doua „monstrul din Caracal” povestește ce s-a întâmplat în curtea și în podul casei cu Alexandra Măceșanu, după ce „lucrurile au scăpat de sub control”, după cum descrie chiar el întâmplările din casa groazei.

„E mult de zis. În dimineaţa când s-a intrat în pod atunci m-au rupt în bătaie 2 ore şi 45 de minute… Dar nu cu bătăi, cu pumni, cu pulane. Am fost dus jos în curte atunci când a intrat în dimineaţa de 26.07.2019.

Am fost luat de mascaţi, de trupele mascate din Slatina, şi numai în bocanci, în bombeuri, mi s-au rupt coaste, am coaste rupte în partea stângă în dreptul inimii şi mi s-a spart pieptul, coşul pieptului, cum se zice, sternul, au măsluit radiografii şi au zis că nu am nimic. Toate, s-a mers pe măsluire.

Toate probele din dosar văzute de oamenii de ştiinţă şi de specialişti duc că nu există probe şi eu nu am săvârşit acele orori. Am două capete de acuzare, sunt acuzat de două omoruri, de două profanări de cadavre, de două traficări de persoane, de două violuri.

Din tot ce s-a întâmplat şi este adevărat este un viol. Pentru că persoana respectivă care i-am plătit a tras de timp. Pe Alexandra. Este adevărat. Pentru că m-a scos din minţi şi nici n-a vrut să restituie banii şi nici să presteze, treaba a degenerat şi atunci am luat-o cu forţa. Recunosc şi indiferent ce ar fi, asta aşa s-a întâmplat”, a povestit Dincă, în interviul acordat sursei citate.

Verificări la penitenciar, după ce Gheorghe Dincă a dat interviul

Se fac verificări la penitenciarul din Craiova, după interviul acordat de Gheorghe Dincă, fără aprobarea conducerii unității. Polițiștii s-au autosesizat și, din primele informații, se pare că Dincă ar fi beneficiat de un telefon mobil în spatele gratiilor.

La scurt timp după ce s-a aflat că Dincă a dat interviul, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova, Andrei Oțel, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă:

„Având în vedere aspectele apărute în mass-media cu privire la legătura telefonică dintre o persoană privată de libertate (Gheorghe Dincă) și un jurnalist, conducerea Penitenciarului Craiova aduce la cunoștința opiniei publice faptul că respectiva conversație s-a realizat prin intermediul avocatului, fiind invocat dreptul la convorbiri telefonice, dar și confidențialitatea interacțiunii cu apărătorul”, se arată în comunicatul citat.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe