Gestul la care recurgea Alexandru Arșinel în vremea studenției pentru a face rapid rost de bani. Așa își cumpăra pantofi noi

Ana Anitoiu 01.10.2022, 20:21
Gestul la care recurgea Alexandru Arșinel în vremea studenției pentru a face rapid rost de bani. Așa își cumpăra pantofi noi

Alexandru Arșinel recurgea la un gest atipic în vremea studenției sale pentru a face rapid rost de bani, cu scopul de a-și cumpăra pantofi noi. Actorul nu era singurul care făcea acest lucru. Și colegii săi aveau aceeași metodă la acea vreme.

Cum făcea rost de bani Alexandru Arșinel când era student

Actorii Cristina Deleanu și Eugen Cristea, soț și soție, care au fost colegi cu Alexandru Arșinel la Facultatea de Teatru și Film, au povestit că în perioada studenției, regretatului actor îi plăcea să fie foarte pedant.

Conform celor doi actori, ca să facă rost de bani, Alexandru Arșinel, la fel ca ceilalți colegi ai săi, își vindea cartelele de alimente, la pâine, lapte, ouă, zahăr sau ulei, astfel încât să își poată cumpăra pantofi.

„Aveam, n-aveam treabă, noi eram acolo, la facultate. Eu mai dădeam fuga să aduc câte un borcan de mâncare. Pe vremea aceea băieții își vindeau cartelele pentru a-și cumpăra pantofi. Apoi, ne apucam de cântat, de spus poezii, fiecare în clasa lui, până când începea ora de actorie. Asta a fost studenția, pe care nu o regret. Dimpotrivă, o iubesc”, a spus Cristina Deleanu.

Cati bani facea Alexandru Arsinel din turneele organizate in America
Alexandru Arsinel

Alexandru Arșinel, descris de foștii săi colegi

Eugen Cristea l-a descris pe Alexandru Arșinel drept un actor dedicat în totalitate meseriei sale, așa cum în prezent mai sunt foarte puțini reprezentanți ai acestei ocupații. Cei doi au fost nu doar colegi la facultate, dar și pe scenă, la teatru, și în filme.

Alexandru Arșinel a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani, după mai bine de șase decenii de carieră. Actorul era internat la Spitalul Universitar din București. Înmormântarea va avea loc duminică, 2 octombrie, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu din Capitală. Până atunci, sicriul său va rămâne la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, pe care l-a și condus, înainte de a renunța la funcția de director, ce a fost preluată de actorul Vasile Muraru.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...