Gestul făcut de Radu Bănică la petrecerea frăţiorului mai mic. Ştefan Bănică Jr. are de ce să fie mândru

Ioana Bucur 16.05.2022, 13:16
Gestul făcut de Radu Bănică la petrecerea frăţiorului mai mic. Ştefan Bănică Jr. are de ce să fie mândru

A fost sărbătoare mare în familia celebrului artist și om de televiziune. Ziua de naștere a băiețelului pe care îl are cu Lavinia Pîrva a fost celebrată așa cum se cuvine, iar de la petrecere nu a putut lipsi fiul cel mare al actorului. Chiar dacă abia ajunsese în casa tatălui său, Radu Bănică a făcut un gest de admirat pentru frățiorul mai mic. Privind imaginile surprinse de fotoreporteri, Ștefan Bănică Jr are toate motivele să fie mândru.

Ce a făcut Radu Bănică la petrecerea frățiorului mai mic

Pe Radu Bănică, românii au reușit să îl cunoască mai bine și să fie impresionați de talentul său incredibil odată cu participarea sa la show-ul „Te cunosc de undeva!” de la Antena 1. Tânărul a dovedit că nu este doar fiul lui Ștefan Bănică Jr, ci un artist cu un viitor promițător.

Cu câteva zile în urmă, în familia lor a fost mare sărbătoare, moment marcat așa cum se cuvine, cu o petrecere la care au fost invitate cele mai dragi persoane cuplului. Radu Bănică nu a putut lipsi de la ziua de naștere a fratelui mai mic.

Tânărul a fost suprins ieșind din mașină, ținând în mână o pungă de cadou, moment în care s-a întâlnit cu Ioan Andone și soția acestuia, antrenorul fiind unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Ștefan Bănică Jr. Cei trei s-au salutat și au intrat în casa artistului, unde urma să înceapă petrecerea.

Gestul făcut de Radu Bănică la petrecerea frăţiorului mai mic. Ştefan Bănică Jr. are de ce să fie mândru

Ce spune despre fiul lui Ștefan Bănică Jr și al Laviniei Pîrva

Nu a durat prea mult până când Radu Bănică a fost surprins de fotoreporterii SpyNews ieșind din vilă și îndreptându-se spre un supermarket, însoțit de un prieten, de unde a făcut câteva cumpărături. Tânărul a ieșit din magazin ținând în brațe un bax de bere, semn că gazdele rămăseseră fără băuturi pentru invitați. Radu nu a ratat ocazia de a-și îndeplini rolul de frate mai mare și s-a oferit să meargă el la cumpărături, un gest admirabil și care cu siguranță a fost apreciat de tatăl său.

La sfârșitul anului trecut, Radu Bănică a vorbit despre relația pe care o are cu mezinul familiei, Alexandru, care tocmai a împlinit trei ani. Tânărul a spus că îl adoră pe fiul Laviniei Pîrva, pe care l-a numit „foarte haios și plin de energie”, și a precizat că se joacă cu el cât poate.

A recunoscut că nu îi este ușor să poarte numele pe care-l are și că i-ar fi plăcut ca familia lui să nu fie atât de celebră. Totuși, Radu Bănică nu și-ar fi dorit să aibă un alt tată, cu care a precizat că se sfătuiește ori de câte ori simte nevoia.

Urmăriți Impact.ro și pe