Gestul făcut de Ciprian Marica pentru a se împăca cu iubita Ioana Marcu. Apariție surpriză după scandalul de la Cluj

Iancu Andreea 25.05.2020, 13:24

A pus pe jar o țară întreagă după ce a fost surprins înșelându-și iubita cu soția unui prieten de familia. Ciprian Marica, fostul atacant al României, pare să își dorească să revină la viața de familie de dinaintea scandalului. Acesta încearcă să facă gesturi față de iubita sa, Ioana Marcu.

Ciprian Marica a „călcat strâmb”

Fotbalistul a reușit să ajungă în atenția presei după ce a fost surprins într-un hotel, înșelându-și iubita. Marica se afla într-o cameră de hotel alături de Ana Muntean, soția lui Florin Muntean Jr. Aspectul care i-a frapat pe admiratorii lui Ciprian este faptul că acesta este prieten de familie cu Florin.

Atât Ciprian, cât și Ana au fost surprinși în fapt de soțul femeii, care a venit să se convingă de zvonurile care circulau despre relația extra-conjugală.

Ciprian Marica face gesturi frumoase pentru familia sa Foto - verdict.ro
Ciprian Marica face gesturi frumoase pentru familia sa
Foto – verdict.ro

Iubita lui Marica păstrează garda sus

Fotbalistul încearcă să depășească situația stânjenitoare și să își recapete încrederea în ochii iubitei sale. Ciprian și Ioana au împreună doi copii și se străduiesc să facă lucrurile să meargă între ei de dragul micuților.

Marica încearcă să îi dovedească iubitei sale, dar și celor care au urmărit evoluția scandalului, că este un bărbat matur și un tată responsabil. Acesta a mers împreună cu familia la Grădina Zoologică, unde au petrecut câteva ore bune împreună.

Ioana Marcu, frumoasa iubită a lui Ciprian Marica Foto - wowbiz.ro
Ioana Marcu, frumoasa iubită a lui Ciprian Marica
Foto – wowbiz.ro

Deși pare că Ciprian Marica își dă silința să revină la viața de dinaintea adulterului, Ioana nu dă semne să fie impresionată. Cuplul alături de micuți a admirat animalele și apoi au decis să meargă fiecare pe drumul său.

Pe tot parcursul vizitei la Zoo, între Ciprian și iubita sa nu au existat semne de afecțiune sau apropiere. La finalul activității, Ciprian și-a luat la revedere de la cei mici, după care a discutat ceva cu Ioana și au plecat separat.

În ciuda faptului că el se străduiește să îi intre în grații, frumoasa Ioana încă nu poate trece peste nefericitul eveniment.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...