Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns în China, într-un moment de cumpănă între cele două țări. Vizita nu este văzută cu ochi buni la Paris, Bruxelles sau Washington

Elena Avramescu 04.11.2022, 06:37
Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns în China, într-un moment de cumpănă între cele două țări. Vizita nu este văzută cu ochi buni la Paris, Bruxelles sau Washington

Statul german pregătește noi schimbări generale cu privire la felul în care tratează cu statul chinez. În acest sens, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit pe tema acestui subiect, spunând că este decis să schimbe complet modul în care ţara sa tratează cu China. Acest lucru va fi posibil în urma unor discuţii sincere ce vor avea loc în vizita pe care o va întreprinde la Beijing.

Olaf Scholz, decis să facă schimbări în contextul colaborării cu China

UPDATE 4 noiembrie Cancelarul german Olaf Scholz a sosit în cursul acestei dimineți la Beijing într-o vizită destul de controversată, iar asta se întâmplă din cauza unei lipse de încredere a Occidentului faţă de regimul autoritar al Chinei.

Se pare că avionul lui Scholz a aterizat în capitala Chinei în jurul orei locale 9:40 (01:40 GMT), iar vizita aceasta reprezintă prima de acest fel a unui lider al UE şi al G7 de la începutul pandemiei de COVID-19.

Olaf efectuează vizita de o zi imediat după realegerea lui Xi Jinping în funcţia de lider al Partidului Comunist Chinez şi al ţării, acest lucru nefiind privit cu ochi buni la Paris, Bruxelles şi Washington.

„Prin călătoria sa în China, cancelarul urmăreşte o politică externă care duce la pierderea încrederii în Germania în rândul partenerilor noştri cei mai apropiaţi”, a declarat un deputat al opoziţiei, Norbert Rottgen, care a criticat vizita.

Cu puțin timp înainte ca Scholz să plece în China, a fost publicat un articol în care cancelarul se declara conştient de faptul că „China de astăzi nu mai este la fel ca acum cinci sau zece ani. Dacă China se schimbă, trebuie să se schimbe şi relaţiile noastre cu China”, a spus acesta.

În acest fel, Olaf Scholz nu se gândește la o decuplare faţă de China în domeniul economic, ci doar la o reducere a „dependenţelor unilaterale cu pragmatism şi cu simţul proporţiei”.

Știre inițială

„Căutarea securităţii naţionale – sinonimă cu stabilitatea sistemului comunist – şi autonomia naţională vor continua mai semnificativ. Şi, pe măsură ce China se schimbă, modul în care tratăm cu China trebuie să schimbe şi el. Chiar şi în condiţii schimbate, China rămâne un important partener de afaceri şi comerţ pentru Germania şi Europa, nu vrem să ne decuplăm de la el”, a declarat Olaf Scholz joi într-un articol pentru Politico.

Cu toate acestea, Germania este decisă să demonteze dependenţele unilaterale de China în anumite produse sau chiar în anumite tehnologii.

„În privinţa investiţiilor chineze în Germania, vom face de asemenea diferenţe în funcţie de faptul dacă acestea creează sau exacerbează dependenţe riscante”, a mai spus cancelarul german, cu privire la controversa legată de o investiţie chineză în portul Hamburg.

Germania, decizie de ultima ora cu privire la statul chinez
Olaf Scholz

Această nouă achiziție a reușit să primească aprobarea pentru a continua, dar există anumite condiții ce au rol de a limita controlul asupra operaţiunilor portuare.

„Vom continua să insistăm pe reciprocitate în afacerile cu China. Şi, acolo unde China refuză să permită această reciprocitate, nu poate rămâne fără consecinţe”, a mai notat cancelarul german.

În cursul zilei de astăzi, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a decalrat că SUA nu au voie să ia parte în cooperarea economică dintre China şi Germania, iar acest lucru se datorează faptul că Washingtonul a făcut presiuni pentru ca Beijingul să nu obţină un pachet de control în tranzacţia legată de un terminal din portul Hamburg.

„Cooperarea pragmatică dintre China şi Germania este o chestiune a două state suverane, iar Statele Unite nu ar trebui să o atace fără motiv şi nu au dreptul să se amestece şi interfereze”, a declarat Zhao Lijian.

Olaf Scholz vrea extinderea granițelor în Uniunea Europeană

În urmă cu câteva zile, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit, din nou, despre importanța extinderii granițelor, susținând că doar în acest mod blocul comunitar va fi capabil să își exercite mai bine influența în afacerile globale.

Acest subiect a reprezentat cea mai importantă temă a politicii sale externe. Mai precis, Scholz își dorește includerea în UE a țărilor din Balcani și a altor state, un plan urgentat de declanșarea războiului din Ucraina.

„O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state şi cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali poate avea o greutate şi mai mare în lume. Mă angajez în favoarea extinderii UE. Faptul că UE continuă să se extindă spre Est este un câștig pentru noi toți”, a declarat Scholz, în cadrul Congresului Socialiştilor Europeni de la Berlin.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...