Ce-o căuta George Simion, moldovean de pământ, din Focșani, să-și pună pirostiile pe cap printre olteni, în satul Oveselu, comuna Măciuca, județul Vâlcea, e greu de spus. O fi aleasa inimii sale de pe acele meleaguri, cine știe. Cert e că la sfârșitul lunii august, la Măciuca, vor veni să chefuiască peste 10.000 de oameni, bucuroși să-l vadă pe bătăiosul lider AURit intrat în rândurile bărbaților însurați.
Nuntă cu sarmale, grătare, brățări magnetice pentru identificarea invitaților, cu Veta Biriș, Tudorel Pană, taraful de la Vărbilău, ce mai, cam tot ce trebuie. Pe afiș apare și Phoenix, cam împotriva firii, dar poate că e doar propagandă, să vină și oameni cu altfel de gusturi. Baniciu cânta ”Spune-i mirelui/ Că nu-i nime-n lume ca mireasa lui” acum jumătate de veac și e greu de crezut că a luat-o Nicu Covaci razna, să participe la un asemenea ”zaiafet duium”. Phoenix pare să aibă alte criterii, alte valori, dar parcă mai poți să știi?!
Toată această mascaradă (e greu de catalogat altfel) nu va avea parte doar de peste 10.000 de oameni, ci și de peste 10.000 de ii. Cămășile populare se vor așeza peste umeri puternici de bărbați, peste burți respectabile, peste sâni feciorelnici, poate chiar peste câteva mii de colăcei și vergeturi, ca să cităm din clasicul Buhnici. Ginerică e convins că momentul va căpăta astfel o respirație patriotică aparte, că va fi nu despre unirea dintre un bărbat și o femeie, ci de-a dreptul despre neam și țară!
Miasmele electorale sunt evidente, miroase a campanie electorală de la o poștă, mai puternic decât de la fumul grătarelor cu mititei și cu cefe sfârâinde care vor înmiresma localitatea Măciuca și împrejurimile. Simion profită de prilejul însurătorii sale pentru a mai adăuga câteva procente scorului electoral al partidului său, care crește mereu.
În numele acestui scop nobil, parcă nici nu mai contează că își scoate la mezat cel mai important eveniment al vieții, căsătoria. Probabil că în axiologia sa, ordinea valorilor se inversează, întâi alegerile, apoi nunta. E o opțiune personală, până la urmă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Să ieșim puțin din fumul de mititei și dn sunetele de taraf și să observăm că în cele mai recente sondaje (nu mai vechi de câteva zile) AUR ocupă locul trei, cu 11 procente, după PSD și PNL și înaintea mult-lăudatului și pretențiosului USR, rămas pe locul patru, cu doar 9 la sută dintre opțiunile electoratului.
Nunta de la Măciuca va mai adăuga, probabil, un procent-două. E vorba despre acea categorie de oameni care au impresia își iubesc nemăsurabil țara dacă mânâncă un mic pe gratis, dacă beau o bere și un șpriț pe de-a moca și dacă varsă fierbinți lacrimi tricolore atunci când se cherchlesc un pic. Ei sunt patrioții de care are țara nevoie, glia strămoșească se iubește cel mai bine în fum de grătar și în aburi de prăștină. Îmbrăcat în ie, eventual.