George Mariș a murit! Cel mai aprig sportiv, vedetă la PRO TV, s-a prăbușit cu parapanta. Ce a făcut în ultimele clipe din viață

Mihai Roșoiu / 29.10.2020, 10:57
George Mariș a murit! Cel mai aprig sportiv, vedetă la PRO TV, s-a prăbușit cu parapanta. Ce a făcut în ultimele clipe din viață

A murit George Mariș. Fostul concurent de la Ninja Warrior, difuzat de ProTV, s-a prăbușit cu parapanta. Cel mai aprig sportiv al reality-show-ului difuzat la ProTv în 2018 și-a găsit sfârșitul în mod tragic.

George Mariș, vedetă la PRO TV, s-a prăbușit cu parapanta după ce a decolat de pe Vârful Caraiman

Pe George Mariș îl cunoștea o țară întreagă. Prezența sa la Ninja Warrior România l-a transformat într-o vedetă, acesta fiind apreciat de fanii emisiunii pentru curajul său. Din păcate, la doar 32 de ani, George Mariș a părăsit această lume într-un mod brusc și nedrept. Un mare pasionat de tot ce însemna munte, tânărul s-a aventurat într-o experiență ce avea să-i grăbească sfârșitul.

George Maris a fost descoperit de salvamontisti
George Maris a fost descoperit de salvamontisti

După ce a ajuns pe Vârful Caraiman, George Mariș a încercat să își ia zborul cu parapanta. Numai că zborul s-a sfârșit brusc și dramatic. După câteva sute de metri parapanta s-a prăbușit în gol și totul s-a terminat pentru fostul star de la PRO TV.

„Un bărbat de 32 de ani din Braşov şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă (miercuri dimineaţa, n.r.) în Munţii Bucegi. Acesta a încercat să-şi ia zborul cu parapanta de pe Vârful Caraiman, dar a căzut câteva sute de metri pe un vâlcel spre Valea Caraimanului. 16 salvamontişti din Buşteni, Prahova şi Azuga lucrează acum la extragerea victimei din masiv… În urmă cu câteva minute am primit încă o solicitare de la Vârful Omu, unde o femeie de 60 de ani a căzut şi a suferit un traumatism de bazin. Echipele se vor împărţi acum şi vor interveni şi în acest caz”, așa a sunat sec comunicatul Salvamont Buşteni.

Mariș, unul dintre eroii Ninja Warrior România

În 2018, tânărul participa la unul dintre cele mai dificile reality-show-uri din România. George Mariș sfida legile fizicii și cele nescrise al fricii și se aventura în cursa către Muntele Midoriyama.

Regretatul alpinist câștigase rapid simpatia publicului telespectator. De altfel, PRO TV a emis și un comunicat emoționant după nefericitul eveniment:

„Acum doi ani, George i-a uluit pe telespectatori cu calităţile sale atletice, dar mai ales prin stăpânirea de sine şi modestia sa. Aşa va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut”, au transmis cei din Pache Protopopescu.

George Mariș a murit, dar aprigul sportiv, vedetă la PRO TV, va lăsa în urma sa multe momente unice. Cei apropiați își aduc aminte de toate provocările pe care le accepta și le trecea cu zâmbetul pe buze. A fost un iubitor al sporturilor extreme, dar asta i-a grăbit sfârșitul. Un sfârșit crunt și neașteptat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI