George Constantin, marele actor din Generația de Aur, care și-a ales cariera dând cu banul. A murit prematur, de inimă rea, dezamăgit de statul român

George Constantin, marele actor din Generația de Aur, care și-a ales cariera dând cu banul. Un monstru sacru al teatrului românesc răpus de o mare amărăciune. A murit prematur, de „inimă rea”. El a rămas în amintire cu rolurile sale din „Burebista”, „Cu mâinile curate”, „Ultimul Cartuș”, „Pentru patrie” sau „Răpirea fecioarelor”.

George Cosnstantin, actor de top al României

George Constantin, marele nostru actor de teatru și film, a venit pe lume la 3 mai 1933, la București, într-o familie modestă, tatăl său fiind șofer, iar mama casnică. Avea o soră mai mică, Maria, pentru care a făcut tot ce era posibil spre a o feri de foametea și crunta sărăcie ce aveau să vină. Destinul i-a fost potrivnic la început, astfel încât, în copilărie, pe fondul războiului și al evoluției societății, s-a văzut nevoit să îndure multe privațiuni materiale. Ulterior, avea să devină unul dintre artiștii de frunte ai teatrului și filmului românesc.

Cu toții își duceau traiul într-o casă sărăcăcioasă din Regie, care în acea vreme era considerat un cartier rău famat al Capitalei. Tatăl avea să se stingă din viață atunci când George avea doar câțiva ani, familia fiind nevoită să se mute într-o casă din cartierul Ghencea, unde a îndurat aprige neajunsuri în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. George Constantin a luat pentru prima oară contact cu arta scenică în 1943, atunci când a început să frecventeze Cinematograful „Muncă și lumină” din cartierul Uranus. Avea doar 10 ani.

Faptul care i-a schimbat destinul

La numai 15 ani s-a înscris la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR), acolo unde viitorul lui nu părea deloc ceea ce avea să fie. În timp ce învăța despre piesele avioanelor și modul în care să ajusteze anumite părți componente, într-o zi fastă, o profesoară de la Școala Pedagogică din București, Ella Butffy, a venit în vizită la instituția unde învăța el, pentru a face o selecție a elevilor înscriși ce urmau să joace într-o piesă de teatru. George Constantin a fost ales pentru rolul Ștefan Tipătescu, din „O scrisoare pierdută”.

Acela a fost momentul de cotitură în viața sa, când a înțeles că dorește să se îndrepte spre actorie. Scena a fost de-a dreptul memorabilă, iar juriul a fost atât de impresionat încât i-a oferit imediat un loc în trupa de teatru. Era începutul unei cariere impresionante. Una aflată la început sub semnul hazardului.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Când am dat examenul de admitere la Institutul de Teatru în 1951, am căzut. Anul următor, ca să fiu și mai sigur, am dat și la Teatru și la Cinematografie. Am reușit la ambele și, țin minte, am mers cu Gheorghe Cozorici în Piața Universității și am dat cu banul unde să mergem. Ne-a căzut Teatrul”, povestea actorul, care, după facultate, a fost repartizat la Nottara.

Deși a fost dezamăgit după acest eșec, faptul nu l-a oprit din a continua să încerce din nou. Astfel, în anul următor participă la probele pentru admitere, urmând să obțină un loc în clasa lui Nicolae Bălțățeanu. Alături de profesorul său, Ion Cojar și Vlad Mugur au fost cei doi asistenți universitari care au reușit să îl formeze pe George Constantin ca pe un actor complex.

Primul rol principal

George Constantin urca pe scena teatrului într-un rol principal pe data de 26 septembrie 1954, la insistențele lui Vlad Mugur, cel care l-a încurajat pe tot parcursul anilor de studiu. Piesa a fost un real succes, urmând ca în 1956 viitorul actor să finalizeze cu brio cursurile Institutului de Teatru, alături de alte nume mari care au revoluționat cinematografia și teatrul din România-„Generația de Aur”.

În anul 1960, actorul și-a clădit o familie alături de mezzosoprana Iulia Buciuceanu, sora actriței Tamara Buciuceanu. Aceasta provenea dintr-o familie de basarabeni, devenind imediat îndrăgostită de lirica românească, activând fără probleme în domeniul operei. Ca rezultat al acestei relații conjugale s-a născut fiul lor, Mihai, pe data de 30 septembrie 1964, cel ce avea să interpreteze rolul lui Ionică din populara serie de filme „Liceenii”.

Filmul, încă o vocație de izbândă

În afară de rolurile memorabile de pe scena Teatrului Nottara, George Constantin avea să-și dedice o parte din carieră și filmului. Un rol memorabil l-a făcut în creația lui Lucian Pintilie „Reconstituirea”, filmul de debut al lui George Mihăiță și al regretatului Vladimir Găitan. Se întâmpla în 1969. Atunci a fost protagonistul unui moment stânjenitor. Peliculă filmată în acel an, însă difuzată pentru puțin timp, până a fi interzisă de regim, în 1971.

Deoarece pe perioada filmărilor Constantin nu s-a prezentat la teatru, a fost somat de autoritățile vremii, printr-o notă scrisă, să restituie salariul de la Nottara. Apoi, a jucat și într-una dintre cele mai importante realizări cinematografice de după 1990, „Cel mai iubit dintre pământeni”, ecranizare după romanul cu același titlu al lui Marin Preda, alături de Ștefan Iordache. Întrebat ce l-a atras în profesia de actor, George Constantin răspundea într-un interviu din revista Cinema, în august 1973: „M-am gândit că e mai comodă, între timp am aflat că nu-i tocmai asa”.

O relație specială a avut cu colega sa de teatru Liliana Tomescu, vedeta din „Adio, Charlie!”. Aceasta rememora la un moment dat:

„Cât despre colegii de teatru, mă bucură să-ți spun că am jucat foarte mult cu George Constantin. Foarte mare actor! Cu George aveam o comunicare ne-mai-po-me-ni-tă! La fiecare spectacol ne înțelegeam din priviri! Era un fel de duel intre noi. Care ajunge mai sus cu performanța, cu interpretarea rolului pe care-l atacam în acea seară! Dintre toate spectacolele în care am jucat cu el, cel mai cunoscut și poate cel mai longeviv a fost „Pygmalion”- piesa nemuritoare a celebrului Bernard Shaw. După fiecare spectacol, după ce se domoleau tunetele de aplauze din sală, rămași dincolo de cortină, noi ne faceam unul altuia câte o adâncă plecăciune în semn de omagiu pentru performanța celuilalt”. Dacă între cei doi va fi fost și altceva asta va rămâne pe veci ascuns în spatele cortinei.

Marele actor a urcat pentru ultima oară pe scena teatrului în 1994, jucând rolul lui Harpagon în piesa „Avarul” de Molière. Cu puțin mai devreme, Constantin declara: „În comparație cu ce se întâmplă la noi, sunt doar un actor bun. Acum, la noi toți sunt actori mari, mari personalități, maeștri. S-a pierdut noțiunea de valoare”.

O mare supărare cu efect tragic

George Constantin, alături de soția sa, Iulia Buciuceanu, și fiul, Mihai, a locuit aproape întreaga viață într-o casă naționalizată, repartizată cândva de comuniști. Fiindcă după 1989 acel imobil a fost revendicat de către foștii proprietari, care l-au amenințat că îl scot în stradă, a fost pus în postura de a se lupta cu un sistem dur. Sub amenințarea evacuării forțate, dar și în urma unor probleme de sănătate, George Constantin nu a mai făcut față presiunilor. Frământarea, teama obsedantă că-și va pierde căminul l-au îmbolnăvit la propriu. Moare prematur, trist și mâhnit, la 30 aprilie 1994, de „inimă rea”, cum se spune în popor. La doar 60 de ani, când mai avea multe de spus în cultura românească.