În momentul în care Vladimir Putin a apărut la televizor și a declarat că a dat ordin armatei să intre pe teritoriul Ucrainei, opozanții președintelui rus și-au adus aminte de Garry Kasparov. Fostul campion de șah a spus de multe ori că Putin este un om cu ambiții periculoase, dar i-a dezvăluit și marea slăbiciune.
Vladimir Putin a atras atenția lumii întregi prin gestul său extrem de a ataca Ucraina, fără să țină cont că în timpul acestei ofensive își vor pierde viața foarte mulți oameni. Unii l-au comparat cu Adolf Hitler, dar discuția vine puțin cam târziu în condițiile în care nu s-au luat măsuri pentru a-i stăvili setea de putere.
Unul dintre cei care au văzut cu adevărat cum stau lucrurile cu Vladimir Putin este Garry Kasparov. Este fost campion mondial de șah și președintele Fundației pentru Drepturile Omului. Este de multă vreme un opozant al regimului de la Moscova, dar din anul 2013 s-a retras din viața politică și s-a mutat la New York.
În anul 2015 a scris o carte, „Vine iarna. De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, dar nu a prea fost luat în seamă. Acum fostul sportiv rus, cu origini în Armenia și Israel, a ripostat pe Twitter și a amintit că vorbele sale nu au avut ecou.
„Ok, după ce ani de zile avertismentele mele au fost ignorate, azi am auzit doar: «Gari, ai avut dreptate!», a scris Kasparov, care a amintit și câteva dintre variantele care îl vor face pe Putin să renunțe la pretențiile sale teritoriale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sprijiniți militar Ucraina, imediat. Prin arme, informații, tehnologie. Mașina de război a lui Putin trebuie falimentată. Înghețați finanțele Rusiei și ale aliaților ei. Scoateți Rusia din fiecare instituție financiară și internațională!
Retrageți toți ambasadorii din Rusia. Nu mai e loc de vorbit. Noul mesaj unificat este: «Opriți-vă sau veți fi izolați definitiv».
Interziceți toate elementele mașinii de propagandă globală a lui Putin. Nu-l mai ajutați pe dictator să răspândească minciuni și ură.
Demascați și acționați împotriva lacheilor lui Putin! Dacă Schröder (n.r. – fost cancelar al Germaniei) și oamenii lui continuă să lucreze pentru Putin, aduceți acuzații!
Înlocuiți petrolul și gazul rusesc. Presiune pe OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol), creșteți producția. Nu poți salva planeta dacă nu salvezi oamenii de pe ea.
Recunoașteți că vor exista costuri, sacrificii. Am așteptat mult, prețul este mare, dar va crește de-acum înainte. E timpul să luptați”, a scris fostul campion mondial.
Kasparov a mai adăugat un sfat, poate cel mai important, în care a explicat care este marea slăbiciune a liderului de la Kremlin și cum poate fi determinat să își retragă armata. S-ar părea să fie prea târziu. Potrivit unor informații, tancurile rusești și-au făcut apariția în Kiev.
„Călcâiul lui Ahile al lui Putin este faptul că el și clica lui își țin banii în lumea liberă, pe care spun că o disprețuiesc. Așa au ajuns să răspândească corupția, dar au oferit și o armă împotriva lor – dacă suntem dispuși să o folosim”.