Gabriela Firea vrea redeschiderea școlilor din București: “Să se aplice programul iniţiat de mine ca primar general”

Iancu Andreea 29.10.2020, 15:24
Gabriela Firea vrea redeschiderea școlilor din București: “Să se aplice programul iniţiat de mine ca primar general”

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, este revoltat cu privire la măsura închiderii școlilor în Capitală. Actualul prim-vicepreședinte PSD solicită aplicarea programului inițiat în perioada în care se afla în fruntea Primăriei Bucureștiului.

Ce soluție propune Gabriela Firea pentru redeschiderea școlilor

După ce a pierdut alegerile locale în favoarea lui Nicușor Dan, Gabriela Firea revine în atenția opiniei publice cu sfaturi privind gestionarea crizei Covid. Fostul primar consideră că măsura închiderii școlilor în Capitală este nepotrivită pentru parcurusul elevilor și al profesorilor, în ciuda pandemiei. Astfel, Firea solicită noului prefect al Bucureștiului, Traian Berbeceanu, să redeschidă școlile. Aceste declarații se contrazic puțin cu acțiunile trecute ale doamnei primar. În urmă cu un an de zile, la prima zăpadă din București, aceeași Gabriela Firea a decis închiderea școlilor și grădinițelor.

”Aş vrea să abordez un subiect pe care l-am discutat în cadrul Comitetului Politic Naţional şi anume această situaţie singulară la nivel european şi aberantă, spun eu cu privire la închiderea şcolilor. În Capitală s-a luat măsura închiderii unităţilor de învăţământ, o măsură injustă pentru profesori si elevi. În Europa, doar România şi Lituania ţin şcolile închise. Nu există nicio justificare şi cerem noului prefect al Capitalei să redeschisă şcolile din Capitală.

Ce e de făcut? Să fie testaţi profesorii şi elevii şi doar unde e un focar să iei o astfel de măsură de închidere a şcolii. Am şi eu copii, sunt părinte, vorbesc în fiecare zi cu zeci poate sute de mame, de familii. Toată lumea e îngrijorată. Nu se poate compara învăţământul în clasă cu cel online. Copiii nu mai socializează, nu îşi mai văd profesorii. Sunt de asemenea multe familii în care copiii sunt supravegheaţi de bunici, iar aceştia nu sunt familiarizaţi cu metodologia online”, a susținut Gabriela Firea, joi, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD, conform adevarul.ro.

Fostul primar al Capitalei propune testarea în masă foto - Inquam
Fostul primar al Capitalei propune testarea în masă
foto – Inquam

”Să se aplice programul iniţiat de mine ca primar general”

Pentru a demonstra încă o dată că acțiunile sale din fruntea Primăriei au fost unele bune, Gabriela Firea propune ca rezolvare a problemei închiderii școlilor chiar programul inițiat în mandatul său.

”Să se aplice programul iniţiat de mine ca primar general şi avem totul pregătit aparatură de testare şi personal calificat să fie testaţi profesorii şi elevii şi să fie izolaţi doar după caz cei confirmaţi. Realitatea o putem afla doar prin testarea masivă a elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar. Nu sunt decât măsuri din programele de sănătate publică aplicat la acest moment la nivel european. Din păcate, la noi se merge pe programul de sănătate publică implementat în luna martie. Au trecut 9 luni, trebuie să ne adaptăm la situaţia existentă şi nu să rămâne încremeniţi în programul lunii martie.”, consideră Gabriela Firea.