Gabriela Firea, veste importantă. A anunțat data la care se depun cererile pentru fertilizarea in vitro

Elena Avramescu 22.11.2022, 15:09
Gabriela Firea, veste importantă. A anunțat data la care se depun cererile pentru fertilizarea in vitro

Gabriela Firea a făcut un anunț important în cursul zilei de astăzi, spunând că s-a decis data la care se pot depune solicitările pentru a beneficia de sprijinul financiar de 15.000 lei oferit de stat în programul social de creştere a natalităţii. Ministrul Familiei a semnat ordinul comun ce are în vedere regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani.

Se dă startul cererilor pentru fertilizarea in vitro

În acest program se pot înscrie cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

Astfel că începând cu data de 5 decembrie se pot depune solicitările pentru a beneficia de sprijinul financiar la adresa [email protected].

„Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declaraţie pe proprie răspundere; documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV; adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal”, a spus Gabriela Firea.

Ajutorul financiar în valoare de 15.000 de lei urmează să se acorde în două tranşe, după cum urmează: un voucher în valoare de 5.000 de lei, pentru tratamentul medicamentos, şi un alt voucher în valoare de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate.

„Avem fonduri suficiente până la finalul anului, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Evident, vom suplimenta fondurile dacă există cerere din partea cuplurilor şi femeilor”, mai spune ministrul.

Ministrul Familiei a ținut să mai precizeze că în programul derulat în Bucureşti, în mandatul ei de primar general, s-au născut mai mult de 500 de copii şi alte câteva sute de sarcini sunt în evoluţie.

Aceasta este de părere că România trece printr-o criză demografică așa cum nu s-a mai întâmplat până acum, mai ales că în 2021 s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol, sub 180.000, iar anul 2022 se anunţă la fel de rău, deoarece în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puţine naşteri.

„Practic, nu înregistrăm o îmbunătățire, ci dimpotrivă o înrăutățire a situației. Sunt cauze multiple pentru care tinerii din România ori amână momentul în care decid să aibă copii, ori de cele mai multe ori situația financiară este cea care îi împiedică să aibă copii sau dacă au unul renunță să mai aibă doi sau trei copii, dar în ultimii ani există o altă mare problemă legată de domeniul sănătății, și anume infertilitatea”, a spus Gabriela Firea, în urmă cu câteva luni.

La începutul acestui an, Gabriela Firea că un program asemănător privind decontarea procedurii de fertilizare în vitro, pe care l-a iniţiat în mandatul de primar general al Capitalei numit “O șansă pentru cuplurile infertile”, va fi extins la nivelul întregii țări.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...