Gabriela Firea, primarul Bucureștiului i-a asigurat pe bucureșteni că nu vor rămâne în această iarnă fără apă caldă sau căldură. Declarația edilului Capitalei vin în contextul în care magistrații Curții de Apel București au anunțat pe 11 noiembrie că RADET a intrat oficial în faliment.
Primarul Capitaliei a anunțat că dacă Consiliul General al Municipiului București va abroba, serviciile de termoficare de la RADET, care a intrat oficial în faliment, vor fi transferate către Compania Municipală Termoenergetica (înființată la propunerea primarului general special pentru preluarea activității regiei).
”Așa cum am declarat în repetate rânduri, bucureștenii vor avea apă caldă și căldură în ciuda intrarii în faliment a RADET. Am luat măsuri din timp pentru acest lucru. Astăzi, în ședința Consiliului General, propun 2 proiecte de hotarare prin care activitatea Regiei va fi preluată în 90 de zile de Compania Municipală Termoenergetică și vor fi demarate procedurile pentru achiziționarea de energie termică de către Companie pentru zonele deficitare din Bucureşti, repectiv Pipera — Aviaţiei şi Colentina — Fundeni.
Reamintesc că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, o Regie în moarte clinică, aflata într-o stare de degradare accentuată, care funcționa în sistem de avarie, cu angajați care luptau în fiecare zi să țină în viață conducte care depășisera 50 de ani.
În mandatul meu, pierderile financiare ale RADET au scăzut cu 81% și am inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani. Au fost înlocuiți aproximativ 180 kilometri de conductă pe circuitele primar şi secundar și procesul va continua anul viitor. Îi asigur pe bucureșteni și că subvenția la căldură va fi plătită în continuare de Primăria Capitalei la același nivel”, a declarat Gabriela Firea.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Odată cu delegarea serviciului de termoficare la noua companie, vor fi transferați și toți angajații RADET, a dat asigurări primarul Capitalei, Gabriela Firea.
„În ziua în care vor înceta activitatea la regie, vor fi angajaţi la Compania Municipală Termoenergetica, deci vor avea continuitate, atât ei ca salariaţi, cât şi bucureştenii care au contracte cu RADET pentru furnizarea apei calde şi a căldurii”, spunea edilul după anunțarea deciziei judecătorilor de intrare în faliment a regiei.