Multe părți ale Europei au cunoscut săptămâni de vreme extrem de caldă și uscată, iar după o perioadă lungă cu caniculă, Europa a fost lovită de furtuni devastatoare. Evenimentele meteorologice extreme, inclusiv valuri de căldură și furtuni, au devenit mai intense și mai frecvente în ultimii ani din cauza schimbărilor climatice induse de om.
Furtunile puternice au venit după săptămâni de caniculă și secetă pe mare parte a continentului și au lovit zone din centrul și sudul Europei, ucigând mai multe persoane. Ploile abundente și vânturile au distrus locuri de campare, în timp ce în Veneția, Italia, zidăria a fost smulsă de pe clopotniţa Bazilicii San Marco.
Cel puțin 13 persoane, inclusiv trei copii, și-au pierdut viața, iar decesele, cele mai multe din cauza căderii copacilor, au fost raportate în Italia și Austria și pe insula franceză Corsica. Aici vânturile cu rafale de până la 224 km/h au smuls copaci și au deteriorat casele, relatează BBC.
A #Piombino durante il passaggio del violento fronte temporalesco. Allerta gialla estesa fino a domani! pic.twitter.com/sVn9OeOfpM
— Eugenio Giani (@EugenioGiani) August 18, 2022
Autoritățile din Corsica au spus că o adolescentă în vârstă de 13 ani a fost ucisă de un copac căzut într-un loc de campare. Alte două persoane, un pescar și o femeie care făcea caiac, au murit în largul mării. Ministrul francez de Interne Gerald Darmanin, sosit în Corsica pentru a inspecta pagubele provocate de furtună, a raportat un al șaselea deces. Alte zeci de persoane au fost rănite atât pe uscat, cât și pe mare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe continentul francez, unele zone sudice au fost afectate de întreruperi de curent și străzile au fost inundate în al doilea oraș al țării, Marsilia. Martorii furtunilor au spus că au fost complet neașteptate și nu a fost dat niciun avertisment.
„Nu am văzut niciodată furtuni atât de mari ca aceasta, ați crede că a fost o furtună tropicală”, a declarat proprietarul unui restaurant.
În Austria, două fete au fost ucise de un copac căzut lângă un lac din Carintia, apoi presa a raportat încă trei decese în provincia Austria Inferioară, tot ca urmare a căderii unui copac.
Și în Italia furtunile au făcut ravagii, iar un bărbat și o femeie au fost uciși în urma căderii copacilor în regiunea Toscana. Vânturi puternice au bătut în Veneția, spulberând umbrelele de la cafenele în Piața San Marco și au smuls zbucăți de zidărie din clopotnița catedralei.
Și stațiunile din Toscana și mai la nord din Liguria au fost avariate de furtuni, în timp ce în sudul Italiei, valul de căldură a continuat, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius înregistrate în Sicilia. dar alerta de vreme rea rămâne în vigoare în Italia.
Lumea s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 grade Celsius de la începutul erei industriale și temperaturile vor continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce semnificativ emisiile.