Editorial Alin Buzărin

Fripte cu Udrea, autoritățile au suflat spectaculos în iaurtul Piedone

Alin Buzărin 02.05.2022, 19:26
Fripte cu Udrea, autoritățile au suflat spectaculos în iaurtul Piedone

Care telenovelă vi s-a părut mai interesantă? Cea a fugii Elenei Udrea sau cea a ”deturnării” primarului Sectorului 5? Cu multe filme cu teroriști macerate în cinemateca minții, autoritățile române au transformat priponirea lui Cristian Popescu-Piedone într-un fel de cine-verite, astfel ca nimeni să nu mai bage de seamă cât de blege au fost în ziua în care Elena Udrea le-a scăpat de sub nas.

Una e la Giurgiu, alta la Otopeni!

Pentru cei care nu-și mai aduc perfect aminte, blonda supremă a politichiei mioritice a ieșit pe sub nasul polițiștilor de frontieră pe cale terestră, cu doar câteva ceasuri înainte de a se anunța sentința în dosarul Galei Bute. O ieșire prin vama Giurgiu într-o ploioasă dimineață de zi de lucru atrage atenția doar firavei asistențe de prin preajmă. Ivirea inconfundabilului Piedone pe Otopeni la începutul weekendului de 1 Mai, când toată lumea opintește să plece în toate părțile, e cu totul altceva! E spectacol garantat! La aeroport sunt mii de oameni deodată, Piedone poate da autografe oricui, în orice moment.

Creatorii de suspans

Dar iată că Piedone trece de check-in și nimic. Trece și de polițiștii de frontieră. Tot nimic. Se fâțâie prin zona duty-free-urilor, posibil să bea și o cafea, să mănânce un sandviș. Nimic, nimic. Ajunge la poarta de îmbarcare, stă la coadă cu vreo 200 de inși, cu măcar o sută dintre ei se suie în autobuzul cu burduf, urcă scara spre avion. Să trăiți dom` primar, vă mulțumim că tăiați bălăriile din Ferentari! Sau hoooo, infractorule, ce faci, vrei să fugi?

Măcar una dintre acestea ar fi trebuit să se audă… Da` de unde! Tăcere mâlc. Se înghesuie printre scaune și papornițe, se atinge de cetățeni, în sfârșit, își găsește locul. Își pune centura. Bine ați venit la bord! Echipajul își începe recitalul. Se aud textele binecunoscute, care se întrerup brusc, se anunță povestea cu bomba, între timp nevasta lui Piedone vede prin hublou cum avionul e înconjurat de soldați. Lumea e poftită jos, iar Piedone e invitat binișor la DNA. Nenea Sergiu Nicolaescu s-a dus, săracul, iar dintre scenariștii și regizorii de astăzi nimeni n-ar fi izbutit să creeze atâta suspans.

Fripte cu Udrea, autoritățile au suflat spectaculos în iaurtul Piedone
Cristian Popescu Piedone iese din sediul DNA, in Bucuresti, 29 aprilie 2022. Inquam Photos / Octav Ganea

Nu fugi la Munchen sau la Florența…

Tensiunea continuă când Piedone dezvăluie că ”invitarea” lui la DNA n-are nicio legătură cu pronunțarea sentinței în dosarul Colectiv, anunțată pentru 3 mai. Nuuuuuu, nici vorbă, e ceva în legătură cu o pricină de dată mult mai recentă, mult mai puțin sonoră decât povestea cu Colectivul. O poveste în care l-ar fi ”cântat” fostul primar Florea, ceva legat de altceva, de un abuz în serviciu, în niciun caz o chestiune pentru care să sui două sute de inși în avionul de Munchen și să le spui că-i dai jos din cauză de bombă, iar tu să-l înșfaci triumfător pe Piedone.

Și, fie vorba între noi, dacă Piedone avea chef s-o taie ca să scape de eventuala pușcărie, nu alegea destinația Firenze, via Munchen, pentru că de-acolo și italienii și nemții te trimit înapoi acasă în doi timpi și trei mișcări. Folosea și el destinațiile tradiționale, Costa Rica, Madagascarul, Brazilia…

Imaginația autorităților

Dar în cazul acela, boborul ar fi fost privat de acest thriller de aeroport la capătul căruia autoritățile române au două impresii clar conturate. Întâi li se pare că sunt din cale-afară de operative și de eficiente, apoi spulberă ideea intipărită în conștiința colectivă de fuga Elenei Udrea, cum c-ar fi contemplative. Păi cum să fie contemplativi unii care mai aveau puțin și lăsau avionul să se ridice de la sol și apoi îl sileau, în spațiul aerian, pe Piedone să sară cu parașuta având cătușe la mâini și să aterizeze la punct fix, pe acoperișul DNA?!

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...