Franța, lovită de valul patru al pandemiei de Covid-19. Ce restricții vor impune autoritățile

Badea Violeta 20.07.2021, 10:40
Franța, lovită de valul patru al pandemiei de Covid-19. Ce restricții vor impune autoritățile

Franța, lovită de valul patru al pandemiei de Covid-19. Oficialii de la Paris susțin că vaccinarea este singura cale de a ieși din criza sanitară. Iată ce restricții vor impune autoritățile!

Franța, lovită de valul patru al pandemiei de Covid-19

Autoritățile guvernamentale de la Paris au anunțat că Franţa a intrat în al patrulea val al pandemiei Covid-19, care are un impact mult mai puternic şi mai rapid din cauza variantei Delta a virusului. Oficialii îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, deoarece aceasta este singura cale de a stopa creșterea bruscă și puternică a ratei de incidență.

Majoritatea cazurilor care s-au înregistrat recent sunt cu varianta Delta. Această tulpină este extrem de contagioasă și are o capacitate de transmitere extrem de rapidă. Autoritățile sunt foarte îngrijorate din cauza cifrelor care cresc de la o zi la alta.

„Am intrat într-un al patrulea val al virusului. Dinamica pandemiei este extrem de puternică. Vedem un val mai rapid, o pantă mai abruptă decât toate precedentele”, a declarat Gabriel Attal, purtător de cuvânt al guvernului francez.

Proteste in Franta dupa anuntul autoritatilor
Proteste in Franta dupa anuntul autoritatilor

Ce restricții vor impune autoritățile

Conform ultimelor date oficiale, numărul total al infecţiilor a depăşit 10.000 de cazuri. Luni, 19 iulie, cifra era de 4.151 cazuri şi 20 de decese. Gabriel Attal a spus că autoritățile vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că acest nou val nu este „mai devastator”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că una dintre modalităţile definite de a limita circulaţia activă a virusului şi de a preveni mutarea acestuia într-un nou tip de variantă a fost vaccinarea, dar cifrele actuale ale campaniei generale de imunizare din Franța nu au fost suficiente.

„Vaccinarea limitează drastic numărul de forme grave”, a spus Gabriel Attal.

Mii de oameni au protestat împotriva vaccinării

Mai mult de 100.000 de francezi au protestat împotriva vaccinării şi a certificatelor Covid. Cetățenii nemulțumiți au mărșăluit pe străzile din Paris, Strasbourg, Lille şi la Montpellier. Oamenii sunt extrem de nemulțumiți de ultimele decizii pe care le-au luat autoritățile și au scandat „Libertate!”.

De asemenea, oamenii au purtat semne care denunţau o „dictatură sanitară” a preşedintelui Macron și au distrus două centre de vaccinare.

Preşedintele a cerut angajaților din domeniul sănătăţii să fie vaccinaţi până la data de 15 septembrie şi a impus prezentarea certificatelor speciale Covid-19 în toate restaurantele, barurile, spitalele, centrele comerciale, trenurile şi avioanele.

Pentru a obţine un astfel de permis, oamenii trebuie să fie vaccinați cu toată schema, să facă dovada că s-au recuperat recent după virus sau să prezinte un test de virus negativ.

Aceste măsuri au provocat nemulțumiri în rândul anumitor grupuri, iar cei care sunt împotriva vaccinului au numit această mişcare ca fiind o „dictatură a sănătăţii”.

Urmăriți Impact.ro și pe