FOTO EXCLUSIV! Iubitul Elenei Udrea a fugit din carantină pentru a merge la mall. Cum l-au surprins paparazzi în timp ce încălca legea

Andreea Bisinicu 25.11.2020, 10:56

Iubitul Elenei Udrea a fugit din carantină pentru a merge la mall. Cum l-au surprins paparazzi în timp ce încălca legea.

Iubitul Elenei Udrea a fugit din carantină pentru a merge la mall

Să vezi și să nu crezi. Se pare că Adrian Alexandrov a fugit din carantină pentru a merge la mall. Paparazzi l-au surprins pe iubitul Elenei Udrea în timp ce se plimba într-un centru comercial din Capitală, când ar fi trebuit să fie izolat în carantină. Adrian Alexandrov si Elena Udrea își cresc fetița de numai doi anișori în localitatea Corbeanca, acolo unde de câteva zile s-a intrat în carantină totală. Alexandrov a fugit din carantină la bordul bolidului de lux BMW seria 7 în valoare de 100.000 de euro, pentru a se plimba într-un centru comercial din București. In declaratia pe propria raspundere este specificat faptul că ești obligat sa părăsești zona carantinată doar pentru motive temeinice. Ei bine, se pare că „motivul temeinic” al lui Alexandrov a fost să meargă la un magazin să se uite după echipamente sportive. Iubitul Elenei Udrea a intrat în mall fara mască. Într-un final, omul de afaceri s-a conformat și și-a pus masca, după ce a fost atenționat și mustrat de agenul de pază din mall.

Escapada bărbatului nu a durat mult, având în vedere că, după aproximativ o oră, Adrian Alexandrov s-a întors acasă. Elena Udrea și partenerul ei de viață trăiesc în tihnă în vila lor din Corbeanca și găsesc tot felul de activități de carantină, care să le ocupe timpul. De exemplu, acum ceva timp, fostul ministru al Turismului a împărtășit fanilor săi o filmare în care iubitul ei sparge lemne cu toporul în fața casei lor din Corbeanca. În videoclip apare și micuța Eva, fetița celor doi. Micuța îi spune tatălui său că ar trebui să taie lemnele cu fierăstrăul.

„Activități în timpul pandemiei. Bun. Ca la Corbeanca.”, a comentat Elena Udrea în timpul clipului.

De ce a plecat partenerul de viata al Elenei Udrea din carantina
De ce a plecat partenerul de viata al Elenei Udrea din carantina

De ce nu s-a căsătorit Elena Udrea cu iubitul ei

Fosta blondă de la Cotroceni are tot ce-și poate dori. După evenimente tumultoase prin care a trecut în ultimii ani, Elena Udrea se poate bucura acum de familia pe care și-a dorit-o întotdeauna. Este fericită alături de iubitul ei Adrian Alexandrov și micuța Eva Maria, care este o minune de copil. Chiar dacă Elena Udrea și partenerul ei de viață nu au făcut încă actele, blondina este convinsă că el este fericirea ei și se bucură de timpul de calitate pe care îl petrec împreună. Întrebată de ce nu au ajuns încă în fața altarului, Elena Udrea a spus, în cadrul emisiunii „40 de întrebări” când va face nunta cu tatăl fetiței sale. Mai exact, fostul ministru al Turismului a declarat că a amânat nunta din pricina perioadei negre prin care a trecut în Costa Rica și a pandemiei de coronavirus care a pus stăpânire pe întregul mapamond, în 2020.

Elena Udrea nu a avut timp să se plictisească. Până la 46 de ani, blondina a trăit suficiente experiențe cât pisicile în nouă vieți. Numele fostei blonde de la Cotroceni a fost menționat în diverse dosare care au captat atenția presei din România: „ Microsoft”, „Gala Bute”, „Hidroelectrica” și implicarea în campania electorală din 2009. Fosta mână dreaptă a lui Traian Băsescu a fugit în Costa Rica pentru a scăpa de o condamnare, însă a fost arestată de Interpol și eliberată acum doi ani, în preajma sărbătorilor de iarnă. De când a revenit în România, Elena Udrea s-a retras din viața politică și acum se bucură de rolul de mămică și dedică tot timpul familiei.

Urmăriți Impact.ro și pe