Fostul preot Cristian Pomohaci, probleme cu legea. De ce este chemat acum în fața judecătorilor

Ioana Bucur 11.08.2021, 09:54
Fostul preot Cristian Pomohaci, probleme cu legea. De ce este chemat acum în fața judecătorilor

Cristian Pomohaci are din nou probleme cu legea. Fostul preot este chemat acum în fața judecătorilor. Cum a ajuns în această situație.

Noi probleme cu legea pentru fostul preot Cristian Pomohaci

Problemele se țin lanț de Cristian Pomohaci, pe care polițiștii l-au chemat să apară în fața judecătorilor. Fostul preot este citat la Tribunalul Bistrița Năsăud. Este vorba despre un proces în care Inspectoratul Județean de Poliție cere să i se ridice acestuia permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Pomohaci a fost prins pe picior greșit, anul trecut, la volan, primid amendă și suspendarea carnetului. A contestat însă sancțiunile și i s-a dat câștig de cauză. Oamenii legii au atacat acea hotărâre, iar primul termen va avea loc în luna septembrie.

„Admite plângerea contravenţională formulată de petentul P.C.D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. BN. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBNX, nr. 0193408, încheiat la data de 17.06.2020.

Înlătură sancţiunile aplicate prin procesul-verbal anulat, respectiv sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistrița”, este hotărârea contestată de Poliția Română, potrivit spynews.ro.

Noi probleme cu legea pentru fostul preot Cristian Pomohaci
Cristian Pomohaci

Nu este primul proces al fostului preot

Probabil că fostul preot nu are prea mari emoții, acesta nefiind primul proces împotriva Poliției Rutiere pe care Cristian Pomohaci îl câștigă, el obținând o victorie și în fața polițiștilor din Dâmbovița:

„Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată, în sensul că admite plângerea contravenţională şi anulează procesul verbal de contravenţie”, au decis magistraţii de la Tribunalul Dâmboviţa.

Pomohaci s-a judecat și cu polițiștii din Tulcea, însă judecătorii i-au respins cererea: „Respinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul POMOHACI CRISTIAN DORIN în contradictoriu cu intimatul IPJ TULCEA-SERVICIUL RUTIER. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTLX, nr.046137, încheiat la data de 31.05.2017 de IPJ Tulcea-Serviciul Rutier, ca fiind legal şi temeinic”.

Cu ce se ocupă acum Cristian Pomohaci

Au trecut aproape patru ani de când a rămas fără straiele preoțești și fără dreptul de a mai sluji. Se pare că, după cele întâmplate, Cristian Pomohaci nu a putut renunța de tot la „Casa lui Dumnezeu” așa că și-a făcut din locuința fiului său o biserică, în comuna Moșuni, județul Mureș, unde credincioșii vin la el să îi ceară ajutorul divin.

Contactată de reporterii Impact.ro, impresara cântărețului de muzică populară, Mariana Mirea ne-a mărturisit că în urmă cu două luni a fost în vizită la Cristian Pomohaci și ne-a mărturisit că nu își dorește să renunțe nici în ruptul capului să nu îl slujească pe Dumnezeu:

„Slujește și acum, stă de vorbă cu oamenii acasă. Și-a făcut un fel de lăcaș în satul Moșuni. Sunt foarte mulți oameni care vin la el. El stă de vorbă cu oamenii joi, vineri și sâmbăta. Pe lângă asta face și rugăciuni pentru ei pentru că oamenii îi cer asta. Din câte știu nu spovedește oamenii doar stă de vorbă cu ei și atât.

Am fost la el acum 2/3 luni și am stat de vorbă cu el. Nu slujește în veșminte preotești. El își desfășoară activitatea în casa băiatului său, Marius, casă care este fix lângă Biserica din comună”, ne-a spus Mariana Mirea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...