Formulă nouă de calcul pentru pensiile noi şi cele în plată. Care va fi pensia minimă

Stan Filon 25.05.2022, 10:44
Formulă nouă de calcul pentru pensiile noi şi cele în plată. Care va fi pensia minimă

Anul 2022 este unul foarte important pentru pensionarii din România, dar și pentru autorități. Acestea din urmă sunt nevoite să vină cu reforme reale pentru sistemul de pensii, până la finalul anului în curs. Este ca un examen pe care autoritățile din România și l-au asumat prin PNRR în fața Comisiei Europene. Sunt vizate atât pensiile speciale, dar și pensiile oamenilor de rând, care vor fi calculate după o formulă nouă.

Formulă nouă de calcul pentru pensiile noi şi cele în plată

Statul român și-a asumat în prin PNRR în fața Comisiei Europene că va tranșa până la finalul anului problema pensiilor speciale. Autoritățile au spus că nu vor introduce categorii noi de pensii speciale și pe cele actuale le va raționaliza, iar doar pensiile speciale ale magistraților vor fi protejate de Curtea Constituțională.

Parlament trebuie să adopte această lege până în trimestrul 4 din 2022, potrivit graficului asumat. Astfel, în ultimul trimestru din 2022 va intra în vigoare cadrul legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale și le va alinia la principiul contributivității, după care sunt calculate și pensiile populației.

Formula noua de calcul pentru pensiile noi si cele in plata
Formula noua de calcul pentru pensiile noi si cele in plata

Prevederi legate de pensiile speciale, potrivit PNRR:

  • Nu se vor crea categorii noi de pensii speciale.
  • Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii.
  • Actualele pensii speciale vor fi raționalizate.
  • Protecția deciziilor CCR se va referi numai la pensiile magistraților.
  • Nici o pensie specială nu va depăși venitul obținut în cursul perioadei de activitate, respectiv de cotizare.

Anul 2022 este foarte important așadar pentru reforma pensiilor: va fi o formulă nouă de calcul, va fi modificată vârsta de pensionare și vor fi introduse noi criterii de indexare. În primul rând va exista o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată și va avea legătură și cu PIB-ul, mai exact cu 9,4 % din PIB pe termen lung, adică în perioada 2022 – 2070. În plus, creșterile ad-hoc ale nivelurilor pensiilor nu vor fi admise.

Trebuie menționat faptul că posibilitățile de pensionare anticipată vor fi reduse semnificativ și vor fi introduse stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la vârsta de 70 de ani. În plus, se va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035. Noul sistem de pensii va prevede plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...