Florin Tănase este jucătorul care a marcat singurul gol al FCSB în aceste prime trei partide ale sezonului. Căpitanul echipei este supărat din cauza rezultatelor nefavorabile, dar și pentru că a fost criticat de Mihai Stoica și Gigi Becali, după ce a spus că are prea mulți colegi foarte tineri. Patronul a anunțat transferul jucătorului la o formație din China.
Florin Tănase este supărat că FCSB nu a câștigat niciun meci din cele trei din acest început de sezon. Căpitanul a ieșit din nou la atac, la finalul partidei Rapid – FCSB 2-0. A amintit că Mihai Stoica și Gigi Becali l-au contrat dur după ce a spus că antrenorul Toni Petrea are nevoie de jucători.
„În România nu ai voie să vorbești, să-ți spui părerea… Sunt eu prea trist acum [ca să le mai răspund], dar cred că fiecare om trebuie să spună ce gândește, iar celorlalți nu le rămâne decât să comenteze. Normal că declarațiile mele au fost interpretate greșit, eu nu am atacat deloc filozofia clubului”, a declarat Florin Tănase la finalul partidei din Giulești.
Florin Tănase este foarte aproape de un transfer în China. Până acum ar fi trebuit să semneze contractul, dar toată povestea a fost blocată din cauza impresarilor. Shanghai Port este formația care este gata să achite clauza de reziliere de trei milioane de euro. La formația din China va fi coleg cu brazilianul Oscar al cărui transfer de la Chelsea a costat 60 de milioane de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu vreau să discut despre transfer, sunt supărat. Mă așteptam la un alt start de sezon. Aveam încredere, dar trebuie să îi integrăm pe cei nou veniți și să începem să jucăm ca înainte. Îmi arde mie de transfer după meciul ăsta?!”, a spus Tănase la Orange Sport.
Gigi Becali este însă mult mai optimist și așteaptă afacerea cu nerăbdare. O să încaseze trei milioane de euro pe jucător și o să scape și de contractul acestuia de 30.000 de euro pe lună.
„Cred că Tănase va pleca. Scap și eu de salariul lui, iau și 3 milioane. În Octavian Popescu nu mai am încredere, pe Coman nu mai pot scoate banii, pe Oaidă, nu. Pot să mai iau bani doar pe Târnovanu, poate pe Dawa”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Patronul FCSB a anunțat că atacantul nu va pleca înainte de meciul FCSB – Saburtalo Tbilisi, programat joi, returul din turul 2 preliminar al Europa Conference League. În partida tur, formația din Georgia s-a impus cu 1-0.