Florin Piersic a făcut o dezvăluire în premieră despre relația sa cu Mircea Diaconu. Actorul a povestit ce s-a întâmplat între ei la filmările pentru lungmetrajul „Cuibul Salamandrelor”, lansat în anul 1977, în regia lui Mircea Drăgan.
Florin Piersic, în vârstă de 87 de ani, a spus că l-a cunoscut pe Mircea Diaconu, în vârstă de 73 de ani, la filmările pentru acel film. Actorul a spus despre colegul lui că îl iubește, cu toate că atunci când l-a cunoscut era un om destul de „ciufut”.
„Mai avem un actor minunat aici, cu care am fost și partener pe care îl iubesc cu toate că era destul de ciufut, așa, când l-am cunoscut eu, dar era preocupat de ceea ce filma. Am jucat împreună într-un film împreună al lui Mircea Drăgan care se numea Cuibul Salamandrelor.
Ăsta e excepționalul actor și prieten, Mircea Diaconu. Eu te-am întrebat: De ce vii? Și ai spus că: Vreau să văd Harap Alb. Înseamnă că ai răbdare dacă mai vrei să vezi și filmul după ce că mă vezi pe mine. Eu te pup și te îmbrățișez cu toată dragostea” a spus Florin Piersic la Festivalul de Film Cinemaiubit de la Brașov, unde a vorbit înainte de a rula filmul „De-aș fi… Harap Alb”, în care a jucat în tinerețe.
Florin Piersic a glumit pe tot parcursul evenimentului. Actorul l-a prezentat și pe actorul Vlad Rădescu, în vârstă de 70 de ani, interpretul lui Ciprian Porumbescu din film, și a dezvăluit care este motivul pentru care el nu își lasă barbă.
„Vreau să spun că avem aici un interpret excepțional, un actor pe care eu îl iubesc, Vlad Rădescu. Și care îl joacă pe Ciprian Porumbescu. Dar arată bine. Pe ăștia care își lasă barbă și mustață îi invidiez. Eu nu îmi las barbă ca să nu se vadă cât sunt de bătrân. Mie îmi crește barba mai albă decât a ta”, a mai spus Florin Piersic.
Filmul „De-aș fi… Harap Alb”, regizat de Ion Popescu-Gopo, a fost lansat în 1965. Rolurile principale sunt interpretate de Florin Piersic, Cristea Avram, Lica Gheorghiu, Irina Petrescu și Eugenia Popovici.