Florin Călinescu și-a explicat comportamentul de la Românii au talent. ”Nu am nicio înțelegere cu cei din Pro TV”

Ioana Bucur, Narcisa Tomulescu 21.04.2021, 20:11
Florin Călinescu și-a explicat comportamentul de la Românii au talent. ”Nu am nicio înțelegere cu cei din Pro TV”

Nu doar concurenții au emoții când apar în fața lui, ci și unii dintre colegii săi de la masa juraților. Florin Călinescu și-a explicat comportamentul de la Românii au talent, în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact. Ce spune actorul despre o înțelegere cu șefii din Pro TV.

Florin Călinescu și-a explicat comportamentul de la Românii au talent

De când s-a alăturat juriului celui mai cunoscut show de talente din România, Florin Călinescu a devenit unul dintre cele mai savuroase apariții din fiecare ediție a emisiunii. Unii ar spune că este „sarea și piperul”, altora le este frică de el și de comentariile sale acide. Într-un interviu acordat reporterilor redacției noastre, Florin Călinescu și-a explicat comportamentul de la Românii au talent.

„Ceea ce fac la emisiunea fac fiindcă aşa simt. Aşa sunt eu de felul meu şi atunci reacţionez, aşa cum o fac, în diferite cazuri. Nu mi-a cerut nimeni să mă comport într-un fel anume, nici producătorii, nici scenariştii. Sunt doar eu, Florin Călinescu. Îmi asum tot ce fac în scaunul acela, aşa cum mă vedeţi cu toţii. Eu jurizez şi ca atare îmi permit să mai comentez cum cântă unul, cum dansează altul, cum apare pe scenă, de ce apare pe scenă, ce vrea să-mi transmită sau să ne transmită. Nu am nicio înţelegere cu cei de la PRO TV. Sunt doar eu, Florin Călinescu!”, a precizat actorul, pentru playtech.ro.

Anul acesta, nu va sărbători, de Florii. Actorul, care a trecut prin suferințe cumplite în viață, ne-a mărturisit că nu are „motive” să celebreze și că va petrece ziua pe platoul de filmare de la Românii au talent.

„Nu voi face niciun fel de petrecere. Nu am motive. De altfel, în ziua de Florii voi fi la muncă, şi anul acesta, fiindcă filmăm la emisiune, la PRO TV, rezoluţiile calificărilor în faza superioară a producţiei noastre. Ca atare, nu voi face caz de sărbătorirea numelui meu de botez. Nici nu ştiu s-o fi făcut prea des, fiindcă şi în anii precedenţi, actor fiind de meserie, eram la muncă. Oamenii vin în weekend să-i vadă pe artişti pe scenă. Şi nu contează că sunt Floriile, că e Paşte sau Crăciun. Aşa că, vrei, nu vrei, ai program, dacă ţi-ai ales meseria asta!”, a adăugat Florin Călinescu.

Florin Călinescu a fost scos din sărite de un concurent
Florin Călinescu, la Românii au talent

Florin Călinescu a primit lovituri grele de la viață. Fiica lui a murit la doar cinci luni, soţia a încetat din viață chiar în ziua în care împlinea 47 de ani, în februarie 2005, iar fiul cel mic, Petru, a decis să-şi pună singur capăt zilelor. Poate de aceea nici nu se serbează, de Florii.

Momente tensionate la Românii au talent

Într-o pauză de filmare la Românii au talent, Florin Călinescu a început să înjure. Totul a început în momentul în care un titlu din presă i-a atras atenția juratului: „Cum e asta, bă? Reacția neașteptată a Vlăduței Lupău după ce Trump apierdut alegerile în SUA. Cine p**a mea e Vlăduța Lupău?”, a spus Florin Călinescu, care apoi a început să citească versuri de pe ecranului telefonului:

„I-auzi: în seara asta mă respect, vreau ca să mă simt perfect, băieții să îmi danseze, muzica să mă distreze, beau Red Bull și cu whisky, că așa beau toți prietenii, beau și de nimic nu îmi pasă, că așa e viața mai frumoasă.” Aaaa, păi înseamnă că eu sunt Hemingway (n.r. un romancier) sau Shakespearul p**i mele. Beau că viața-i mai frumoasă…”, a spus indignat Florin Călinescu la Românii au talent.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI