Filmul Matrix 4. Când apare și când îl vor putea vedea și românii

Ana Anitoiu 20.05.2021, 15:14
Filmul Matrix 4. Când apare și când îl vor putea vedea și românii

Filmul Matrix 4 apare mai devreme decât se așteptau fanii francizei. Aceștia nici nu sperau să îl vadă înainte de luna aprilie a anului următor, dar producătorii le-au făcut o surpriză. Românii nerăbdători să îl vizioneze nu vor avea, însă, la fel de mult noroc ca americanii.

Veste excelentă pentru fanii francizei Matrix

Modificarea datei premierei noului film Matrix este cu atât mai îmbucurătoare pentru fani cu cât aceștia îi vor putea revedea pe Neo şi Trinity, interpretaţi de Keanu Reeves şi Carrie-Anne Moss. Cei doi revin cu toate că personajele lor au murit la finalul celui de-al treilea film, ”The Matrix Revolutions”, apărut în 2003.

Alături de Keanu Reeves şi Carrie-Anne Moss, filmul Matrix 4, regizat de Lana Wachowski, îi mai are în distribuție pe actorii: Jada Pinkett Smith, Lambert Wilson, Yahya Abdul-Mateen II și Daniel Bernhardt.

Filmul Matrix 4. Cand apare si cand il vor putea vedea si romanii
Keanu Reeves in Matrix

Când va fi lansat filmul Matrix 4

Matrix 4 a început să fie filmat la data de 4 februarie 2020, în San Francisco, precum și în unele locuri din Chicago și Germania. Însă, în martie 2020, echipa a luat o pauză. Filmările au fost suspendate până în august, în contextul pandemiei de coronavirus.

Inițial, lungmetrajul era așteptat în luna mai a acestui an, dar producătorii au dat o veste proastă, amânând premiera pentru 1 aprilie 2022. Ulterior, s-au răzgândit. După ce restricțiile s-au mai relaxat, data lansării a fost schimbată: 22 decembrie 2021.

Când vor putea vedea și românii Matrix 4

La data de lansare a Matrix 4 filmul va putea fi văzut pe HBO Max şi pe marile ecrane din Statele Unite ale Americii. Însă, românii care se întreabă când apare Matrix 4 și pentru ei, la fel ca pentru ceilalți europeni, ar putea să mai aibă de așteptat. Totuși, potrivit presei americane, nu va dura mai mult de o lună de la premiera în SUA până la cea din Europa.

Primul film din franciza Matrix a apărut în anul 1999, cu Keanu Reeves în distribuție, iar datorită efectelor speciale a avut un mare succes. A luat patru premii Oscar și a obținut încasări de peste 465 de milioane de dolari, la un buget de doar 63 de milioane de dolari. Cel de-al doilea film, ”The Matrix Reloaded”, a avut premiera în 2003 și a obținut încasări de 739 de milioane de dolari, la un buget de aproximativ 150 de milioane de dolari.

Tot în anul 2003 a fost lansat și cel de-al treilea film din această franciză, ”The Matrix Revolutions”, dar nu s-a mai bucurat de același succes. De altfel, și încasările au fost mai mici – de aproximativ 427 de milioane de dolari, la un buget de 150 de milioane de dolari.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...