A fost fiică, prințesă, soție, regină, mamă, bunică, străbunică și o persoană plină de surprize. Monarhul avea un simț al umorului foarte bine dezvoltat și nu ezita să arunce o replică spumoasă în momente neașteptate. A servit o astfel de „porție” chiar în timpul unui eveniment istoric, urmărit de întreaga planetă. Este vorba despre difuzarea unei filmări cu Regina Elisabeta a II-a de care nici măcar familia nu a știut.
Trei minute care au schimbat părerea multora despre cel mai longeviv monarh al Regatului Unit. Trei minute în care oamenii din întreaga lume au văzut o cu totul altă latură a femeii care a stat timp de șapte decenii pe tronul Marii Britanii. O filmare care va rămâne în istorie și care a fost o surpriză totală până și pentru membrii Familiei Regale.
O prezență mereu elegantă, discretă, echilibrată, dar care ascundea o personalitate mereu pregătită să se bucure din plin de fiecare moment al vieții. Acum, în timp ce englezii o plâng pe Regina Elisabeta a II-a, mulți își amintesc cele mai importante momente ale domniei sale.
Unul dintre ele nu are legătură cu nicio schimbare a destinului țării pe care a condus-o, dar care cu siguranță a rămas în inimile multor oameni, din toate colțurile lumii. Acum, un deceniu mai târziu, o filmare cu Regina Elisabeta a devenit din nou virală.
Se întâmpla în 2012, în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra. Cei din fața micilor ecrane și miile de oameni strânși pe Stadionul Olimpic au avut ocazia să o vadă pe Regină într-o ipostază cu totul nouă. Ea a apărut atunci într-un film ce a avut o durată de trei minute, avându-l ca pertener de scenă pe actorul Daniel Craig intrat în rolul lui James Bond.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]I think Queen Elizabeth had a great sense of humour and she was a good sport. She proved this when she made her grand entrance to the London 2012 Olympics alongside Daniel Craig as James Bond.
This was absolutely magnificent.
#RIPQueenElizabeth #QueenElizabeth #JamesBond pic.twitter.com/T9gKTcQzdU— The Sting (@TSting18) September 8, 2022
Regina și spionul au plecat împreună de la Palat, s-au urcat într-un elicopter și apoi s-au parașutat pe stadionul pe care urma să înceapă ceremonia.
Filmarea a fost regizată de Danny Boyle, câștigător al Premiului Oscar, și a fost ținută în mare secret, nici măcar membrii Familiei Regale neavând habar de existența sa, potrivit unui episod din The Reunion, de la BBC Radio 4, care a comemorat cea de-a 10-a aniversare a momentului.
„Regina nu a spus niciodată familiei ei că va face filmul”, a declarat managerul de producție Sam Hunter. „Asta a fost una dintre condiții, când a fost de acord să participe. Așa că atunci când ea vine și se așază, cei din familie exclamă: Ah, drăguț”, a mai spus Hunter.
Filmul a fost difuzat atunci în fața unui public de un miliard de persoane.