Una dintre fiicele fostului tenismen Ilie Năstase și-a făcut cont pe un site dedicat adulților. Ea a făcut anunțul prin intermediul unei alte platforme de socializare și și-a invitat prietenii virtuali să o urmărească și acolo. Cât trebuie să plătească lunar cei care vor să vadă imagini explicite cu fiica fostului sportiv.
Charlotte Năstase, fata pe care Ilie Năstase a adoptat-o după ce s-a căsătorit cu actrița Alexandra King, și-a făcut cont pe o platformă dedicată adulților. Fata, în vârstă de 32 de ani, a anunțat pe Instagram că acum are cont pe platforma OnlyFans. Acest serviciu este unul dedicat exclusiv adulților și funcționează pe bază de abonament lunar. Utilizatorii care vor să vadă imagini explicite cu Charlotte Năstase trebuie să plătească lunar suma de 37 de dolari.
Charlotte nu este fiica biologică a lui Ilie Năstase, însă îi poartă numele, pentru că fostul tenismen a înfiat-o. La doi ani după ce s-a căsătorit cu actrița de origine americană Alexandra King, în 1986, cuplul a adoptat doi copii, pe Charlotte și pe Nicholas. După divorțul de actriță, copiii au rămas alături de aceasta, la New York.
Fostul tenismen este renumit pentru succesul pe care l-a avut în tinerețe în rândul doamnelor și domnișoarelor. A fost căsătorit de câteva ori și are, în total, cinci copii. Ilie Năstase s-a căsătorit pentru prima dată în 1971, iar cea care i-a devenit soție atunci a fost un fotomodel de origine franco-belgiană pe nume Dominique Garzia. Cei doi s-au cunoscut la turneul US Open și au format un cuplu timp de 8 ani. În timpul mariajului s-a născut primul copil al sportivului, o fetiță care a primit numele Nathalie.
Cu cea de-a doua soție, Alexandra King, Ilie Năstase nu a avut copii biologici, însă cei doi i-au adoptat pe Nicholas și pe Charlotte, la doi ani de când s-au căsătorit. Copiii au rămas cu mama lor, în SUA, după divorțul acesteia de Ilie Năstase.
Cea de-a treia soție a lui Nasty a fost româncă. Fostul sportiv a cunoscut-o pe Amalia în 1996, iar în anul 2004 s-au căsătorit. Amalia i-a dăruit două fiice lui Ilie, pe Alessia și pe Emma. Mariajul lor s-a terminat în 2010, iar fetele au rămas cu mama lor. Atât Ilie, cât și Amalia și-au refăcut viața, iar fosta legendă a tenisului românesc a declarat, mai în glumă, mai în serios, că își mai dorește copii.