Fiica Loredanei Groza, cu iubitul la concert. Cine este „ginerele” cântăreţei. Foto

Badea Violeta 01.07.2022, 16:36

Dacă Loredana Groza este nonconformistă, iubește să fie în centrul atenției și știe întotdeauna să se facă auzită, fiica sa, Elena Boncea, este mult mai discretă în ceea ce privește viața ei. Frumoasa tânără preferă să își țină relațiile departe de ochii curioșilor și face tot posibilul pentru a evita să fie văzută în public, însă, de data aceasta, nu i-a mai reușit. A fost surprinsă cu iubitul la concert!

Fiica Loredanei Groza, relație cu un tânăr misterios

Loredana Groza este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate cântărețe de la noi din țară. Vedeta se poate lăuda cu o carieră impresionantă, este excentrică și știe mereu cum să-și țină fanii aproape.

În schimb, fiica sa este mult mai discretă în ceea ce privește viața sa personală. Elena, în vârstă de 24 de ani, a apărut pentru prima oară la un eveniment alături de iubitul ei.

Aceasta a participat la concertul organizat de omul de afaceri Ionuț Marinescu cu ocazia aniversării sale, unde au fost invitați să cânte zeci de artiști din România, printre care s-a numărat și Loredana Groza.

Elena nu a venit singură, ci însoțită de un tânăr misterios. Conform celor de la WOWbiz, cei doi ar trăi o frumoasă poveste de dragoste de mai mult timp, iar mama tânărului ar avea o relație foarte bună cu celebra artistă.

Fiica Loredanei Groza si iubitul sau
Fiica Loredanei Groza si iubitul sau/ Sursa foto: WOWbiz

Loredana Groza a lansat o piesă nouă

Celebra cântăreață a lansat vineri, 1 iulie, o piesă nouă, intitulată „Dans, dans, dans”. Melodia sună foarte bine, iar videoclipul este unul pe măsura așteptărilor.

Piesa este compusă chiar de Loredana Groza, însă artista a fost ajutată și de Mihai Ogășanu, Marian Enache (Sensibil Balkan), Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu.

Precizăm că nu este pentru prima dată când Loredana Groza și Mihai Ogășanu colaborează. Cei doi au mai lucrat în trecut și la alte piese, printre care amintim de„Vreau toată noaptea”, „Depărtare”, „Zig Zagga” sau „Fata cu șosete de diamant”.

Pentru acest videoclip, cântăreața a apelat la ajutorul regizorului Bogdan Daragiu. Filmarea a avut loc pe data de 10 iunie, chiar de ziua sa de naștere, în cadrul concertului caritabil, intitulat „Cântece pentru prieteni”.

Urmăriți Impact.ro și pe