Fenomentul „fake news”: Google, Facebook și Twitter – acuzate de Comisia Europeană că nu luptă cu știrile false

Iorgu Ianusi 17.05.2019, 15:51
Fenomentul „fake news”: Google, Facebook și Twitter – acuzate de Comisia Europeană că nu luptă cu știrile false

Companiile Google, Facebook și Twitter nu iau suficiente măsuri pentru combaterea știrilor false,  arată Comisia Europeană. Într-un comunicat, reprezentanții Comisiei apreciază că fenomenul fake news afectează campaniile pentru alegerile europarlamentare.

În document se arată că ingerințele externe în cadrul campaniilor electorale din Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia, Portugalia și Ucraina reprezintă un motiv de îngrijorare. Mai multe țări s-au confruntat cu o campanie a știrilor false și, în unele cazuri, au fost deschise anchete.

Facebook, Google și Twitter nu au luat suficiente măsuri pentru combaterea fenomenului de „știri false”, mai apreciază Comisia Europeană într-un comunicat.

„Trebuie luate mai multe măsuri pentru îmbunătățirea integrității serviciilor, inclusiv cele publicitare.” Comisia Europeană

Facebook, Google și Twitter se numără printre giganții din domeniul IT care au anunțat că luptă pe cont propriu cu fenomenul „fake news”. Este varianta preferată de marile grupuri din domeniu care se opun unei reglementări generale a internetului.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cum luptă Facebook cu ingerințele politice

În aceeași zi în care Comisia Europeană a prezentat comunicatul referitor la „fake news”, Facebook a făcut publice câteva măsuri luate de administratorii rețelei mondiale de socializare. Au fost închise 265 de conturi, pagini şi grupuri suspectate că ar fi încercat să influențeze alegerile din Africa şi din alte țări. Acțiunile de propagandă și de răspândire de știri false erau coordondate din Israel.

„Deşi indivizii din spatele acestei reţele au încercat să-şi ascundă identitatea, ancheta noastră a constatat că o parte din această activitate avea legătură cu o entitate comercială israeliană, Grupul Archimedes.” Facebook

Conturile, grupurile şi paginile suspendate de Facebook erau prezentate ca aparținând unor oameni obișnuiți dar și unor organizaţii locale de ştiri. Respectivele conturi difuzau frecvent știri politice în Nigeria, Senegal, Togo, Angola, Niger şi Tunisia, dar și în state din America Latină şi Asia de Sud-Est.

Urmăriți Impact.ro și pe