Fața nevăzută a războiului. Rusia anunță că a „neutralizat” celula islamistă din Crimeea

Mihnea Tălău 17.08.2022, 15:49
Fața nevăzută a războiului. Rusia anunță că a „neutralizat” celula islamistă din Crimeea

Un oficialul de rang înalt din Crimeea anexată de Rusia a declarat miercuri că serviciul de securitate FSB a destructurat ceea ce el a descris ca fiind o celulă teroristă formată din șase persoane ale unui grup islamist interzis, la o zi după ce explozii au zguduit una dintre bazele militare rusești de acolo.

Membrii grupului terorist au fost arestați

„Toți aceștia sunt reținuți. Activitățile teroriștilor au fost coordonate, așa cum era de așteptat, de pe teritoriul statului terorist Ucraina”, a declarat oficialul Serghei Aksyonov, pe Telegram, titrează Reuters.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei, care dorește să restabilească controlul asupra peninsulei de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, și acuză Moscova că duce un război de cucerire neprovocat, de tip imperial, pentru a pune mâna pe mai mult teritoriu.

Aksyonov a declarat că suspecții sunt membri ai grupului islamist Hizb ut-Tahrir, care este interzis în Rusia.

Armata rusa s-ar retrage din anumite zone din Ucraiana

O declarație a FSB nu a precizat dacă indivizii reținuți au legătură cu exploziile de marți la o bază din Dzhankoi, în nordul Crimeei, și de săptămâna trecută la o bază militară rusă din vestul Crimeei, unde imagini din satelit au arătat că opt avioane de război rusești au fost distruse.

Rușii au dat vina pe sabotori pentru exploziile de la Dzhankoi

Dar a menționat Dzhankoi, împreună cu orașul Ialta, ca fiind cele două locații în care presupusa celulă a fost „neutralizată”. Marți, autoritățile ruse au dat vina pe sabotori pentru exploziile de la Dzhankoi.

FSB a declarat că celula a recrutat musulmani locali și a acuzat-o de desfășurarea de activități teroriste.

Ucraina nu a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra bazelor din Crimeea, care, până de curând, a fost considerată o bază din spate sigură pentru a sprijini ceea ce Rusia numește „operațiunea sa militară specială” în Ucraina.

Analiștii militari au indicat posibila implicare a unor grupuri de partizani ucraineni sau a unor forțe speciale care operează mult în spatele liniilor inamice.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...