Fascinantul târg de vechituri de la Valea Cascadelor

„Tancuri, lame și chiloți de dame”, e o vorbă veche, mai de mahala, și are și o completare, și mai și, de nereprodus aici. Dar se potrivește, așa, într-o exprimare mai de margine de oraș, cu ceea ce poți găsi, într-o mare și spectaculoasă diversitate, într-un târg de vechituri.

Și aici, în acest reportaj marca impact.ro, vom descrie tabloul pe care îl oferă unul din cele mai populare târguri de acest gen din București, de la periferia orașului. Târgul Valea Cascadelor. Situat fix la intersecția, în cotul, de fapt, format de bulevardul Timișoarei și Valea Cascadelor, la granița, cumva, a cartierelor Militari și Drumul Taberei.

Învăluiți cu vorbe abil ticluite

Târgul e desfășurat într-un perimetru  nu prea mare, cam de 200 pe 200 de metri, și arată destul de prăpădit cu cele maxim 10-15 șiruri de tarabe de fier, plus câteva coșmelii și obiective importante, două mici bodegi cu grătare de mici, cârnați și fleici. Una la marginea dinspre stradă, cealaltă mult în interior. Două repere de bază ale târgului, loc de popas la sfârșit de fâțâială printre comercianți și mărfurile lor sau de scurte interludii bahice. Căci timp de o bere, două sau chiar trei, foarte reci, se face oricând.

Fie că ești la prima vizită aici, sau client fidel, vizitator săptămânal sau chiar de trei ori în șapte zile, căci locul e deschis joia, sâmbăta și duminica, fascinația provocată de tabloul oferit de tarabe, mărfuri, de forfota, strigătele comercianților care te îndeamnă să le vezi marfa, să cumperi, să negociezi, vorbe meșteșugite, abil ticluite menite să atragă să te învăluie și să te facă să cumperi, este mereu aceeași. Înșelătoarea fascinație a lucrului ieftin.

Mii și mii de lucruri de vânzare

Și ce nu găsești aici. De la tone de gablonțuri, cumpărate angro de țigani, și nu ne ferim de cuvinte, căci dacă le spui rromi, te suduie, și dacă clipești mai lent, te scuipă pe bombeu, la scule de tot felul, de la fierăstraie, la ciocane, clești, de la rotițe din cele mai mici, de ceasuri vechi la joagăre, de la ivăre și lacăte, chiar fără chei, la capcane de urși, secere, topoare, cuțite de tot felul, de la întins margarina pe  pâine până la cele de vânătoare sau de crestat fel și fel.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Dar ce nu găsești! Sute, dacă nu mii de telefoane mobile, sparte, vechi de ani de zile, sparte, crăpate, ori în țiplă, laptopuri, electrocasnice, paradite, vechi, zgâriate și chiar sparte, ori aparate fel și fel, „meid in ceaina”, în țiplă, trențe, boarfe vechi, încălțăminte, scâlciată sau nou-nouță, surplusuri militare, uniforme, grade și epoleți, decorații, lopățele de săpat locașuri individuale, centuri, bocanci, căști militare, baionete, săbii de paradă, arme airsoft, ochelari de soare, „rei ban”, antichități, autentice sau contrafăcute cu meșteșug de țigani mustăcioși, cu pălării cu boruri largi, pantaloni largi, „pană”, cu pense și cămăși albe ori în dungi.

„Tancuri, lame și chiloți de dame”

Mobilier vechi de-un secol, cu finisaje și decorațiuni fine, de prin case boierești. Blănuri, jumulite sau impecabile. De vizon, astrahan sau iepuri vopsiți în pisică sălbatică. Cărți, hărți și monede. Dolari de „argint”, replici chinezești puse în circulație în Europa cu sutele de mii. Apoi, mașinuțe, trenulețe electrice, tarabe întregi de jucării din cele mai diverse, vechi.

Păpuși de mucava, mai rar și de porțelan. Și, mai departe, cu vorbă veche de margine de cartiere, „lame și chiloțoi de dame”. Genți poșete „iv san loran”, pantofi și cizme înalte, pe coapsă, de scai cu toc de „doișpe” pentru dame de consumație. Sutiene cu sclipici, chiloți de plastic și ciorapi plasă cu „ștrasuri” și dichis, pentru întâlniri de taină și amor ghebos.

Clienți chitiți pe mărfuri clare

Fiecare client al târgului, fie că are la buzunar doar vreo 20-30 de lei sau alții, milioane de cheltuit, are abordarea sa particulară în a-și  căuta marfa, fie că e prestabilită, fie că e la inspirația, de moment, sau la imbolduri spontane. Unii se duc direct la locurile, tarabele sau marfa așezată în vrafuri și grămezi pe jos, cu tematică specifică.

Sunt cei bine orientați, care știu ce caută, care știu ce vor. Scule de tot felul, unii. Mecanice, de tăiat, de bătut, de înșurubat.  Sau electrice. Motoare de tot felul, accesorii pe care doar specialiștii le cunosc, Alții, mulți tineri, se duc la cei care vând, am spus-o și mai, sus cu sutele, telefoane mobile, cabluri, încărcătoare, laptopuri, chiar și unități vechi, acumulatoare, monitoare.

Cumpărătorul cântărit atent

Cucoanele merg la gablonțuri și podoabe. Sunt în târg țigănci care cumpără angro gablonțuri de zeci de milioane de lei, pe care le vând, apoi, în parte, piesă cu piesă, la 2-3 lei, până la 20 și 50 de lei. Asta după ce măsoară din priviri, rapid și exact clienta, după ce o încearcă cu câteva vorbe, abil plasate, meșteșug de comerciant versat, fin cunoscător, primitiv dar precis, al psihologiei cumpărătorului. Se uită la om, îl vede cum e îmbrăcat, ce are pe degete, ce poșetă are doamna, ce pantofi, ce machiaj, ce haină.

Se uită la tot, în detaliu, cu ochi de vulpe care adulmecă bibilica sau rața mută. La tot se uită. Semnele spun totul. Vocea, ochii, privirea curioasă, care zăbovește o secundă în plus pe un obiect sau altul. Toate acestea oferă indicii clare vânzătorului, știe ce are în față, cât poate să ceară. Nu forțează și pune  miere în glas. Cere mult, la prima strigare, și lasă, mai apoi, din preț.  Cu oftat, cu suspin. Of, ce favoare face el cumpărătorului. „Ia-l să scap de el!”, zice și inelul trece dincolo, la el, la ea, clienta, cel mai adesea.

Banul se strecoară șerpește în buzunare

Și comerciantul ia bancnota, banul și-l strecoară șerpește în buzunarul de sub șorț sau în cutia de dedesubt. Tranzacția s-a făcut. Clientul ori clienta pleacă, ajunge acasă și pune pe deget inelul, la mână brățara și  la gât mărgeaua, colierul cu ametist fals, se îmbracă sau se încalță cu ce-a luat ori pune obiectul ales, frumos,  pe un raft. Se uită în oglindă , se admiră, scaldă în priviri ce-a luat și se bucură. A fost în târg, și-a dăruit un nimic, o bucățică de frumos.

Și-a adus o clipă de fericire într-un cotidian, mai tot timpul, tern și anost. Asta în timp ce vânzătorul adună ban pe ban, iar la sfârșit de zi adună și socoate, ce a dat, ce a luat, cât e pe plus, cu ce-a rămas. Adună și strânge , pune marfa în cutii, cutiile în portbagaj sau în dubă. Pleacă, apoi, acasă, pe undeva prin vreo comună din Ilfov, sau mai încolo, în Călărași, Ialomița, Teleorman, sau spre Nord, în Dâmbovița, Prahova ori spre Argeș. Ca să revină într-o altă zi de târg, cu altă marfă. Luată de la samsarii care fac Germania, Olanda, Ungaria. Sau de cine știe unde.

Domni la patru ace se tocmesc la centimă

Lume multă și diversă. Cumpărători de te miri ce, fanatici ai chilipirurilor, curioși mulți, oameni cu ștaif, doamne bine, elegante, amatoare de argintării și podoabe grele cu pietre mari și colorate. Cunoscătoare sau nu, care iau brățări cu marcaje false, dar care se bucură total de ele. Domni la patru ace, dar care se tocmesc la leu, până enervează țigăncile care îi iau la goană, în cele din urmă, exasperate de tupeul boierilor chitroși. Îi alungă în gura mare, făcându-i de ocară, cu sudălmi și gesturi largi de precupețe care-și apără marfa mai ceva ca cloșca puii.

Nou-veniții, victime sigure

Sutele de clienți, poate 2000, în timp de weekend, se împart în categorii. Nou veniții, la prima vizită, sau la printre primele, sunt absorbiți de atmosfera târgului cum trage un burete uscat apa. Sunt luați pe sus de iureș și de forfotă. Sunetele învălmășite, strigătele de tot felul, „totul la un leu, totul la un leu”, „deles brățara la doamna, fa”, „hăinuțe la 2 lei”, „ia tableta cu 20 de lei”, „hai să-ți dau, hai să-ți dau”, ieftin, ieftin”.

Mâini se întind, caută , descâlcesc trențe, deznoadă coliere și mărgele, întorc genți pe dos, încalță adidași, urcă pe biciclete, răsucesc obiecte în aer, se uită dintr-o parte, apoi din cealaltă, miros hârtia, răsfoiesc cărți vechi, adulmecă tot, răscolesc cu mîna, cu privirea, amușinează vechituri. Nou veniții sunt trași în siajul celorlalți vizitatori. Nu știu de unde să înceapă, se duc bezmetic de la o tarabă la alta, sar peste marfa întinsă pe jos, sunt boscorodiți, dărâmă, în disperarea lor de vedea cât mai multe, statuete, vaze înalte. Sunt înjurați de mama focului.

Se bucură, deși sunt păcăliți

Totul le sclipește, totul li se pare original. Bagă mâna în buzunar și iau una alta, de ici-de colo. Aud un preț, ei scad și oferă mai puțin. Vânzătorul cedează cu fața tristă, iar ei cred că au câștigat. Și nu-și dau seama, nici pe loc, și poate nici mai târziu, că au fost înșelați, păcăliți atât de ușor. Că au dat cât nu face. Pe ceva care, acasă, se destramă, le cad pietrele, dacă-s podoabe, lipite cu clei sau caută pe net și văd că „dincolo era mai ieftin”.

Se reped aiurea și cumpără, băieții mai ales, bărbații cu ifose războinice, cuțite, baionete și macete. Și după trei rânduri în care au fost la târg constată ca au umplut, acasă, un perete cu bricege și pumnale false și că au și dubluri.  Dar, una peste alta, se bucură ca niște copii mari. Abia după ce vin de cel puțin zece ori la târg se deprind să caute mai bine. Abia după aceea își pun arici la buzunare. Caută pe îndelete, apoi, cu ochi expert. Și dau și sfaturi, chiar, altora ce sunt cum ei erau odată.

Mulți nu se tocmesc de jenă

Vânzătorii, comercianți vechi, vicleni, negustori înnăscuți, umblați prin țară, prin târguri de prin toată Europa, țes pânza de păianjen. Ei știu după cum se uită omul dacă se va întoarce, dacă va reveni la marfa lui. Că e pe tarabă, că e pe jos întinsă pe vreun cearceaf jegos ori pe ziare sau direct pe beton.

Nu-l agasează, nu-l sictirește, nu-l ceartă. Îl lasă moale, îi pune cuvântul în ureche. Viermele curiozității. Știe că după două trei ture prin târg, viermele se va face fluturașul care-l va gâdila în ureche șoptindu-i „du-te și ia-l”. „du-te și ia ce ți-a plăcut, e al tău, te-așteaptă”. Și omul se întoarce și scoate banul fără să se tocmească. Mulți nu se tocmesc de jenă. Cred că e o rușine. Asta e greșeala naivului. Să-ți pese de vânzător. Pe asta mizează negustorii.

Polițiști cu tarabe

Negustori care nu sunt. Cum s-ar crede, tot timpul siguri pe ei. Ei știu că printre tarabe, printre șirurile de grămezi de marfă umblă gaborii. Polițiștii sub acoperire. În fiecare zi de târg mișună pe-aici. După marfă furată, după hoți. Hoți de telefoane mai ales. De biciclete sau alte lucruri reclamate ca furate. E o leapșa generală. Hoții îi știu pe gabori. Nu umblă cu marfa la ei. Au tăinuitori. Au oameni care le țin marfa într-un colț de cerceaf, aparte. Pe un colț. Dacă vin gaborii, tăinuitorii fac pe proștii. „Nu știu, boss, cine le-a pus acolo! Eu le am pe ale mele”. Iar de la niște metri distanță hoții, cu ochelari de soare, stau pieziș și urmăresc scena cu coada ochiului.

Sunt polițiști, în târg, care închiriază cu săptămânile, tarabe. Au marfă de acoperire. Stau la „fila” și pândesc. Miros șuții, șpringarii, spărgători de case. Găinari ori hoți versați. Au răbdare, se rulează, se schimbă. Când au miză mare, pe obiecte de valori de seamă, vin și de zece ori aici, la rând.

„Totul la un leu, totul la un leu!”

De pe la șapte dimineața, asta după ce negustorii și-au înșirat marfa deja de două ore, la crăpatul zorilor, și până pe la vreo două ale amiezii, forfota este continuă. Semnalul de domolire, de strângere ușor-ușor a tot ce e înșirat îl dau țigăncile cu marfă multă și proastă, ieftină, din marginea de târg. „totul la un leu, totul la un leu!”. Și lumea dă buzna după chilipiruri. Iau oamenii orice. „totul la un leu, totul la un leu”. Că le trebuie, că nu, că-s stricate, rupte, desperecheate, că nu știu ce-s și la ce le-ar folosi, ei iau. Îndeasă-n pungi, în sarsanale.

Oblojeala omului de fiecare săptămână

Unii vin cu cărucioare. Umplu, umplu. Bagă și îndeasă. Duc acasă, mari albinuțe pârâte, cu basmale înnodate sub bărbie, cu basca asudată trasă pe ceafă. Cu șepci jegose strănse în buzunarul cămășii vechi. Iau și duc acasă fel și fel de lucruri inutile, mai toate. Unde le înșiră iară. Și se uită la ele, le cântăresc din ochi și se-ntreabă „ce-am luat, ca prostul, aici?”. Dar ei au fost la târg. Au umplut o zi cu emoții și trăiri aparte care i-au scos pentru câteva ore din cotidianul cenușiu și plictisitor. O zi de târg, la vechituri.

Sunt obosiți, dar au sentimentul unei lupte câștigate. Cu propria lor viață, cu sărăcia lor de zi cu zi. Au înfrânt. Ce? Nu-și dau seama. Dar le e bine. Și, deja, după ce se prăvălesc pe canapele și fotolii desfundate  din prunta lor sufragerie, ori pe scaune de plastic de la terasa blocului, se și gândesc la următoarea zi de târg. Și iată cum târgul de la Valea Cascadelor devine țintă și obiectiv constant. Vacanța săptămânală, oblojeala omului copleșit de vremuri grele.