Fapt straniu: Ştefan cel Mare n-a fost înmormântat într-un sicriu, ci direct pe 13 bare de fier. Niciun cronicar sau istoric român nu a făcut această referire

După cum bine se știe, mărețul voievod Ştefan cel Mare și Sfânt, fiul lui Bogdan al II-lea, considerat o personalitate marcantă a istoriei României, om de stat, diplomat și conducător militar, a avut cea mai lungă domnie (47 de ani) din epoca medievală a Țărilor Române. A avut o viață zbuciumată, conform acelor vremuri. După ce și-a sfârșit existența, a fost înhumat la Mănăstirea Putna în iulie 1504, însă cel mai straniu lucru este felul în care conducătorul moldovean a fost înmormântat.

Locul de odihnă al lui Ștefan-Vodă deschis de două ori

Astfel, la peste două veacuri și jumătate, în februarie 1758, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul al Sucevei, s-a deschis pentru prima dată locul care adăpostea osemintele lui Ştefan. O profundă surprindere s-a aşternut peste preoţii şi călugării care asistau la eveniment. Domnul fusese înmormântat fără coșciug, înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit de câteva cărămizi zidite. Asta scrie în zapisul omului bisericii ortodoxe. În mod bizar, despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu au scris nici cronicarii, nici istoricii de mai târziu.

Peste altă aproape sută de ani, în luna noiembrie a anului 1856, la stăruinţa egumenului de la Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială vieneză, a deschis mai multe morminte „aflătoare în biserica Mânăstirii Putna, aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. La sfârşitul lucrărilor, a fost încheiat un proces-verbal amănunţit, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser în „Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna”, în 1886.

Din acest document rezultă că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din dispunerea lor, „se putea stabili, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.

Procesul-verbal arată că, în mormântul lui Ştefan, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fie, ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului. Din partea de sus a corpului nu se mai vede aproape nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli (n.red- aprox. 30 cm), ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinut, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe craniene sunt dispuse la o distanţă de cinci ţoli (13 cm) departe de celelalte resturi ale cadavrului îndepărtate de osul frontal, cât şi de ambele oase laterale, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire.

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Impact.ro

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan

Această împrejurare lansează presupunerea că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală cu mult timp în urmă”. Totuși, aspectul îmbrăcăminții cadavrului, ca și crucea din aur din dreptul pieptului, întăreau convingerea că era vorba de o mantie domnească și de un mormânt cioplit în piatră, destinat oamenilor de seamă. Aşadar, capul domnitorului a fost înmormântat separat de trup, de restul corpului.  Apoi, întreg trupul nu a fost așezat în sicriu, ci pe 13 bare de fier.

Ciudat este faptul că şi rămășițele voievodului moldovean Alexandru cel Bun au fost descoperite precum cele ale lui Ştefan cel Mare. Adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Obiceiul decapitării voievozilor, după moartea lor naturală, s-a păstrat până târziu în vreme. Astfel, la repatrierea osemintelor lui Dimitrie Cantemir, din Rusia în România, pentru ca domnitorul să fie reînhumat în Biserica Trei Ierahi, din Iaşi, s-a constatat că trupul era, de asemenea, fără cap. Este posibil ca practica decapitării domnitorului, înainte de înmormântare, să-şi aibă originea înainte de creştinism, fapt ce ar explica şocantul obicei.

Ureche, Cantemir, Șincai, Xenopol, Iorga au ocolit tema

Istoricii nu și-au spus cuvântul sau, mai degrabă, au evitat sa se pronunțe cu privire la o problemă esențială. Anume, a fost sau nu Stefan cel Mare călugărit înainte de moarte. Răscolitoarea întrebare survine din senzaționala descoperire a îngropării modeste, fără coșciug, cu trupul pe 13 bare de fier și cu capul pe cărămizi, ceremonial ce ține mai degrabă de cel al cinului călugăresc decât de cel al credincioșilor de rând. Într-un chip cel puțin straniu, despre înmormântarea domnitorului moldav nu există nicio o relatare. Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Șincai,  A.D Xenopol sau Nicolae Iorga au ignorat tema. Cronicarii străini, de asemenea.

La moartea lui Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase țările române pe la 1654, vorbea despre voievod că „fusese așezat într-un sicriu împodobit ca al unui rege”. Or, după aprecierea lui Silviu Dragomir, în volumul „Mistere”, „înmormântarea lui Ștefan cel Mare trebuia să se desfășoare cu o pompă mai mare, iar îmbrăcămintea și sicriul era normal să fi fost măcar pe măsura rangului și prețuirii avute în viață”.

Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul „guvernial” Anton Schonbach, asistat, în calitate de comisar spiritual, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a operațiunilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistența sanitară de doctorul Vincentiu Szymonowicz. Sfârșitul lucrării a însemnat încheierea unui amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wiekenhauser, în scurta sa „Istorie a mânăstirilor Voroneț si Putna”, în 1886.

Din acest înscris, reiese că, la cea de-a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, însă, din așezarea lor „se putea stabili, cu toata siguranța, că mormântul mai fusese o dată deschis, prilej cu care rămășițele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziție decât fuseseră la inceput”. Documentul autorităților austriece de ocupație mai subliniază faptul că obiectele de preț pe care le-a conținut mormântul lui Ștefan cel Mare ar fi fost scoase cu ocazia primei dezgropări și folosite pentru confecționarea a două coroane, pentru icoanele făcătoare de minuni ale „Maicei Precista și Domnului Hristos”. Așa după cum reiese dintr-o scrisoare adresată de Iacov, Mitropolitul Sucevei, către egumenul Mânăstirii Putna, Kir Venedict. Probabil, cu acel prilej, craniul voievodului a fost așezat în poziția în care a fost găsit cu prilejul celei de-a doua deshumări.

Trecerea la călugărie, o tradiție a domnitorilor

Privitor la mormântul lui Ștefan cel Mare, amintitul proces-verbal face o precizare deosebit de importantă: „printre resturile de haine apar câteva asemănări cu vestimentația călugărească sau preoțească”. Deoarece în istoria Moldovei sunt exemple în care principii, înainte de moarte, au pășit în monahism, lucru la care se putea trece cu puțin mai devreme de sfârșit sau chiar pe patul morții, este cu putință ca Ștefan, care purta porecla de „cel crud” și care, după unele consemnări istorice, a fost otrăvit de către soția sa, a trecut, la fel, scurt timp înainte de deces, la monahism,

Legat de modul în care a fost îngropat Domnitorul Moldovei, scriitorul Silviu Dragomir este convins că acele 13 bare de fier îi reprezintă pe cei 12 apostoli, împreună cu Maica Domnului, si nu are dubii că el a fost călugărit înainte de a muri. Lucru, deocamdată, nedemonstrat de către istorici.