Explozie de proporții de Ghana. Un întreg oraș a fost devastat și 17 persoane au decedat

Beatrice Dumitru 21.01.2022, 14:01
Explozie de proporții de Ghana. Un întreg oraș a fost devastat și 17 persoane au decedat

O explozie de proporții a avut loc în Ghana, iar un întreg oraș a fost devastat, din cauza unui accident în care a fost implicat un camion care transporta material exploziv pentru o companie minieră. Ghana a fost lovită de o serie de explozii de gaz în ultimii ani, cea mai gravă în 2015, când au murit peste 150 de persoane.

17 morți și 59 de răniți în explozie

Cel puțin 17 persoane au murit într-o explozie în vestul Ghanei, după ce o motocicletă a intrat în coliziune cu un vehicul care transporta material explozibil, potrivit oficialilor.

Alte 59 de persoane au fost rănite în explozia care a distrus Apiatse, un orășel din vestul Ghanei, aflat la aproximativ 300 de kilometri vest de Accra, capitala acestei ţări vest-africane bogate în resurse miniere.

Explozie de proporții. Un întreg oraș a fost devastat și 17 persoane au decedat
Explozie în Ghana.

Rapoartele pe care le primesc de la birouri și spitale arată că  aproximativ 17 persoane au murit. Din cele 59 de persoane rănite, 42 primesc în prezent îngrijiri în centre de sănătate, iar unele sunt în stare critică”, a declarat Isaac Dasmani, șeful Adunării Municipale din Valea Huni-Prestea, relatează CNN.

Un martor care lucrează în zonă și a auzit explozia, a declarat că aproape toate clădirile de acolo s-au prăbușit, prinzând oameni și animale sub moloz. „Este o adevărată tragedie pentru Ghana”, a afirmat martorul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ghana, lovită de o serie de explozii în ultimii ani

Autoritățile au spus că persoanele rănite au fost internate în diferite spitale și clinici și a fost activat un plan de evacuare pentru a-i transporta pe cei aflaţi în stare critică la unităţi medicale din capatala țării, în timp ce supraviețuitorii au fost sfătuiți să se mute din zonă în orașele din apropiere pentru a fi în siguranță.

Poliția și alte institușii care oferă servicii de urgență au activat un exercițiu complet de recuperare în caz de urgență. Îndemnăm pe toți să rămână calmi în timp ce gestionăm această situație nefericită”, se arată într-un comunicat al poliției.

De asemenea, autoritățile din Apiatse au cerut orașelor din apropiere să pună la dispoziție săli de clasă, biserici și alte clădiri pentru victimele supraviețuitoare.

Ghana a fost lovită de o serie de explozii de gaz în ultimii ani, una dintre cele mai grave ucigând peste 150 de persoane în capitala Accra, în 2015. Explozia a avut loc în timp ce sute de locuitori căutau adăpost la o benzinărie din cauza ploilor abundente. În octombrie anul trecut, cel puțin o persoană a fost ucisă și o altă rănită într-o explozie cauzată de gaze tot în Accra. În aceeași lună, trei persoane au murit într-un alt incendiu în regiunea Ashanti a țării.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...