O explozie de proporții a avut loc, marți, chiar lângă România, la un obiectiv militar. Au fost înregistrate decese și cazuri de persoane rănite. Martorii la tragedie au publicat imagini pe rețelele de socializare.
Explozia a avut loc în Serbia, într-un depozit al fabricii de rachete EDePro ce se află în localitatea Leştane, în zona Bubanj Potok, la periferia sudică a capitalei Belgrad. Din primele informații, cel puțin doi oameni au murit și alte cel puțin 16 persoane au fost rănite.
Deflagrația s-a produs în jurul orei 13.13, adică ora 15.13 a României, când serviciul de pompieri a primit un apel referitor la explozia produsă la fabrica ce se află la o distanță de 13 kilometri față de Belgrad. Acolo erau depozitate 500 de rachete cu câte 30 de kilograme de explozibil fiecare.

Conform televiziunii de stat din Serbia, RTS, în momentul în care a avut loc tragedia, în depozitul cu rachete se aflau aproximativ 40 de persoane. Răniții au fost duși cu arsuri grave la spitale din Belgrad, iar șeful serviciului de pompieri, Milos Majstorovic, a declarat că echipele de cercetare studiază zona pentru a vedea dacă mai sunt și alți oameni răniți.
De asemenea, poliția a transmis că au fost trimise la fața locului inclusiv drone pentru căutarea altor posibile victime ale exploziei ce a avut loc în depozitul fabricii ce ar produce motoare de rachete și diverse tipuri de muniții.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Conform presei din Serbia, explozia a fost atât de puternică, încât ferestrele locuințelor din zonă s-au spart. Martorii din zona în care s-a produs explozia au declarat că au auzit o deflagrație foarte puternică.
Apoi, conform martorilor, au simțit trepidaţii şi au văzut un incendiu puternic. Ulterior, poliția a transmis că flăcările ce au urmat tragediei au fost stinse și că locuitorii din apropierea locului deflagrației nu se află în pericol și nu au de ce să se teamă.
Autoritățile au menționat că, de fapt, ar fi avut loc ”o serie de explozii”. În urma deflagrațiilor, depozitul a fost complet distrus. În plus, mai multe mașini din parcarea fabricii au izbucnit în flăcări.
Aceasta nu este prima dată când la fabrica de rachete din apropierea capitalei Serbiei a avut loc o explozie. Un incident similar s-a petrecut în anul 2008, când trei muncitori au fost răniți într-o deflagrație.