Exerciții pentru a da burta jos – 7 recomandări care chiar funcționează

Exerciții pentru a da burta jos - 7 recomandări care chiar funcționează

Grăsimea de la nivelul burții este foarte inestetică, mai ales atunci când se profilează prin haine. De asemenea, ea poate fi și dificil de eliminat. Atunci când se dorește obținerea unui abdomen plat, ținerea unor diete stricte și restrictive este aproape inutilă. Uneori poate apărea și problema timpului limitat, astfel încât nu poți ajunge la sală, și te întrebi ce rămâne de făcut pentru a scăpa de „burtică“. Ei bine, ți-am pregătit o listă cu cele mai bune exerciţii fizice pentru tonifierea mușchilor abdominali. Apucă-te de treabă căci rezultatul îți va plăcea garantat!

Exerciții pentru a da burta jos

Grăsimea de pe burtică reprezintă de multe ori principalul inamic care stă între tine și mulțumitea pe care ai putea să o simți atunci când te privești în oglindă. Eliminarea ei nu este doar o simplă chestiune de vanitate, deoarece în unele cazuri poate conduce și la probleme de sănătate. Așadar, pentru a arde grăsimea absominală este necesar să adopți o dietă echilibrată, dar și să practici anumite exerciții fizice care țintesc această zonă. Pe măsură ce capeți mai multă rezistență, trebuie să ai grijă să mărești durata și intensitatea acestora.

Îndepărtarea grisimii din zona burții necesită eforturi considerabile și se realizează treptat. Nu există exercițiu care să te scape de burtă peste noapte, tocmai de aceea trebuie să dai dovadă de motivație și perseverență. În cazul în care timpul nu îți permite să ajungi la sala de fitness nu te descuraja, căci există numeroase exerciții pe care le poți practica în confortul căminului.

Practicarea exercițiilor fizice reprezintă un obicei sănătos care ajută la arderea caloriilor, dar și la tonifierea și întărirea mușchilor din această zonă a corpului.

7 recomandări care chiar funcționează

În continuare vei afla cum să scapi de excesul de grăsime din zona abdominală, făcând regulat următoarele exerciții:

1. Burpee. Dacă vrei să scapi de grăsimea acumulată la nivelul burții și să ai un abdomen plat, trebuie să lucrezi cât mai mulți mușchi. În acest sens, exercițiile de tip burpee sunt ideale, fiind antrenante pentru toate grupele musculare. Potrivit studiilor, 10 repetări burpees cu un ritm rapid sunt la fel de eficiente ca un sprint complet de 30 de secunde. Acesta este un prim pas important pentru a arde grăsimea care „îngroapă“ abdomenul.

Ce exerciții trebuie să practici pentru a avea un abdomen plat

Ce exerciții trebuie să practici pentru a avea un abdomen plat

2. Exercițiul cățărătorului. Cunoscut și sub denumirea de „exercițiul alpinistului“, acesta are o poziție de start simplă, de plank, dar devine mult mai complex și dinamic ulterior. Deoarece trebuie să își mențină echilibrul de fiecare dată când un picior este ridicat de pe podea, corpul este solicitat și mai mult practicând acest exercițiu.

3. Abdomene scurte. Acestea mai sunt cunoscute și sub denumirea de „crunch“ și sunt niște exerciții simple, ce pun accent pe musculatura abdominală, fără a supune la stres zona lombară. Ele constau în ridicarea parțială a segmentului superior al trunchiului de la nivelul podelei și sunt diferite de abdomenele complete. Acestea din urmă mobilizează și ridică tot trunchiul de pe podea.

4. Abdomene bicicletă. Acest timp de exercițiu este relativ ușor de realizat, dar au un randament excelent asupra abdomenului. Ele ajută la îndepărtarea burții și sunt ideale de practicat acasă. Totuși, trebuie să fii atent la anumite detalii, cum ar fi faptul că răsucirile trebuie realizate din trunchi și din partea superioară a corpului. De asemenea, pe toată durata exercițiului coatele trebuie menținute spre exterior.

5. Rotire de trunchi. Cunoscute și sub denumirea de „russian twist“, aceste exerciții sunt ideale dacă ești în căutarea unui abdomen perfect și fără grăsime. Pentru a le realiza ai nevoie de o minge medicinală sau de o greutate, dar dacă nu dispui de aceste accesorii îl poți realiza împreunând palmele. Pentru a fi executat corect, trebuie să ții cont de următoarele două aspecte: spatele trebuie să fie perfect drept în timpul antrenamentului, iar mișcarea trebuie executată de la nivelul coastelor, nu din brațe.

6. Ridicări de picioare din culcat. Aceste exerciții pot fi dificile și foarte solicitante pentru începători, însă merită încercate pentru că rezultatele sunt garantate. Ridicările de picioare din culcat antrenează musculatura abdominală și au avantajul că nu necesită echipament special. Două dintre efectele acestui tip de exerciții sunt arderea grăsimilor și dezvoltarea abdomenului.

7. Mersul de vierme. În ciuda numelui pe care îl care și care poate stârni amuzamentul, mersul de vierme este un exercițiu complex și dificil. Pentru a-l realiza ai nevoie de o mobilitate crescută și o rezistență ridicată. Însă, avantajele sunt de necontestat: arde grăsimile și antrenează musculatura abdominală într-un timp destul de scurt.

Citește și: Cele mai bune poziții pentru dormit. De ce nu e recomandat să dormi pe burtă

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI