EXCLUSIV. Mărturia incredibilă a unei soliste românce, stabilită în America, despre ce s-a întâmplat la New York în pandemie. ”Animalele sălbatice se întorseseră pe străzi, mai ales ratonii”

Dorina Alexandrescu / 15.03.2021, 18:02

Interpreta de folclor Lia Lungu s-a stabilit în America, după 1990, ca, mai apoi, să aleagă naveta București-New York. De anul trecut, ea n-a mai revenit în România, de teama pandemiei. Lia Lungu a obținut cetăţenia americană la cea mai prestigioasă clasă, ”Extraordinary Ability”, categorie în care sunt admişi oamenii de ştiinţă, artiştii de prestigiu şi sportivii de performanţă. Cântăreața cu voce de aur ne-a povestit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre viața de familie, despre America, despre pasiunea pentru muzica populară, dar și despre via ei, care devenise de protocol, înainte de Revoluție, pentru familia lui Nicolae Ceaușescu.

Ați ajuns în America, anul trecut, cu ultima cursă transatlantică. De când nu ați mai avut concerte?

Am revenit în America, anul trecut, la sfârșitul lui februarie, cu ultima cursă transatlantică, pentru că, la începutul lui martie, orice zbor spre America a fost închis. Eu aveam câteva spectacole aici, în New York, și în Pennsylvania. Primul spectacol trebuia să fie duminică, 8 Martie, și a fost prima zi în care toate spectacolele au fost anulate. Știți cum se întâmplă în situații necunoscute? Parcă nu îți vine să crezi că se va anula… așa că eu m-am dus la sala Actor’s Place în Villige. Dar, era, cu adevărat, adevărat! Și, iată de atunci este un an încheiat și spectacolele nu au fost reluate.

Lia Lungu s-a stabilit în Statele Unite ale Americii
Lia Lungu s-a stabilit în Statele Unite ale Americii

Cum stau lucrurile în America, pe timp de pandemie?

Cum suntem? Slavă Domnului, sănătoși și teferi! Atât de teferi încât putem înțelege că ceea ce nu poți schimba este bine să accepți, cu cât mai multă demnitate posibil. Totuși, aici, nu este atât de mare restricția, precum a fost și încă se aplică acasă. Nu te oprește nimeni să circuli, să mergi unde ai de mers. Desigur, a fost o perioadă până acum 2-3 luni, când nu era nici un restaurant deschis. Puteai doar comanda și ridicai comanda. Recent, însă, s-au creat un soi de barăci, pe trotuare, în fața restaurantelor și, poți lua masa acolo, dacă reziști frigului, firește. Pandemia în America a fost extrem de virulentă. Fiind densitatea atât de mare, New York a fost cel mai afectat oraș. Cred că cel mai înfricoșător a fost când au început să aducă trailere morgi. De asemenea, cel mai mare spital plutitor, celebrul CONFORT, a fost ancorat la portul de la 34 Street, vreme de câteva luni. Îți treceau fiori pe șira spinării când vedeai toate acestea. Ca să îmi protejez spriritul am renunțat complet la știrile televizate și chiar din presă. Mi le aleg doar de pe net, cu multă grijă, din surse credibile, pentru că, altfel, poți claca prin teroarea psihică. Nu aș vrea să trec ușor peste o perioadă în care începuseră în New York, animalele sălbatice să se întoarcă pe străzi. Mai ales ratonii. Era liniște deplină, nu circulau mașini, decât transportul în comun și viețuitoarele umblau în voie, mai cu seamă seara. De prin septembrie, octombrie, situația a început să fie vizibil relaxată. Dar, tot fără spectacole, filme, întâlniri și petreceri. Este însă o formă de lume firească în care familia este prioritară și nu jobul, pentru că se lucrează în majoritate de acasă. Părinții își petrec timp cu copiii și nu îi mai lasă pe mâna bonelor. Copiii sunt atenți cu părinții lor și nu îi mai închid în case de bătrâni, unde au fost decimați în acest an. Parcă ne deșteptăm dintr-un somn în care sentimentele ne erau amorțite și parcă prea ne lăsaserăm conduși de instincte și superficialitate.

A avut reacții adverse, după ce s-a vaccinat anti-Covid-19: ”La cea de-a doua doză am avut un ușor tremur interior, ca o slăbiciune, pe care am simțit-o după vreo oră de la injectare”.

V-ați vaccinat anti-Covid-19. Ați avut reacții adverse?

Am luat vaccinul la început de februarie, Pfizer EL3302, am terminat ambele doze. Sunt bine, nu am avut reacții adverse, poate, la cea de a doua doză, un ușor tremur interior ca o slăbiciune, pe care am simțit-o după vreo oră de la injectare și a durat cam două ore. În rest, nimic. Tudor, fiul meu, nu a făcut încă vaccinul. Dar îl va face și el.

Ați locuit 20 de ani în America și, de câțiva ani,  sunteți când la New York, când la București. Unde vă place cel mai mult?

Cred că, după tot ceea ce am învățat în ultimul an, oriunde ne-am afla pe Pământ trebuie să fim bucuroși, respectând viața, iubind locurile și oamenii. Am înțeles că nu putem fi sănătoși decât prin sănătatea tuturora. Nu poți trăi liniștit când în jur pândește un virus ucigaș. Te închizi într-o bulă? Într-un buncăr? Te muți într-un oraș spațial? Posibil, într-un viitor nu prea îndepărtat. Ei da, este cazul să spun acum că, premiul fiului meu, câștigat în cadrul unui prestigios concurs NASA, este chiar proiectul unui oraș spațial al anului 2050 ! Dar pentru a răspunde la întrebare, aș vrea să înțelegeți că oriunde voi fi, gândurile și rugăciunea mea încep întotdeauna cu Țara!

Lia Lungu, solista de origine română recunoscută internațional
Lia Lungu, solista de origine română recunoscută internațional

V-a fost greu să vă obișnuiți departe de casă? Tudor, fiul dumneavoastră, se află acolo de când era copil.

Dacă este să mă întorc în timp, atunci când am decis să rămân în America, la un an după Revoluție, pentru mine care am avut nebunia de a fi fost în primele rânduri ale “zilelor Timișoarei” sincer, am avut sentimentul zădărniciei și al evadării dintr-o lume care se replia pe vechile structuri comuniste, recosmetizată, deci “cu fața curată”! Nu mi-a fost ușor! Să rămâi într-o țară extrem de diferită, ca limbă, ca mentalitate, ca moralitate, ca structură socială. Dar, am avut noroc că, la scurt timp, la câteva luni au venit soțul și fiul meu, am fost împreună. Soțul meu vorbea bine engleza, Tudor vorbea și el, era micuț, avea puțin peste opt ani. Am trăit în comunitatea românească la început și am cântat între români, unde mi-am și deschis un mic restaurant, apoi unul mai mare și așa, încet- încet, am învățat America.

Fiul dumneavostră a absolvit școli importante. Unde lucrează acum?

Tudor a terminat fizica qunatică, este cercetător, a lucrat atât în învățământul superior cât și la una dintre faimoasele companii americane. Acum lucrează, așa cum toată lumea lucrează, în sfera virtuală, cercetare în fizica quantică. Are cărți de specialitate publicate și cercetări importante. Este un tânăr romano-american, foarte serios și un om profund. Vorbește perfect limba română și este atașat de valorile noastre.

Care este cea mai frumoasă amintire, din copilăria dumneavoastră?

Nu mă pot opri la o singură amintire! Eu mi-am trăit copilăria într-o lume mirifică, atât în Banat cât și în Țara Hațegului, zona de proveniență a mamei, unde îmi petrecem verile la bunici. Așa am știut, de foarte mic copil, că venim dintr-un neam măreț, cel al dacilor și că Regele nostrum, Decebal, s-a luptat cu romanii și i-a învins și, apoi, știind că aceștia vor reveni a ascuns comoara dacilor sub râul Sargetia, Streiul de astăzi, pe al cărui mal este satul nostru. Apoi, la Domașnea, locul în care am crescut, exact pe versantul opus al munților unde erau ceilalți bunici, am văzut cel mai minunat leagăn în care femeia își crește pruncul. Leagănul din coajă de cireș, purtat pe spate, unde pruncuțul crește până la 6-8 luni. Această formă de legătură prelungită dintre mamă și prunc este sigur cea mai desăvârșită intrare în lume a unui om! Mama își face așa toate treburile casei cu pruncul ei lipit de ea, așa merge la lucru câmpului, așa merge la hora satului. Iar seara, legănuțul este agățat deasupra patului și coboară până aproape de părinți, care îl pot legăna ori mama îl alăptează stând în șezut. Mirific! Și toate acestea s-au pierdut! Eu umblu în ritualuri cu leagănul în spate și leagăn lumea cântând, ca să o îmbunez! Cred că, de aceea, am atât de puternic impact prin spectacolul meu: “Of Life, Of Love, Of Death”.

Solista este o iubitoare de folclor și tradiții românești
Solista este o iubitoare de folclor și tradiții românești

Sunteți o reprezentantă a folclorului bănățean și știu că ați dus tradițiile și folclorul în lume. Câte costume populare aveți?

Am câteva zeci de rânduri de straie țărănești, foarte autentice, vechi și nemodificate. Foarte frumoase, cu simboluri încifrate cusute, toate acestea fiind coduri și semne care vor fi cândva descifrate și vor grăi. De aceea sunt atât de categorică, în păstrarea costumului, simbolurilor și culorilor nealterate! Motivele geometrizate sunt cele autentice, nu înfloriturile imense și strident colorate! Turneele și spectacolele mele pe scene de prestigiu sunt dovezi ale impactului prin cultură a unui neam stravechi, reușind să impresioneaz un public nevorbitor de limba română. Costumele pe care eu le port, cămeșoanele vechi din ritualuri sunt foarte admirate de public. Eu, în toate spectacolele mele, am și o expoziție de costume, de măști, nu numai pe scenă, dar și în foaier. După spectacol, întotdeauna se poate gusta câte ceva din mâncărurile noastre. Spectacolul meu este o complexitate a țării din care îmi trag seva.

De via de la Recaș, care fusese de protocol, în ”Epoca de Aur”, cine se mai ocupă?

Viuța mea, de la Recaș, este ca o comoară. Încerc să păstrez cât pot soiurile vechi. Nu este vreun domeniu imens, un asemenea domeniu înconjoară via mea, dar nu îmi aparține mie. Nici nu mi-aș dori. Via o lucrăm cu oameni care știu ceea ce este aratul, tăiatul viei, tărnositul viei și toate lucrările până la rodul din toamnă. Profesorul universitar Gergen, omul din viața mea, fiind chemist, a învățat multe taine, de la Cătălin oenologul nostru (știința care se ocupă cu studiul și metodele de preparare, condiționare și păstrare a vinurilor și a produselor derivate din struguri, must sau vin, în scopul realizării unor produse finite conform cerințelor pieței), așa că el le împletește cu știința și cu multă dragoste de “Via Lia”. Așa îi place lui să o numească – Via Lia! Anul trecut, a fost recoltă bunicică. Am făcut și vin și cogneac, iar struguri au fost pe săturate, împărțiți prietenilor.

Struguri din via de la Recaș
Struguri din via de la Recaș

Pe vremuri, Nicolae Ceaușescu primea struguri din via dumneavoastră. Ați cântat vreodată la petrecerile lui?

Da, via mea a făcut parte din via de protocol, așa că strugurii de la Recaș, care ajungeau pe mesele recepțiilor oferite de Nicolae Ceaușescu, erau și din via mea. Am cântat întotdeauna când am fost solicitată la “protocolul de grad 0″‘, așa se numea. Am cântat de fiecare dată la recepțiile date la Timișoara, pentru Ceaușescu și pentru alți președinți, dar am fost și la protocoalele/recepțiile, de la Neptun, invitată să cânt. La aceste recepții, sau la spectacolele de gală, selecția era pe bază valorică. Nu cânta oricine. Doar cei foarte buni. Eu nu am fost membră de partid și doresc să subliniez ca să se înțeleagă că nu apartenența politică m-a așezat în poziția cântăreților de elită, ci calitatea vocală!

Ce vi se părea bun în comunism și ce merge rău acum, în România?

Erau și aspecte bune, în așa numită “Epocă de Aur”, pentru că, după anii 75, s-a mai dezmorțit cultural, apăreau cărți foarte bune din literatura universală, mai scăpa de cenzură câte un spectacol. În anii 80, chiar am avut șansa câtorva turnee foarte importante în Austria, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveția, Spania și chiar în America Centrala. Erau oaze de cultură, în cadrul cărora ne întâlneam oameni cu afinități și idei comune. Cu adevărat am creat rezistență prin cultură. Personal și, cunosc destui asemenea mie, nu m-am compromis aliniindu-mă cântărilor de proslăvire a conducătorului iubit. Este drept că nu eram toată ziua difuzată pe posturile de radio, ori la tv. Este drept că nu au încăput ritualurile cântate de mine nicăieri, dar eu am continuat să culeg și să păstrez aceste desăvârșite comori. Nu m-a oprit nimeni; am încercat să impun câte ceva din aceste forme de cultură și chiar am izbutit ca, împreună cu profesorul universitar Vasile Crețu, să avem un loc în spectacolele acelor vremi. După cum știți, am cântat zece ani la Opera Națională, deci eram o persoană cu o voce instruită, care știa bine cât valorează cultura unui neam. Dar, da, a fost un timp dificil, în care hrana devenise problema zilei, un timp în care vânzătoarea de la alimentară era “relația importantă”. Cred că, ceea ce se întâmplă acum, este coada/sfârșitul lungii tranziții începută acum treizeci de ani. Sper! În acești ani au ieșit la suprafață racilele caracterului individual dar și al celui colectiv. Forme de imoralitate, care nu erau specifice neamului nostru, au fost importate și sub ideea libertății s-au împrăștiat și au devenit aproape normale. Firește, susținute prin diverse mijloace de promovare și propagare. Înavuțirea prin orice mijloc, mai puțin prin muncă, corupția, plagiatul, promovarea și autopromovarea celor lipsiți de valoare, mica șmecherie, devenită marea artă…Dincolo de tot ceea ce ni se pare că pricepem a fi acest ultim an, cred că asistăm la o resetare a omenirii, asemenea celei pe care a adus-o, acum mai bine de două mii de ani, Iisus Hristos. Sper că nu asistăm la implementarea unor idei absurde, care ar putea fi izvorul celor mai mari erori. Să rămânem înțelepți și teferi, sub protecția Marelui Creator. El va avea ultimul cuvânt…

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI