Maria Dragomiroiu a jucat în ”Las Fierbinți”. În 2016 a compus şi rostit o poezie, ca puţini alţii. În 2020 a preferat proza. O dată la patru ani, Adrian Văncică, alias Celentano, unul dintre personajele principale ale serialului ”Las Fierbinţi”, difuzat de PRO TV din martie 2012, are un mesaj special pentru români, cu ocazia Zilei Naţionale.
Episodul special, difuzat de PRO TV pe 30 noiembrie 2020, este în întregime opera lui Adrian Văncică. În serial i-a dat replica solistei Maria Dragomiroiu, care a fost invitată specială. Artista ne-a povestit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre colaborarea de cinci stele cu actorii din ”Las Fierbinți”.
Adrian Văncică (Celentano): „Cui mama dracu’ îi mai arde de poezie, doamnă?”
Ceea ce puţină lume ştie este că Adrian Văncică nu face niciodată caz de intenţia sa, una care îi ia de cele mai multe ori pe nepregătite, inclusiv pe colegii din platoul de filmare. Mimi Brănescu, unul dintre scenariştii acestui serial, a confirmat cel dintâi pentru impact.ro că toată gloria episodului din 30 noiembrie îi revine în exclusivitate lui Văncică, avertizându-ne că ‘‘autorul moral‘‘ nu obişnuieşte să vorbească despre creaţia sa. Nici măcar după, când toată lumea e la picioarele sale. Iar avertismentul a fost foarte repede confirmat de însuşi Adrian Văncică:
‘‘Ce să mai vorbesc eu? Ce am avut de zis, am zis. Acuma na, alţii să vorbească!‘‘. Atât a avut de spus îndrăgitul Celentano despre munca sa şi a colegilor săi, una care va avea ecouri mult timp de acum înainte. În episodul cu pricina, Celentano e întrebat dacă a mai scris vreo poezie cu ocazia Zilei Naţionale a României. Iar Celentano atât aşteaptă şi izbucneşte, în stilul caracteristic, cu limba împleticită, într-un discurs memorabil:
„Cui mama dracu’ îi mai arde de poezie, doamnă? Dumneavoastră nu vedeţi cum trăim noi? Într-un banc de-ăla sec, care nu-l înţelege nimeni. Un peşte mergea pe un drum. Asta-i România. Îl întreb:
În viaţă se joacă căluşarul. .
Maria Dragomiroiu a interpretat ”Ciuleandra” în serialul ”Las Fierbinți
Celentano a avut în episodul cu pricina şi un invitat special, pe solista Maria Dragomiroiu, care a avut de interpretat ”Ciuleandra”, la petrecerea de Ziua naţională a românilor celebrată în serial la iniţiativa primarului comunei, Vasile: ”Când am primit invitaţia de a apărea în serial, am acceptat fără să fi clipit măcar. Şi asta nu doar fiindcă eu şi familia suntem fani ai acestui sitcom. După mine, e cel mai bun serial de comedie de la seria cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin şi Puiu Călinescu încoace!”, a precizat Maria Dragomiroiu, pentru impact.ro
Maria Dragomiroiu: ”Serialul ăsta e extrem de inspirat. Şi are o doză de umor care ne prinde foarte bine”
Artista crede că ”Las Fierbinţi” reuşeşte să vorbească despre lumea satului românesc, într-un mod perceptibil pentru tot românul, fie el de la oraş sau de la sat: ”Ca una ce m-am născut şi am trăit o mare parte a vieţii la sat, serialul ăsta e extrem de inspirat. Şi are o doză de umor care ne prinde foarte bine, mai ales în vremurile astea din urmă”. Maria Dragomiroiu mai spune că toate personajele îi sunt dragi, fie toate ies în evidenţă şi fac o echipă foarte bună. ”Aş minţi, puţin, dacă nu v-aş spune şi că Celentano e preferatul meu. Modul în care el a creionat portretul beţivului mi se pare extrem de reuşit şi într-un fel familiar. Fiindcă asemenea personaje există în viaţa fiecăruia dintre noi!”, a conchis aceeaşi Maria Dragomiroiu.