Exclusiv: Lovitură grea pentru Gheorghe Turda! Ce diagnostic crunt a primit artistul, la 72 de ani

Lovitură grea pentru Gheorghe Turda!

În urmă cu trei ani, Gheorghe Turda ajungea la medic pentru că avea după ureche o aluniță care începuse să îl doară destul de mare. După câteva analize amănunțite, interpretul de muzică populară avea să primească un diagnostic crunt: carcinom cutanat. Mai exact, cancer de piele. A fost operat de urgență, iar mai apoi a urmat câteva tratamente. Au urmat luni grele pentru artist, care a făcut tot posibilul să nu se lase învins de temeri și depresie.

A devenit o prezență rară pe micile ecrane

Gheorghe Turda a continuat să lupte, iar anul trecut mărturisea că este fericit să anunțe faptul că la ultimul control medical a fost declarat vindecat de cancer. “M-a deranjat un neg cât un bob de piper în perciun. La un moment dat s-a spart bubița și m-am speriat. Am venit imediat la consult. Am avut încredere în doamna doctor și în metoda folosită de dânsa, tehnica Mohs. De la programare până la operație a durat o săptămână. Am trecut peste această fază. Dumnezeu ne-a ajutat”, declara interpretul.

Din păcate, Gheorghe Turda a putut răsufla ușurat numai câteva luni. La începutul acestui an, artistul, care a împlinit luna aceasta 72 de ani, a primit o altă veste trăsnet de la medicul său: cancerul a suferit o recidivă.

De atunci, Turda a devenit o prezență extrem de rară la concerte și nici nu a mai avut apariții TV. Impact.ro a intrat în posesia unei imagini recente cu interpretul de muzică populară, care îl înfățișează pe acesta cu câteva kilograme bune în minus, palid și cu un zâmbet forțat pe față, semn că starea sa de sănătate nu este cea mai bună în acest moment.

Așa a fost surprins recent Gheorghe Turda

Așa a fost surprins recent Gheorghe Turda

Florin Călinescu s-a vindecat de același tip de cancer

Extrem de discret atunci când vine vorba de viaţa sa personală, Florin Călinescu a a acceptat recent să se alăture unei campanii de informare şi conştientizare privind cancerul de piele. Astfel, juratul de la “Românii au Talent” a dezvăluit că la rândul lui a primit acest diagnostic şi a reuşit să-l depăşească apelând la microchirurgia Mohs.

”Acum vreo câţiva ani am găsit o chestie ciudată la nas, m-am prezentat la doctor şi era o formă uşoară din zona oncologică. Poţi să fii Ioana d’Arc şi Hercule la un loc şi tot ţi se înmoaie puţin genunchii. Nu cred că este cineva de pe planeta asta care să zică: Ce am?! Cancer?! Mişto! Să desfacem şampania! Acum sunt bine, dar vreun an de zile nu cred că ar fi fost plăcut să mă vadă cineva. În primul rând, timp de trei luni am avut nasul triplu, ziceai că m-am bătut cu Mayweather“, mărturisea acesta în stilul plin de umor care în caracterizează.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI