EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore

Alexandra Andrei 23.07.2020, 19:40

În timpul domniei sale, în Antichitate, împăratul Caligula și-a făcut calul, Incitatus, consul, iar mai apoi senator. Nu, nu vă predăm o lecție de istorie, ci facem o incursiune în aceasta, pentru ca dumneavoastră să înțelegeți mai bine ceea ce urmează să citiți. De fapt, corect spus, încercăm să vă oferim un exemplu, o dovadă că se poate chiar mai rău decât ceea ce vă prezentăm în rândurile de mai jos. Ei bine, doamnelor și domnilor, v-ați gândit, probabil, de multe ori, că este nevoie de multă pregătire și studii la cel mai înalt nivel, pentru a face parte din Parlamentul României. În teorie aveți dreptate, însă, în practică, există dovezi care susțin contrariul. Ni le-au dat chiar miniștri și oameni puternici în stat, atunci când și-au propulsat secretarele, persoane cu studii modeste și experiență inexistentă, în funcții cheie ale administrației. Da, ați înțeles bine, secretarele. Dar să lăsăm vorbăria și să începem exemplificarea.

Gabriel Oprea: Adela Loredana Neagu și Alexandra Dobre

Adela Loredana Neagu a fost secretara lui Gabriel Oprea timp de mulți ani. După ce el a fost numit Ministru al Apărării Naționale, Adela, pe atunci o domnișoară extrem de frumoasă, a fost numită consilier pe probleme de…comunicare. Încetul cu încetul, secretara lui Oprea a început să primească funcții în sistem, ba chiar a ajuns doctor în științe ale terorismului. Ea și-a susținut lucrarea în 2011 la Academia Națională de Informații (ANI), subordonată Serviciului Român de Informații, sub directa coordonare a șefului său, profesorului universitar Gabriel Oprea. Teza acesteia de doctorat este însă, suspectă de plagiat, la fel ca a celui care i-a fost mentor, de altfel. Fosta secretară a lui Gabriel Oprea a ajuns să fie decorată de trei ori. De două ori de către Traian Băsescu și o dată de către Klaus Iohannis, care i-a oferit chiar Steaua României, cea mai înală distincție pe care statul român o poate oferi unei persoane. Toate cele trei decorații au fost acordate la propunerea lui Gabriel Oprea.

O altă domnișoară promovată intens de Gabriel Oprea este Alexandra Dobre, care și-a început cariera în politică încă de pe băncile liceului, ca membru în ,Parlamentul Local al Tinerilor Sector 2. Ea a fost, mai apoi, pe rând, asistenta lui Gabi Oprea, același bun samaritean care luptă pentru propulsarea femeilor tinere în parlamentul României. Revenind la domnișoarea cu forme demne de un manechin, ținem morțiș să vă spunem că, la numai 26 de ani, ea deținea, deja, patru funcții extrem de importante în administrație, iar pe deasupra, termina cu lauri un master. Unde anume? Ei bine, este simplu de dedus, doar vorbim de o altă asistentă a lui Gabriel Oprea. Da, ați ghicit, Alexandra Dobre și-a susținut masterul la Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”. În prezent, ea este președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Gomoiu și al Spitalului Filantropia. De asemenea, este Director General la Centrul pentru Seniori al Muncipiului București.

Darius Vâlcov-Mihaela Triculescu

O altă poveste demnă de telenovele estea cea a șefei ANAF, Mihaela Triculescu. În trecut, ea a lucrat ca și contabilă la primaria din comuna Gârcea, pentru ca mai apoi să mai managerieze câteva firme din Craiova. Numele ei a fost asociat de multe ori cu Darius Vîlcov, cel care ar fi prezentat-o la începuturi ca asistenta lui. Nu se știe cu exactitate ce competențe profesionale are frumoasa blondină însă, putem afirma cu toată siguranța că CV ei este cel mai “sărac”dintre toți șefii ANAF din istoria acestei instituții. Cum a ajuns să conducă această direcție extrem de importantă este, iarăși, un adevărat mister, la care a evitat flagrant să raspundă chiar Mihaela Triculescu.

EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore
EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore

Liviu Dragnea: Cătălina Ștefănescu, Viorica Dăncilă și Irina Tănase

La numai 23 de ani, Cătălina Ștefănescu, una dintre asistentele lui Liviu Dragnea, a ajuns cea mai tânără deputată din istoria Parlamentului. Anul trecut, Victor Ponta l-a acuzat pe Liviu Dragnea că “l-a bătut la cap” pe George Maior să-i angajeze “fosta iubita la SRI”, dând clar de înțeles că este vorba despre aceeași Cătălina Ștefănescu, pe care Dragnea a luat-o sub aripa lui protectoare și a propulsat-o, însă numai până în momentul în care, în peisaj, a apărut Irina Tănase, care a avut grijă ca rivala ei să intre într-un total con de umbră. Cătălina Ștefănescu a mai fost și iubita lui Dan Șova însă, după ce și-au spus adio, ea a dispărut definitiv din prim planul politicii românești. În prezent, la cei 30 de ani, tânăra este consilierul europarlamentarului Cristian Terheș la Bruxelles.

EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore
EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore

Întreaga carieră a Vioricăi Dancilă este legată de fostul președinte PSD. Originară din Teleorman, cu studii mai mult decât modeste, Dăncilă a consilier la primăria Videle, până în momentul în care a fost luată de Dragnea în echipa lui, pe post de consilier județean. Direct din Teleorman, unde ocupa un post insignifiant, cariera acesteia cunoaște un salt fulminant în 2009, atunci când devine europalamentar. Au urmat, mai apoi, alte funcții importante, care au culminat cu numirea acesteia ca prim-ministru al României în ianuarie 2018. Viorica Dăncilă a fost prima femeie din istoria țării care a ocupat această funcție. În 2019, ea a candidat la alegerile prezidențiale însă a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. Deși, în mod cert, Viorica Dăncilă a demonstrat că are calitățile unui om extrem de bun și de blând, i-a lipsit, cu desăvârșire, atributele pe care un politian trebuie să le dețină pentru a fi primul om în stat.

Irina Tanase este iubita cu 30 de ani mai tânără a lui Liviu Dragnea. Ea și-a început cariera ca și consilieră a lui Andrei Dolineaschi, membru PSD, iar în 2012 a fost cooptată la Ministerul Dezvoltării de însuși Liviu Dragnea, care i-a oferit postul de asistentă personală. Atât de personală, încât blondina a mers cu fostul lider PSD în toate deplasările. În 2016, acesta a divorțat de soție și de abia după aceea s-a afișat cu tânăra de 25 de ani, însă, sunt zvonuri conform cărora cei doi ar fi împreună chiar din 2013. După ce a devenit iubita oficială, Dragnea nu a mai dorit ca Irina să aibă legătură cu politica, și i-a dat pe mână una dintre afacerile lui.

EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore
EXCLUSIV Lista politicienilor ale căror secretare au ajuns în funcții de top la guvern. Lui Liviu Dragnea și Gabriel Oprea li se alătură nume sonore

Robert Negoiță

Povestea următoare sfidează, însă, orice normalitate și pare, mai egrabă, un scenariu de telenovelă cu final fericit. Cine este binefăcătorul de data aceasta? Robert Negoiță, primarul sectorului 3, care și-a angajat cumnata, Cristina Arghir de profesie CROITOREASĂ, care a fost numită director general al uneia dintre companiile înființate de Negoiță sub egida primăriei. În numai 4 ani, administrația condusă de Cristina a pierdut 140.000 lei. Specificăm faptul că tânăra este sora Sorinei Docuz, fosta soție a primarului sectorului 3.

Urmăriți Impact.ro și pe
Alexandra Andrei
Masterandă la Jurnalism, Alexandra activează pe postul de redactor pentru Impact.ro din anul 2020. Noi am remarcat-o pentru calitățile sale timpurii, devenindu-ne colegă încă din perioada...