EXCLUSIV. Imagini dezolante cu Palatul Regal din Mamaia. Bulgarii au o bijuterie, noi o ruină. Cum arată, acum, locul unde Regina Maria a României își petrecea vacanțele, atunci când râvnea la câteva clipe de liniște și relaxare. Paparazzi impact.ro au surprins imagini dezolante cu ceea ce era, demult, perla coroanei litoralului românesc.
Tronează în mijlocul stațiunii Mamaia precum o perlă pierdută de a sa scoică. Palatul Regal din Mamaia, cândva reședința Reginei Maria, este în paragină. Superbul monument istoric se degradează pe zi ce trece, iar autoritățile nu par să facă nimic în acest sens. Cândva bijuteria coroanei litoralului românesc, Palatul Regal a ajuns de nerecunoscut, turiștii și localnicii trecând nepăsători pe lângă zidurile-i gri. Locul unde Regina Maria își petrecea vacanțele, acum zeci de ani, a ajuns o ruină, în zilele noastre, față de palatul similar de la Balcik, Bulgaria, care aduce anual o sumedenie de turiști, pe care vecinii noștri din Sud au știut să îl cinstească la adevărata sa valoare.
Zilele trecute s-a dat sentința în dosarul privind retrocedarea în care este inclus și domeniul din Mamaia, unde se află castelul Reginei Maria. Doi magistraţi de la Curtea de Apel Constanţa, preşedintele Marius Cristian Epure şi Adriana Ispas, l-au achitat definitiv pe fostul primar Radu Mazăre pentru vânzarea subevaluată a celor două terenuri din staţiunea Mamaia, pe care se află Palatul Regal și Cazinoul, construcţia inaugurată de Regele Carol al II-lea.
Club Castel, așa cum este cunoscut Palatul Regal din Mamaia, a fost vândut de Radu Mazăre, în anul 2003, pentru suma de 850.000 de lei. Această tranzacție a avut loc în termeni mai puțin legali. În anul 1992, Palatul Regal din Mamaia a fost inclus pe lista monumentelor istorice, neputând fi înstrăinat fără acordul Ministerulului Culturii.
Acum trei ani, prin 2018, reprezentanții Ministerulului Culturii au început procedurile pentru a recupera Palatul Regal al Reginei Maria. Aceștia au cerut în instanţă anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC Mamaia SA şi Light System SRL, prin care Club Castel a fost înstrăinat, acum mai bine de 17 ani. În 2020, judecătorii constănţeni au declarat nul respectivul contract de vânzare-cumpărare nr. 1755 încheiat pe 26 iunie 2003 şi autentificat sub nr. 672/27.06.2003. Acum, dosarul se judecă în apel, după ce hotărârea a fost atacată de SC Mamaia SA.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fostul primar al Constanței a fost trimis în judecată pentru două vânzări care au adus mari pagube județului Constanța. În 2004, Radu Mazăre a vândut, firmei Light System SRL, 15.465,91 metri pătraţi de teren aferent Palatului Reginei Maria cu doar 23, 56 de euro/mp. Paguba suferită de municipiul Constanța a fost de 1.104.884,16 euro. Trei ani mai târziu, edilul Constanței de atunci a mai vândut două terenuri aferente Cazinoului din Mamaia, în suprafaţă de 11.890 metri pătraţi, respectiv 502,81 metri pătraţi, tot la un preţ subevaluat. Paguba, de această dată, s-a ridicat la suma uriașă de 2.971.420 euro.
Cele două terenuri au fost cumpărate de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei Moscu, o apropiată a lui Radu Mazăre. Terenurile respective au fost ulterior transferate societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentate tot de către Sorina Gina Hortolomei Moscu, scriu cei de la adevarul.ro.