EXCLUSIV Fuego e un munte de tristețe fără spectacolele de Crăciun: ”Mă simt ca şi cum cineva m-ar fi închis, la propriu, într-o închisoare”

Alexandru Catalan 21.11.2020, 15:35

După 14 ani de concerte neîntrerupte de Crăciun, Fuego se simte extrem de trist. Celebrul artist a povestit, pentru impact.ro, despre situația grea, la vreme de pandemie, despre Sărbătorile de iarnă din copilărie, dar și despre surpriza pe care le-o pregătește fanilor, pe 25 decembrie: un program muzical special, care va fi difuzat de TVR 2.

Fuego e un munte de tristețe fără spectacolele de Crăciun

De câți ani aveai tradiția concertelor de Crăciun?

Paul Surugiu Fuego: Am avut curajul să pornesc la drum prin țară, cu un turneu național, prima oară, cu ale mele cântece de Crăciun, în anul 2006. De atunci, neîntrerupt, an de an, am luat la pas țara, orașele importante, cu spectacolele mele. În fiecare an m-am reinventat, am scos cântece noi, am lansat albume, am venit cu idei, concepte diferite, show-uri sau emoție, încercând cumva să cresc, să evoluez, să ajung la un anumit nivel. Și mi-am format un public fidel, care-i alături de mine și care revine mereu. Și credeți-mă, acesta-i testul cel mai important pentru un artist, mai ales unul independent, așa ca mine, care-și susține singur producțiile. Testul înseamnă ca oamenii să vină să plătească bilet să te vadă și să reușești să joci în țară, într-o țară care-i complicată din multe puncte de vedere, sold-out! Într-un fel sau altul, de la celebrul brad încoace, adică de aproape 20 de ani, mă identific cu Crăciunul și-mi place asta, pentru că am multe cântece de sărbătoare și pentru că și eu la rându-mi iubesc această perioadă!

Ce ai simțit când ai înțeles că nu vei putea face același lucru?

Fix ca și cum m-ar fi închis, la propriu, într-o închisoare, cineva. Și chiar dacă putem interacționa, în online, și facem asta, prin diverse metode, sentimentul este diferit, este complet opus. Faptul că vezi ochii oamenilor, că interacționezi cu ei, că-i simți, că le vezi satisfacția e ceva fără egal. Scena înseamnă împlinire, emoție, înseamnă câteva scânduri de pe care apare arta ca formă de vindecare, de desăvârșire. Și nu doar a artistului, ci și a celui din fața sa, pentru că un soi de relație reciproc-avantajoasă. M-am simțit, atunci când am înțeles că e imposibil, pentru că recunosc că am avut speranța că ne vom reveni, fără mâini și picioare. Poate pare puțin exagerat, dar după 14 ani în care am făcut asta continuu, toată luna decembrie, acum sunt dezarmat. Dar cred eu că indiferent de cum ar fi lucrurile, trebuie să încercăm să ne adaptăm noii realități.

Fuego e un munte de tristete
Fuego și familia sa

Vei încerca să compensezi?

Tocmai de asta, în luna decembrie, am pregătit multe surprize pentru admiratorii mei, pe paginile mele de socializare, dar și la TVR 2, la radio Naţional FM, unde am o emisiune de luni până vineri, la ora 19.00, ori pe canalul meu oficial de Youtube, unde voi lansa mai multe cântece de sărbători, clipuri noi, compilații de sărbătoare și chiar o campanie atipică. Iar la intrarea în noul An, pe care-l sper mult mai bun, facem Revelionul la TVR 2, în FUEGOVELION, un program cu totul surprinzător anul acesta!

Ce înseamnă pentru tine întâlnirea de sfintele Sărbători cu mii de români?

E un soi de bucurie greu de descris. Dincolo de profesie, de pasiune, de continuitate și de orice alt lucru și l-ar putea imagina oricine, eu sunt fericit să pot dărui și să pot alina prin muzica mea. Adică așa simt și concep Crăciunul în prezent. Întâlnirea asta de la sală, contactul direct, emoția, freamătul dinaintea concertului, aplauzele, privirile curioase, toate asta mă definesc. Nu știu cum e la alți artiști, nu știu cum percep alții, dar eu mă încarc cu energie în concerte. Mă responsabilizează și e onorant să știi că n-ai muncit în van. E onorant să vezi oameni care vin acolo pentru tine, pentru muzica de sărbătoare compusă de tine, pentru ce le oferi. Mi-am dorit asta de mic și am muncit din plin, cu sânge, pentru a ajunge la acest nivel și pentru a putea oferi mai departe arta mea. Cred că e lucrul cel mai de preț pe care-l am. Și faptul că vesteam Crăciunul, o perioadă de poveste, în care-i bine și recomandat să fim..altfel, era pentru mine o satisfacție! Sper ca lumea să-și revină, într-o formă sau alta, și să ne reîntoarcem la ce-am trăit, măcar din punctul acesta de vedere!

Ai primit deja semnale de la fani pe tema asta? Au fost supăraţi?

Firește! Dezamăgirea e mare, pentru că oamenii care mă iubesc și-au format deja un obicei din a da startul sărbătorilor la concertele mele. Mai mult, în vremurile astea, aveau nevoie de-o evadare din cotidian. Arta este singura care ne poate da speranță și ne poate salva de la tot ce trăim, pornind cu globalizarea, până la lipsa aceasta de asumare, de pierdere a sensului și-a valorilor de orice fel. Fanii mei înțeleg situația și încearcă să-și găsească alinarea perioadei în alte forme. Am primit multe mesaje cu oameni revoltați, dar trebuie să ne adaptăm, să fim responsabili și să respectăm reguli! Sper totuși să pot susține concertul meu pop-simfonic reprogramat până acum de trei ori. De această dată am ales data de 21 mai 2021 când sper să realizez un show de anvergură, alături de 150 de artiști pe scenă, cu Orchestra Metropolitană București, Corul Accoustic, dirijate de Daniel Jinga, dar și cu invitați cu totul speciali.

Ce vei face anul acesta în plus la emisiunea ta de Crăciun?

Este deja al treilea an în care petrecem sărbătorile la TVR 2. Am realizat, încă din vară, când am împodobit bradul, mai multe ediții de sărbătoare, cu premiere, cu exclusivități, dar și cu artiști și oameni pe care-i iubiți și care vor încerca, alături de mine, să vă placă zilele mai frumoase și mai depline. Printre invitați galelor de zilele de duminică, din datele de 20, 27 decembrie și 3 ianuarie, se numără Paula Seling, Răzvan Theodorescu, Dida Drăgan, Tania Popa, Anastasia Lazariuc, Ianna, Steliana Sima, Valentin Samfira și mulți alții. Dar exclusivitatea, în ultima ediție a sezonului, o reprezintă prezența în platoul emisiunii a sopranei de renume mondial Elena Moşuc, cea alături de care voi lansa pe 1 decembrie un duet de senzație scris de maestrul Jolt Kerestely. Și pentru ca sărbătorile să fie depline, ne-am spus că ar fi păcat să nu avem și o ediție chiar în ziua de Crăciun, una de zile mari, la Palat, chiar pe 25 decembrie, de la ora 15.00, timp de două ore!

De ce se va numi „Crăciun cu Fuego la Palat”?

Pentru că va fi la Palat, la propriu, și pentru că va fi regal, va fi cald, va fi în familie, cu diversitate, perfect pentru prima zi de Crăciun. Mi-am dorit o atmosferă relaxată, caldă. Le-am gătit prietenilor care-mi vor fi aproape și i-am invitat într-un decor de poveste. Va fi o emisiune ca-n filmele frumoase și idilice de Crăciun, chiar într-un palat spectaculos din București, care arată senzațional. Și totul va fi altfel, divers, cu momente speciale, emoție, energie și ritm, umor și căldură. Îmi vor fi alături artiști speciali – Irina Loghin, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Ovidiu Komornyik, Gabriel Dorobanțu, Valeria și Traian Ilea, Sanda Ladoși, Margareta Clipa și Vlad Crețu! Fiți cu noi!

Cum va arăta ziua ta de Crăciun, cu un program neobișnuit, un pic, nu?

De foarte mulți ani, ziua de Crăciun mă prindea în turneu, pe drum și seara la concert. Anul acesta va fi liniștit, calm, cu mâncare bună, cu bradul făcut și cu prieteni aproape, dacă nu vom sta într-o frumoasă carantină. În ultima vreme am evitat să mai fac planuri pe termen lung și am încercat să gândesc pe termen scurt, de la o zi la alta, pentru că totul se poate schimba în orice moment, cu sau fără voia noastră!

Cea mai frumoasa amintire?

Am o sumedenie de astfel de momente. De la împodobitul bradului și colindatul din copilărie, la turneele din toți anii aceștia. Mi-aduc aminte de toate laolaltă. Dar cumva, amintirile cele mai frumoase de Crăciun sunt cele în care mai era și tatăl meu cu noi și ne bucuram împreună de tot. Oricum, poate că sunt multe cele care ne-apasă, dar mi-aș dori și pentru mine, și pentru voi, în așteptarea Crăciunului, un dram de noroc, liniște, răbdare, sănătate și putere, pentru a duce mai departe destine luminate de împlinirea unor vieți care merită să fie trăite! De Crăciun, oamenii sunt sinceri. Iar asta nu e o slăbiciune, e dovada că în ultimul ceas se deșteaptă ceva în noi și ajungem în momentul acela profund în care ne dăm seama că totul e scurt, fără rost și chiar merită să fim uniți pentru câteva zile măcar, în ritm de colindă. S-aveți Crăciun luminat, de Rai colindat!

Urmăriți Impact.ro și pe