EXCLUSIV FOTO. Cristina Ich se comportă ca o divă și la benzinărie. Ce au ajuns să facă angajații pentru ea

Iancu Andreea 24.02.2021, 14:02

Cristina Ich se numără printre cei mai de succes influenceri din România. Soția lui Alex Pițurcă are parte de faimă, iar acest lucru este vizibil cu ochiul liber nu doar în cazul cifrelor de pe conturile de socializare sau al colaborărilor cu branduri de renume, ci și în viața de zi cu zi. Cristina Ich este o divă și la benzinărie, acolo unde angajații au ajuns să o trateze ca atare.

Cristina Ich, comportament de divă la benzinărie. Cum au fost surprinși angajații în compania ei

Soția lui Alex Pițurcă se numără printre celebritățile care s-au ridicat pe seama jobului de influencer. Cristina Ich este unul dintre numele pe care îl asociază mulți cu sfaturile de frumusețe, frumoasa moldoveancă având un discurs sincer și deschis cu care a atras audiența. Totodată, vedeta a intrat și într-un scandal lansat de Oana Zăvoranu. „Querida” are numai cuvinte dure la adresa influecerilor din România și nu ezită să șocheze cu fiecare episod de pe canalul său de Youtube.

Totuși, Cristina Ich a știut să se apere cu toate armele sale în acest război. Iar faptul că este o persoană cunoscută, în ciuda atacurilor Oanei, o demonstrează modul în care se poartă oamenii obișnuiți cu ea. Reporterii impact.ro au surprins-o pe frumoasa tânără într-o benzinărie, acolo unde angajații nu s-au sfiit să o ajute să alimenteze. Cristina Ich s-a purtat ca o divă adevărată la benzinărie și a lăsat un angajat să îi facă plinul mașinii.

Oana Zăvoranu, război deschis cu mai mulți influenceri, printre care și Cristina Ich
Oana Zăvoranu, război deschis cu mai mulți influenceri, printre care și Cristina Ich

Cristina Ich, în război cu Oana Zăvoranu

Un mare scandal a apărut în showbiz după ce Oana Zăvoranu a luat la criticat fiecare vedetă de la noi, în special pe cele care își asociază activitatea cu cea de influencer. Extrem de vehementă, focoasa brunetă a lansat acuzații dure față de nume precum Anda Adam, Adelina Pestrițu, Oana Roman, Alina Ceușan, dar și Cristina Ich. Moldoveanca nu a lăsat vorbele dure ale Oanei să treacă fără să reacționeze și pe lângă acțiunile din instanță, Ich i-a transmis un mesaj clar „Queridei”.

Deja e o demență. Băi, v-am racolat bărbatul? V-am distrus căsnicia? V-am distrus din casă? Ce v-am făcut? Ce ți-am făcut eu ție? Eu, Cristina Ich, cu ce te-am deranjat pe tine? Dacă răspunsul tău este: nu, nu mi-ai făcut nimic din toate astea, fetiță, ești caz de spital, cu injecții din acelea să te adoarmă non-stop sau de cămașă de forță. Eu nu pot să-mi explic de unde-ți vin ție răbufnirile astea. Tu ești o salvatoare a lumii, vai vreau să salvez lumea de influenceri. Să mori tu? Că ăsta e scopul tău în viață?, a spus Cristina Ich la adresa Oanei Zăvoranu pe Instagram.

Toate celebritățile enumerate s-au pornit într-un război împotriva Oanei Zăvoranu, luptă care s-a mutat din mediul online în instanță. Acest lucru nu a speriat-o însă pe Oana, care a anunțat că își continuă activitatea și criticile la adresa influencerilor din România.

Voiam să vă anunț că merg mai departe cu motoarele turate în lupta mea pentru adevăr și demascarea tuturor gloabelor care vă prostesc și vă iau banii la mișto pe ace, brice și carice. Bufeurile lor mă amuză. Mă fac și mai vehementă în a-mi exercita dreptul la libera exprimare a adevărului față de oamenii care mă iubesc și mă apreciază pentru caracterul meu puternic și neînduplecat, a anunțat actrița.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...