De ce s-a trezit Elena Merișoreanu cu Salvarea la ușă. Solista Elena Merișoreanu (72 de ani) este iar în doliu, după ce în familia ei avut loc o nouă tragedie. Finul acesteia, în vârstă de 60 de ani, și care nu suferea de alte boli, a pierdut recent lupta nedreaptă cu virusul ucigaș. În urmă cu patru luni, și fostul cuscru al cântăreței, saxofonistul Nicu Păun, s-a stins din viață, în America, la scurtă vreme după ce a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare, cancer la colon. Elena a povestit, pentru impact.ro, despre acest șir de necazuri.
De ce s-a trezit Elena Merișoreanu cu Salvarea la ușă. Celebra solistă a rămas fără cuvinte, când a aflat de moartea finului ei:
„Am intrat în panică când am auzit și de băiatul ăsta. Atâtea cunoștințe ale mele au murit și chiar tineri. Cumătrul meu, căruia i-am cununat fata, nu suferea de boli, săracul de el, avea 60 de ani și ceva. Lumea ia în derâdere virusul ăsta, dar nu e așa”, a declarat îndrăgita solistă, în exclusivitate pentru impact.ro.
Cântăreața este cu atât mai speriată cu cât a fost suspectă de două ori de Covid. A făcut două teste, dar a răsuflat ușurată, la aflarea rezultatului, fiind negativ:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Prima dată a fost din cauza fetei care venea și-mi făcea masaj. A avut pe cineva bolnav în familie, și a spus că a venit pe la mine. M-am trezit cu Salvarea la ușă, mare tămbălău, am crezut că înnebunesc de frică. Ei credeau că mă duc la spital să mă internez, dar le-am zis că nu sunt nebună. Nu merg în ruptul capului. M-am dus eu și mi-am făcut testul la o clinică. De două ori am făcut testul, noroc că a ieșit negativ. Dar mi-e frică, pentru că am avut bronșite. Stau cu oximetrul la cap, îmi iau saturația la oxigen de cinci ori pe zi”, ne-a mai spus artista de top.
Pandemia i-a prins însă bine Elenei Merișoreanu, care anul acesta a avut timp berechet să stea acasă, alături de copii și de nepoate:
„Pandemia asta a fost bună pentru mine. Eu tocmai mă operasem la picior, când a început nebunia, deci am avut timp să mă recuperez cum trebuie. Nu am avut în viața mea liber mai mult de 5 zile. Acum m-am bucurat de familie, de nepoți, am înregistrat și un CD. Nepoatele vin pe la mine, mă duc și eu pe la ele. Una dintre ele e în primul an școlar și e tare fericită că are școala on line, că nu se mai trezește dimineața”. Nu a mai avut concerte pe perioada pandemiei, iar după ce a participat la câteva filmări pentru Revelionul 2021 s-a arătat consternată de lipsa măsurilor de protecție din televiziuni: ”Am fost la filmări pentru Revelion, dar cam multă lume. Nu mă mai duc. Nu se păstrează distanțare, nimic, eram cam 20-30 de soliști p-acolo. Fără măști, fără nimic. Nu mă mai duc, i-am refuzat, ultima dată le-am zis că sunt răcită.
Am și eu o vârstă, nu pot să-mi risc viața pentru niște filmări”, a mai adăugat Elena Merișoreanu pentru impact.ro.