EXCLUSIV. Cum s-a îmbogățit Adelina Pestrițu în doar câteva luni. Suma uriașă câștigată și ce a ajutat-o pe vedetă

Adelina Pestrițu câștigă sume considerabile în timpul pandemiei / Sursă foto - DoR

În timp ce unii au ajuns să trăiască din șomajul tehnic după instaurarea stării de urgență care a închis toate afacerile, alții s-au îmbogățit pe vreme de pandemie. Este și cazul Adelinei Pestrițu, care a ajuns să câștige lunar o sumă uriașă de bani, stând acasă.

Adelina Pestrițu s-a umplut de bani

Au trecut două luni de când a fost instaurată starea de urgență în România, iar companiile, indiferent de cifra lor de afaceri, au fost nevoite să închidă și să își trimită angajații acasă, în șomaj tehnic, fie să le micșoreze salariile cu până la 50%. Printre cei mai afectați se numără chiar vedetele, cărora li s-au anulat concertele, prezentările, etc. Înr-un cuvânt, toate activitățile pe care le aveau stabilite, lăsându-i fără nicio sursă de venit.

Adelina Pestrițu câștigă sume considerabile în timpul pandemiei / Sursă foto - DoR

Adelina Pestrițu câștigă sume considerabile în timpul pandemiei / Sursă foto – DoR

Există, însă, și vedete, pe care pandemia de coronavirus nu numai că nu le-a afectat, dar le-a ajutat să își tripleze veniturile. Cum? Cu ajutorul campaniilor de promovare în mediul online. Printre aceste vedete se numără și Adelina Pestrițu, care a reușit, în numai doi ani, să fie una dintre cele mai urmărite și apreciate vedete în social media. Astfel, profilul său de Instagram este urmărit de aproape 2 milioane de persoane, iar cel de Facebook de 1,3 milioane. Așa cum era de așteptat, nu a trecut mult timp până ca firmele să înceapă să o contacteze pe brunetă și să îi ofere sume avantajoase de bani, în schimbul promovării produse cu pricina pe conturile ei de socializare.

În prezent, Adelina a semnat contracte de imagine cu peste zece companii din diferite domenii: produse de infrumusețare, de îngrijire a părului, dar și de haine, parfumuri și electronice. Pentru aceste campanii de promovare, bruneta încasează lunar aproximativ 15.000 euro.

Adelina și Liviu au format un cuplu în trecut / Sursă – cancan.ro

Cum a ajuns celebră Adelina Pestrițu!

Originară din Câmpulung Muscel, Adelina a făcut cunoștință cu viața publică prin intermediul lui Liviu Vârciu, cu care a fost căsătorită timp de câțiva ani. Divorțul lor a fost unul tumultuos, îndelung dezbătut în presă, dar și în mediul online. Datorită publicității de care s-a bucurat în acea perioadă, Adelina a rămas în atenția publicului, ba chiar a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete din România. În ultimii 7 ani, frumoasa brunetă a cochetat cu modelling, a moderat emisiuni, ba chiar a prezentat o mulțime de evenimente. Înainte de a se cupla cu Vârciu, Adelina a fost dansatoare în cluburi din străinătate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI