EXCLUSIV. Cea mai cunoscută voce a României se destăinuie la 80 de ani. ”Lumea mă recunoaște și în tramvai”

Alexandru Catalan 22.01.2021, 16:08

Actrița Alexandrina Halic e convinsă că “unealta sa de bază” a fost şi a rămas vocea sa inconfundabilă: “Ei bine, nici astăzi nu-mi dau seama că vocea mea pare a fi una specială. Căci dacă e ceva după care oamenii mă mai recunosc şi azi, aceea este vocea. Mi s-a întâmplat asta în diverse locuri, pe stradă, în magazine, în autobuz”, susţine cea care va împlini în noiembrie 80 de ani. Vocea ei este de ”patrimoniu”, practic, românii cunoscând-o de la TV și de la teatru.

Se amuză pe seama poreclelor: ”Când eram mai tânără, colegii de clasă îmi spuneau ”Pişcot”, iar Ion Lucian mă răsfăța ”Halicuţa”

Actriţa Teatrului ”Ion Creangă”, dar care are la activ şi roluri foarte “serioase”, cum ar fi cele din spectacolele “Apus de soare”, “Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice”, unde nu scoate un cuvânt timp de trei ore, “Nebuna din Chaiilot”, de la Teatrul Metropolis sau “Noii infractori” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, spune că se mândreşte cu poreclele ce i-au fost date de-a lungul carierei:

“Dacă e vorba despre porecle, atunci trebuie să vă mărturisesc că cea mai drăguţă, după părerea mea, e cea cu care mă răsfăţa Ion Lucian. El îmi spunea . Şi după el, şi alţi colegi au preluat modelul. Când eram mai tânără, colegii de clasă îmi spuneau , făcându-se astfel referire la înălţimea mea. Până a reuşit cineva performanţa de a-l diminutiva şi am ajuns . Însă cei mai mulţi preferau să mă strige pe numele de familie, fiindcă nu e unul des întâlnit, cu siguranţă!”, povesteşte Alexandrina Halic, în exclusivitate pentru impact.ro.

 

Alexandrina Halic in specole
Alexandrina Halic in specole

Are patru nepoți, de la cei doi copii

Halic, bunică a patru nepoţi, câte doi de la fiul ei, Alexandru, respectiv fiica sa, Anne Marie, a adăugat pentru impact.ro şi momentul de neuitat, petrecut cu ani în urmă, când un puşti ce tocmai urmărise cu sufletul la gură un spectacol în care ea îl juca pe Sf. Petru, i-a strigat la final că e îngerul lui:

“Probabil costumul pe care-l purtam pe scenă, o cămaşă albă, lungă până în podea şi cu voal, totul asezonat cu o bonetă, tot albă şi tot din voal, l-au determinat pe acel micuţ să-mi facă declaraţia aceea de neuitat!”.

S-a programat pentru vaccinul anti-Covid-19

Alexandrina Halic susţine că, dacă e un lucru cu care se mândreşte azi, la cei aproape 80 de ani ai săi, e faptul că Internetul nu e chiar un “adversar de temut” pentru ea.

“Nu pot spune că am reuşit performanţa de a mă programa pentru vaccinare pe platforma aceea, dar reuşesc să citesc ore bune pe laptop sau să corespondez cu una şi cu altul. Pentru vaccin, spre exemplul, m-am programat telefonic, dar confirmarea am primit electronic, pe email. E ceva, nu?!, spune ea foarte mândră şi cu vocea sa inconfundabilă.

Halic a urcat ultima oară pe scenă în toamna trecută, cu ocazia spectacolelor jucate de trupa Teatrului Ion Creangă în grădina din preajma sălii tradiţionale şi susţine că i s-a făcut deja dor de meserie şi de cei mici. Până atunci, se menţine mereu activă, citeşte, ascultă muzică şi preferă să iasă în fiecare zi din casă, măcar preţ de o jumătate de oră.

Urmăriți Impact.ro și pe